loader
Foto

Succesiunea, un drept la moștenire

Ce este partajul succesoral şi cine moşteneşte averea în familie după un deces? Ce acte trebuie pentru succesiune? Cine poate solicita ieşirea din indivizune? Ce înseamnă rezerva succesorală şi care sunt moştenitorii rezervatari? Unde poate fi dezbatută succesiunea şi care este Instanţa competentă? Ce acte sunt necesare pentru deschiderea procedurii de succesiune şi care sunt taxele? Când se poate face partajul proprietăţii moştenite pe cale amiabilă și când în Instanță? Detalii, în ediția de luni, 26 mai, a emisiunii „Oamenii și legea”.

 

Oamenii și Legea

(w882) Succesiune

De la ora 09:00, invitata Mihaelei OLARU este Alina MUŞAT, avocat

(w882) Succesiune

Moștenirea se deschide imediat după decesul unei persoane, iar potrivit legii, sunt chemați cei care sunt moștenitori de drept. De asemenea, pot participa și cei care au fost menționați în testament, acesta fiind cazul unei moșteniri testamentare. Indiferent de situație, persoanele vizate au dreptul de a accepta moștenirea respectivă, sau de a renunța. În cazul în care una din părți preferă să renunțe la bunurile moștenite testamentar sau nu, atunci este nevoie de un act notarial care să ateste acest lucru. Pentru a putea moşteni, condiţiile generale sunt: capacitatea succesorală, vocaţia succesorală legală şi concretă, să nu fi fost renunţător, nedemn sau înlăturat de la moştenire printr-o dispoziţie testamentară şi să fi acceptat moştenirea în termenul prevăzut de lege.

(w882) Succesiune

Până la începerea partajului succesoral, moștenitorii se află în stare de indiviziune, însemnând că respectivele persoane nu au drept de folosință pentru bunurile acceptate ca moștenire. Partajul provizoriu și împărțeala definitivă a moștenirii sau averii se face după cum urmează: partajul provizoriu sau împărțeala de folosință – coindivizarii sau coproprietarii sunt de acord asupra împărțeli temporare a bunurilor. În cazul unor neînțelegeri între coindivizari în ce privește folosința bunurilor și partajul, cazul se poate rezolva în fața instanței. Împărțeala definitivă a proprietății sau bunurilor moștenite are efect retroactiv și pune capăt stării de indiviziune. Partajul succesoral definitiv al proprietății, realizat prin acord comun sau în instanță judecătorească, poate fi total sau parțial, în funcție de dorințele moștenitorilor.

(w882) Succesiune

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

Vă invităm să urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Oamenii și legea”, luni, 26 mai, de la ora 09:00, la TVR 1 și pe TVR+.

***

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

 

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

 

20:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Dragoş Pătraru şi Valeriu Nicolae

Producător Raluca Neagu

Transmisiune directă

Sezon nou

21:00 Isadora

Telecinemateca* ( Regatul Unit, Franţa, 1969)

Regia Karel Reisz

Cu: Vanessa Redgrave, James Fox, Jason Robards, John Fraser

* Dramă, povestea vieţii dansatoarei şi coregrafei americane Isadora Duncan. Adaptare a autobiografiei lui Duncan, "My Life", povestea urmărește ascensiunea acesteia spre celebritate în Europa, renunțarea la baletul tradițional în favoarea mișcării libere și expresive, convingerile sale politice radicale și relațiile sale amoroase tumultuoase. Firul narativ este încadrat de momente în care Isadora, ajunsă la vârsta maturității, își dictează memoriile la Nisa, cu puțin timp înainte de moartea sa tragică şi accidentală, survenită în 1927.

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1