loader

Teleenciclopedia – sumar 7 decembrie

Documentare fantastice şi istorii fabuloase. Toate, difuzate într-o oră magică. Vă aşteptăm sâmbătă, de la 18:50, pe TVR 1.

 

Teleenciclopedia

Vă aşteptăm şi în această sâmbătă, aşa cum v-aţi obişnuit deja, cu poveşti spectaculoase din toate colţurile lumii. Iată care sunt subiecte ediţiei din 7 decembrie.

Dirijabilele(ep.1)

La începutul secolului trecut, dirijabilele, sau aerostatele erau principalul mijloc de transport aerian deşi, în zilele noastre, sunt folosite doar pentru zboruri de agrement, reclame şi filmări.

Citricele

Soiurile cu fructe acre şi amare au intrat în Europa odată cu soldaţii întorşi din expediţiile de pe tărâmurile orientale, conduse de Alexandru cel Mare. Abia în Evul Mediu, negustorii arabi au adus varietăţile dulci – care şi-au câştigat faima datorită gustului şi proprietăţilor terapeutice.

Ihtiofobia

Specii periculoase şi specii cu adaptări la medii dificile. Simboluri mistice şi culturale.

Cavalerii templieri (ep. 3/3)

Călătoria lui Michael Arbuthnot în căutarea comorii Templierilor, începută în Palestina, continuată în Franţa și Anglia, se termină în Scoţia, unde – la câteva mile de capitala Edinburgh – se află Capela Rosslyn.

Arhitecţi nativi (12/13)

Coţofenele Pica sericea din Coreea de Sud sunt considerate maestre ale ,, reşedinţelor păsăreşti de lux”.

Pe TVR 1, pe 7 decembrie, de la ora 18:50

Reluare în 8.12.2013,  ora 06:00

 

Redactor OANA HAŞEGAN

Emisiune de: CORNELIA RĂDULESCU

12:40 Zeul războiului

* (WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 52

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică.

(Reluare)

14:00 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo

Prezintă Andra Soceanu/ Loredana Iordache

Producător Anamaria Panait

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
„Cu profesorul Dem Rădulescu puteai să râzi până la lacrimi!” Povestea unui maestru al comediei, spusă de foștii săi elevi la „Gala umorului – Campionii comediei”

Actorul George Ivașcu, fost elev și asistent al marelui Dem Rădulescu, este invitatul lui Dragoș Huluba, într-o ediție specială, cu umor, ...

Povestea din ochii lor

Povestea din ochii lor

publicat: joi, 12 noiembrie 2026

România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii ...

Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

 

#tvr1