loader

Trei cetăţi şi un carnaval, sâmbătă, la „Exclusiv în România”

„Orga morţii” de la Prejmer, Carnavalul Clătitelor sau atelierul de orgi de la Harman au fost câteva dintre atracţiile celei de-a doua ediţii a noului sezon. Exclusiv în România - sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+ .

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Nu orice 1 aprilie vine cu păcăleli! Cel puţin, aşa ne promit Cristi Tabără şi echipa sa, asigurându-ne că, la Exclusiv în România, vom vedea şi sâmbăta aceasta noi obiective ce merită vizitate, locuri de poveste şi oameni unul şi unul. Emisiunea începe, ca de obicei, la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

(w882) Cristi Tab

Drumul ne poartă, alături de călătorii noştri, la porţile Cetăţii Prejmer, parte a patrimoniului cultural UNESCO, cea mai puternică şi mai bine păstrată biserică fortificată din estul Europei. Îi vom afla istoria şi vom parcurge drumul străjii, pentru a descoperi ce însemna aşa-numita „orgă a morţii", arma care a făcut invincibilă fortificaţia.

(w882) prejmer bi

Vom coborî apoi de pe zidurile cetăţii în mijlocul zarvei, care nu vine de la năvălitori, ci de la participanţii la Fasching - Carnavalul Clătitelor.

(w882) carnavalul

Gustăm şi noi – măcar cu ochii! – din numeroasele sortimente prezentate, apoi urcăm într-o sanie trasă de cai ce ne duce la concursul de echitaţie din apropiere. Întâlnim acolo doi dubli campioni balcanici – mai exact, patru, pentru că şi caii au un merit considerabil în succesul obţinut...

(w882) cai

La Harman, locul unde turiştii Exclusiv în România poposesc peste noapte, găsim încă un unicat din această parte a continentului: atelierul de orgi. Aici, contemporanii noştri învaţă să resatureze preţioasele instrumente muzicale create cu secole în urmă, dar şi să construiască orgi noi. Urcăm în turnul Cetăţii Harman, îi aflăm tainele, dar ne rămâne timp şi pentru a ne repezi ceva mai departe, la Cetatea Rupea, o fortificaţie cu totul diferită de celelalte două. În ce fel diferă ele, dar şi multe alte secrete ale locurilor vizitate aflăm la Exclusiv în România, sâmbătă, 1 aprilie, de la 18.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+.

(w882) cetate

Imagini cu locuri frumoase, locuri unice - toate completate cu poveşti bine spuse, cu oameni cum rar întâlneşti, dar şi cu secrete gastronomice, pe care Cristi Tabără şi colegii săi le descoperă în ţara noastră, fac parte şi din oferta noului sezon Exclusiv în România. Emisiunea poate fi urmărită, ca de obicei, sâmbătă, la TVR 1, TVR HD şi www.tvrplus.ro, de la ora 18.00. Exclusiv în România este şi pe www.tvr.ro şi www.tvrplus.ro/editie-exclusiv-in-romania, precum şi pe www.facebook.com/fanTVR1 şi https://www.facebook.com/ExclusivInRomania. TVR+ este disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

Despre Exclusiv în România

Din 27 aprilie 2013, telespectatorii TVR 1 au ocazia să cunoască obiective turistice unice în Europa sau chiar în lume, care pot fi văzute Exclusiv în România. În fiecare sâmbătă, de la ora 18.00, românii pot afla ce potenţial turistic au locurile în care trăiesc, dar şi multe informaţii extrem de utile, dintr-o emisiune de turism semnată şi prezentată de Cristian Tabără. Exclusiv în România este transmisă în simulcast pe TVR HD şi online, pe www.tvrplus.ro.

În fiecare episod Exclusiv în România, Cristian Tăbără călătoreşte, descoperă şi prezintă obiective turistice, istorie, cultură, credinţă, arhitectură, tradiţii, gastronomie, facilităţi turistice şi, mai ales, unicate europene şi mondiale din România, dintre care unele sunt încă necunoscute şi neexploatate turistic. Emisiunea întâlneşte telespectatorul cu destinaţii spectaculoase, cu povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale.

Realizator: Cristian Tabără

Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean

19:00 Telejurnal

*Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Alina Stancu

Producatori: Diana Anghel, Dorin Munteanu

Transmisiune directă

20:00 Ucenicul lui Avicenna

* Ucenicul lui Avicenna (THE PHYSICIAN-Germania, 2013)

Regia Philipp Stolzl

Cu: Tom Payne, Ben Kingsley, Stellan Skarsgard, Olivier Martinez, Emma Rigby

* Dramă, ecranizare a unui roman bestseller scris în 1986 de Noah Gordon. În Europa medievală, pe când cei care încercau să vindece bolile oamenilor de rând erau persecutaţi de biserică drept vrăjitori, Robert Cole (Tom Payne) şi-a văzut mama murind de o banală apendicită. Hotărât să înveţe să învingă moartea, el devine ucenicul unui bărbier-chirurg ambulant. După ce descoperă că medicina avansată este predată în lumea islamică de legendarul vindecător Ibn Sina (Ben Kingsley)-cunoscut în lumea vestică drept Avicenna-Rob călătorește prin Europa până la Isfahan, în Persia. Deoarece creștinilor le este interzis să studieze acolo, el se dă drept evreu pentru a fi admis la școala de medicină, înfruntând pe parcurs epidemii, războaie și dogme religioase stricte.

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1