loader
Foto

Romy Schneider în trilogia „Sissi”, la TVR 1

Pe 1, 2 și 3 ianuarie, de la ora 21:00, TVR 1 a difuzat faimoasa trilogie romanțată dedicată împărătesei Elisabeta de Wittelsbach, soția împăratului Franz Joseph al Austriei.  

 

Filmul „Sissi” este primul din seria dedicată tinerei împărătese, care a transformat-o pe Romy Schneider, ea însăşi în vârstă de 17 ani la momentul filmărilor, într-un star mondial.

(w500)

Trilogia a fost realizată pe parcursul a trei ani. În toate cele trei filme, Romy Schneider joacă alături de mama ei Magda, care şi în film îi este mamă, interpretând rolul ducesei Ludovika de Bavaria.

Prin splendoarea decorurilor, a locurilor în care s-a filmat, a costumelor, a distribuţiei şi a scenariului său romanţat care se depărtează uneori de adevărul istoric, Sissi este considerat unul dintre cele mai frumoase basme reale.

În 1853, foarte tânăra prinţesă Elisabeta de Bavaria – care avea să rămână în istorie drept „Sissi” – călătoreşte împreună cu mama şi sora ei mai mare, Helene, într-o staţiune balneară din Austria. Totul a fost pus la cale de arhiducesa Sofia, mătuşa celor două fete, care avea de gând să-şi însoare fiul, pe tânărul împărat Franz Iosif al Austriei, cu Helene.

Adolescentei Sissi, în vârstă de doar 16 ani, nu i se permite să asiste la întâlnirea cu capetele încoronate, fiind considerată prea impulsivă şi necunoscătoare a protocolului imperial. Dar soarta dă peste cap planul arhiducesei; Franz Iosif şi Sissi se întâlnesc întâmplător la o plimbare prin pădure, atracţia reciprocă este instantanee, iar împăratul se îndrăgosteşte de ea, fără să ştie cine este.

Mai târziu, cunoscând-o oficial, îşi declară hotărât intenţia de a o lua de soţie, în ciuda rezervelor mamei sale şi a ezitărilor lui Sissi. În aprilie 1854, la nici 17 ani, Sissi devenea împărăteasa Austriei, începând o nouă viaţă pe care nu şi-o imaginase niciodată.

Luni, 1 ianuarie 2024, ora 21:00

SISSI (Austria, 1955) - primul film din trilogie
Regia: Ernst Marischka
Cu: Romy Schneider, Karlheinz Bohm, Magda Schneider

(w882)

Marți, 2 ianuarie, ora 21:00

Sissi, tânăra împărăteasă (Sissi, die junge kaiserin – Austria, 1956)

Regia: Ernst Marischka

Cu: Romy Schneider, Karlheinz Bohm, Vilma Degische, Magda Schneider

Al doilea film din trilogia „Sissi”. După căsătoria cu Franz Iosif, foarte tânăra Sissi, abia ieşită din adolescenţă, se adaptează încet-încet la statutul de împărăteasă a Austriei. Însă soacra ei, arhiducesa Sofia, nu-i uşurează situaţia, impunându-i un protocol foarte strict şi amestecându-se permanent în viaţa de cuplu a celor doi soţi. După naşterea primului lor copil, o fetiţă – pe care severa arhiducesă decide că o va creşte ea însăşi – Sissi „fuge” în Bavaria să-şi viziteze părinţii, stârnind un adevărat scandal...

Miercuri, 3 ianuarie, ora 21:00

Sissi: destinul unei împărătese (Sissi: schicksalsjahre einer kaiserin – Austria, 1957)

Regia: Ernst Marischka

Cu: Romy Schneider, Karlheinz Bohm, Magda Schneider

Ultimul film din trilogia „Sissi”. La întoarcerea din Ungaria, unde obţinuse sprijinul politic important al contelui Andrassy, Sissi se îmbolnăveşte grav de tuberculoză şi, la sfatul medicului, pleacă să se recupereze în Madeira şi Corfu. Deprimată, ducând dorul soţului şi al fetiţei sale, tânăra împărăteasă începe să-şi revină doar cu ajutorul mamei ei, vesela ducesă Ludovika. După multe luni de despărţire, reuniunea cu Franz Iosif are loc la Veneţia, cu ocazia unei vizite oficiale, în splendida piaţă San Marco.

***

ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPII ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII ORI FAMILIA (AP).


* Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

Foto: imdb

6:00 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povestea din ochii lor. Sezon nou

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

 

#tvr1