loader
Foto

TVR 1 performează cu primul meci al României la CE UEFA U21

Întâlnirea dintre reprezentativele României şi Spaniei, din 21 iunie, plasează principalul post al Televiziunii Române pe podiumul televiziunilor din ţară. TVR 1 intră în top 3 al audienţelor serii.

 

Selecţionata României a fost învinsă de reprezentativa Spaniei cu scorul de 3-0 (0-0), miercuri seara, pe Stadionul Steaua din Capitală, în primul său meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal U21 din România şi Georgia, competiţie transmisă în direct şi în exclusivitate la TVR. În ciuda debutului „cu stângul” al tricolorilor mici, telespectatorii au fost alături de ei, în faţa micilor ecrane, alăturându-se galeriei de pe stadion. Pe durata partidei, TVR 1 s-a clasat pe poziţia a patra în topul audienţelor naţionale, iar la nivelul publicului din oraşe, s-a situat pe poziţia a treia.

În medie, 448.000 de români din întreaga ţară au vizionat meciul România – Spania, TVR 1 înregistrând, în intervalul 21.46 - 23.39 un rating mediu* de 2.6% şi o cotă medie de piaţă** de 8.1%. Dintre aceştia, 289.000 fac parte din publicul urban, unde au fost înregistrate, în medie, 3.1 puncte de rating, respectiv 9.7% share.

Cele mai bune cifre de audienţă au fost spre finalul primei reprize, când soarta partidei încă nu era decisă. Astfel, la nivel naţional, minutul de aur (22.23) a adus în faţa micului ecran 586.000 de telespectatori (3.4% rating şi 9.7% share);  dintre aceştia, 388.000 erau în oraşe (4.1% rating, 12.1% share la nivelul publicului urban).

*Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o staţie TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din universul targetului analizat.
**Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Sursa: Kantar Media

Prelucrare: Serviciul de Analiză şi Strategie Programe, SRTv

Copyright: ARMADATA SRL

3:00 Telejurnal

Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

(Reluare)

3:50 Vorbeşte corect!

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

(Reluare)
 
Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povestea din ochii lor. Sezon nou

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

 

#tvr1