Cele mai frumoase înregistrări cu artistul care a iubit publicul din România şi pe care l-a vizitat de mai multe ori de-a lungul vieţii sale... Un program în memoria interpretului plecat dintre noi pe 22 august poate fi urmărit la TVR 1 sâmbătă, 26 august, ora 17.00.
A fost şi rămâne simbolul cântecului italian în străinătate. Cântăreţul şi compozitorul italian Toto Cutugno, cunoscut în special pentru hitul său din 1983 "L'Italiano", a încetat din viaţă marţi, 22 august 2023. Îndrăgitul artist s-a stins la Spitalul San Raffaele din Milano „după o îndelungată suferinţă, care s-a agravat în ultimele luni", a declarat managerul său Danilo Mancuso.
De-a lungul carierei, Toto Cutugno a compus peste 400 de melodii cântate în întreaga lume de mari artişti, a înregistrat 18 albume şi a vândut peste 100 de milioane de discuri. Dar „în România mă simt ca acasă”, a mărturisit el, în una dintre numeroasele vizite în țara noastră.
Televiziunea Română îi aduce un cald omagiu celui care a fost și rămâne artistul italian iubit și cunoscut în întreaga lume și difuzează un programul „Toto Cutugno – un italiano vero aproape de România” în amintirea sa. Astfel sâmbătă, 26 august, facem o călătorie muzicală alături de Toto Cutugno, urmărind imagini, înregistrări ale artistului în România realizate de TVR.
Începem cronologic, cu înregistrări de la concertul susținut de artistul italian în curtea TVR în anul 1998. Ajungem apoi la poate cele mai frumoase amintiri ale publicului din România cu Toto Cutugno: imaginile de la recitalul său la Cerbul de Aur, în 1993, când artistul a cântat emoționat împreună cu brașovenii și turiștii din oraș „Ciobănaș cu trei sute de oi”, precum și hit-urile sale atât de iubite de români. În materialul-remember pe care îl vom urmări de la ora 17.00, ascultăm cele mai cunoscute melodii ale lui Toto Cutugno, aflăm povestea din spatele lor, dar mai ales descoperim un Toto natural, firesc, modest, care se bucura foarte mult de întâlnirile cu publicul din România, care iubește România și care cântă în limba română.
În decembrie 2018, cântărețul italian Toto Cutugno a fost invitatul special al Galei Premiilor Excelsior, un eveniment prin care instituția de cultură amintită a premiat excelența în cântul coral. Un interviu amplu, cu un Toto Cutugno la maturitate, a fost realizat atunci pentru TVR 2 de jurnalista Cristina Lascu, iar telespectatorii îl vor putea revedea sâmbătă, 26 august, de la ora 17.00, la TVR 1, în emisiunea dedicată lui.
Artiști italieni au transmis mesaje emoționante la plecarea lui Toto Cutugno.
„Toto Cutugno a fost un artist, un om și un italian bun. Am multe amintiri legate de el și îmi pare sincer rău pentru trecerea lui. Transmit o îmbrățișare familiei și fanilor lui din întreaga lume”, a anunțat interpreta Laura Pausini. „Sunt întristat, Toto Cutugno a fost un om bun. O pierdere prea mare pentru mine, sunt întristat. O mare pierdere pentru toți italienii și pentru cei care iubesc muzica. Părea morocănos, în schimb era închis pentru că era melancolic și nu trist”, a spus Pippo Baudo, faimosul prezentator de televiziune italian. „La acel Sanremo din 1983 am înțeles imediat că italianul va deveni un succes internațional”, a subliniat Baudo.
„Toto Cutugno, un italian adevărat, a dispărut... Autor și interpret al marii tradiții italiene. A scris unul dintre cele mai cunoscute cântece italiene din lume, L'Italiano. Ne-am cunoscut dintotdeauna. Salutare Toto, muzica ta se ridică în cer!”, a scris interpretul Gianni Morandi pe Facebook. „Salutare, Toto, prieten de o viață! Ai trăit pentru muzica ta, pentru publicul tău și vei fi mereu acolo pentru noi”, este și salutul celor de la Ricchi e Poveri.
Toto Cutugno (prenume său real - Salvatore) - compozitor, instrumentist, cântăreţ - s-a născut la 7 iulie 1943, la Fosdinovo, Toscana, Italia.
La câteva luni de la naşterea sa, familia s-a mutat în La Spezia. Pasionat de muzică din copilărie şi încurajat de tatăl său, a început să studieze bateria şi să cânte în diverse grupuri muzicale locale. Ulterior a învăţat să cânte la acordeon, pian şi chitară, iar la 13 ani câştiga locul al treilea la un concurs regional de muzică.
Până la 19 ani a cântat (ca baterist) cu diferite grupuri locale, ulterior a intrat într-un grupul condus de maestrul Manusardi, care i-a propus un turneu de 6 luni în Finlanda.
În 1966, întors în Italia, Cutugno a pus bazele propriului său grup - Toto e i Tati - având un repertoriu alcătuit din melodii compuse de el. În 1970, cu acest grup a înregistrat primul disc, "Questo fragile amore", iar melodia compusă de el, "Ahi! Che male che mi fai", a participat la festivalul de la Sanremo, interpretată de formaţia I Ragazzi Della Via Gluck.
A devenit cunoscut şi în Franţa în calitate de compozitor, melodia sa "Africa" a fost preluată, în 1975, de Joe Dassin, cu titlul "L'ete Indien". Această melodie s-a bucurat de un succes extraordinar în întreaga lume, fiind înregistrată în peste 350 de variante.
Un an mai târziu, faima lui Cutugno ca autor a crescut tot datorită lui Joe Dassin, pentru care a compus o altă melodie, intitulată "Et si tu n'existais pas", de asemenea hit internațional.
Din acel moment, a început să scrie melodii pentru mulţi artişti în vogă - Mireille Mathieu, Johnny Halliday, Michel Sardou, Claude François, Sheila, Domenico Modugno, Gigliola Cinquetti, Joe Dassin, Dalida, Michel Sardou, Adriano Celentano, Gianni Nazzaro, Ricchi e Poveri, Paolo Mengoli, Ornella Vanoni, Stefano Borgia, Luis Miguel, Sandro Giacobbe, Claudia Mori, Drupi, Ray Charles, Peppermint 2, Carene Cheryl, Robert Carpentier, Vicky Leandros, Petula Clark, Olivia Newton John, Marcella, Santino Rochetti, Giorgio Moroder.
Tot în 1976, Cutugno a participat pentru prima dată la Festivalul de la Sanremo cu grupul Albatros, cu melodia "Volo az 504" unde a ocupat locul al treilea. În 1978, a scris melodia "Donna, donna mia", care a ajuns în scurt timp pe locul întâi în Hit Parade.
În aceeaşi perioadă a scris şi prima melodie pentru Adriano Celentano cu titlul "Soli", care a rămas pentru câteva luni pe primul loc în topul vânzărilor în Italia. Un an mai târziu a lansat primul său LP - "Voglio l'anima".
Anul 1980 este cel în care Cutugno a ocupat locul 1 la Festivalul de la Sanremo cu melodia "Solo noi" şi la Festivalul "Yamaha Song International" din Tokyo - cu melodia "Francesca non sa". Tot în 1980 a scris toate melodiile de pe LP-ul de mare succes "Un po' artista, un po' no" pentru Adriano Celentano. A urmat, în 1981, al doilea LP, "La mia musica".
În 1983 a câştigat Festivalul de la Sanremo cu melodia "L'italiano", preluată şi tradusă de-a lungul timpului de mulţi interpreţi în diverse limbi.
Albumul "L'italiano" s-a vândut în milioane de exemplare, făcându-l cunoscut pe artist în întreaga lume. Anul următor, a participat la Sanremo cu melodia "Serenata" care a ocupat locul al doilea.
Pentru albumul "L'italiano", a primit, în 1986, premiul pentru cel mai bine vândut disc italian din lume timp de cinci ani.
Anul 1987 a însemnat participarea sa la Sanremo cu mai multe melodii - în calitate de cantautor cu "Figli", ocupând locul 2; în calitate de compozitor cu "Io amo" (interpretată de Fausto Leali), "Canzone D'amore" (interpretată de Ricchi e Poveri), "Il sognatore" (interpretată de Peppino di Capri) şi "Io...per le strade di quartiere" (interpretată de Franco Califano). Tot atunci a scos albumul "Mediterraneo", premiat cu discul de aur şi de platină.
În 1990 Toto Cutugno a obţinut pentru a cincea oară locul al doilea ca interpret la Sanremo cu melodia "Gli amori" pe care a cântat-o împreună cu Ray Charles.
În acelaşi an, a câştigat marele premiu la Eurovision cu melodia "Insieme: 1992".
Artistul italian a interpretat pentru prima oară în România în 1993, la Festivalul Cerbul de Aur de la Braşov, unde a impresionat publicul din ţara noastră cântând în limba română melodia populară "Ciobănaş cu trei sute de oi".
A revenit de numeroase ori în România, declarând: ''Sunt foarte legat emoţional de această ţară, pentru că am cunoscut mulţi români, cu care am lucrat şi am colaborat foarte bine. În România mă simt ca acasă''.
În 1995 s-a întors la Sanremo cu melodia "Voglio andare a vivere in campagna" interpretată de el şi cu melodia "Voglio una donna" interpretata de Drupi, ambele melodii fiind incluse pe albumul lansat în acel an: "Voglio andare a vivere in campagna". Doi ani mai târziu a participat la Sanremo cu melodia "Faccia Pulita" melodie inclusă pe albumul care a apărut în acel an, "Canzoni nascoste".
Artistul a revenit în ţara noastră în 1996 (la Top Model România Bucureşti), 1998 (concert la Bucureşti), iulie 2000 (concert la Craiova), mai 2002 (concert la Circul Globus Bucureşti), decembrie 2002 (recital în noaptea de Revelion).
În aprilie 2002 a apărut albumul "Il treno va...", lansat în Franţa, trei melodii ajungând pe primele locuri în topurile franceze. Anul următor, Cutugno a susţinut concerte în întreaga lume, promovând acest album care a obţinut discul de platină şi aur în Franţa, Belgia şi Germania.
La 4 aprilie 2004 a participat la Festivalul Cântecului Italian "Grand Premio della Musica Italiana Primavera 2004" cu melodia "Se una donna se ne va" unde a ocupat locul întâi, fiind încă de la începutul festivalului cel mai votat în online. În acelaşi an, în iulie a fost lansat albumul "Il treno va" şi în Italia, iar în noiembrie a lansat în Franţa albumul "Catando", care conţine melodii ca: "Et si tu n'existais pas", "L'ete indien" si "Salut", traduse în italiană.
După 25 de ani de la câştigarea marelui premiu, Toto a revenit la Festivalul de la Sanremo (1-5 martie 2005) cu melodia "Come noi nessuno al mondo", în duet cu Annalisa Minetti, unde a ocupat locul al doilea în clasamentul general şi locul întâi la categoria Classic, categorie la care a fost pe primul loc încă din prima seară.
Toto Cutugno a revenit în România în 2005 (la emisiunea de televiziune "Surprize, surprize), apoi în 2007 (concert la Slatina), octombrie 2008 (concert în Bucureşti, Parcul Plumbuita), februarie 2012 (concert Sala Palatului).
Un an mai târziu, a lansat melodia "Ancora vita", dedicată celebrării a 40 de ani de la înfiinţarea fundaţiei AIDO (Asociaţia Italiană pentru donarea de organe, ţesuturi şi celule). Tot în 2013, a fost invitat la Festivalul de la Sanremo, unde a primit un premiu pentru întreaga carieră.
La 3 noiembrie 2013, s-a aflat pe Scena Sălii Palatului pentru un nou concert, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti, iar la 27 februarie 2015, Toto Cutugno a concertat pe aceeaşi scenă, alături de Orchestra Simfonică "Surâsul Tinereţii". Tot în 2015, artistul a susţinut recitaluri la Târgu Mureş şi la Focşani, iar în martie 2016, a fost prezent pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.
Sursa informații biografice: Agerpres și Știrile TVR