loader
Foto

Un maestru italo-american: regizorul Martin Scorsese. Un documentar de neratat la TVR 1

Un american prea italian sau un italian prea american? Un newyorkez pierdut în Hollywood sau invers? Vineri, 20 martie, la TVR 1, descoperim povestea unui mare cinefil care a devenit un mare cineast. Documentarul portret al regizorului „Martin Scorsese – maestrul italo-american ( Martin Scorsese l’Italo-Americain , Franţa, 2023)” e programat la ora 22.00.

 

Datorită lui Martin Scorsese, întreaga lume a învățat să-i iubească pe proscriși, pe infractorii mărunți, pe lupii răi. O menajerie care l-a ridicat pe acest nepot de imigranți sicilieni la rangul de cineast virtuos, la fel de priceput în clandestinitatea mafiei, ca și pe străzile din New York. Privind America în ochi, Martin Scorsese a pictat un portret violent pe care l-a impus Hollywood-ului.

Însă, înainte de a atinge faima, Scorsese a trecut prin diverse etape cu succese, dar şi cu și eșecuri, între Little Italy (cartierul unde a crescut) și Los Angeles, întrebându-se, asemenea personajelor sale absorbite de introspecţie, unde îmi este locul? Care este adevărata identitate a lui Martin Scorsese? Este el un american prea italian sau un italian prea american? Un newyorkez pierdut în Hollywood sau invers?

“You talking to me? Then who the hell are you talking... you talking to me?” – e doar una dintre faimoasele replici rostite de pesonajul interpretat de Robert de Niro în celebrul film al lui Scorsese –“Taxi Driver”, 1976. E doar unul dintre sutele de filme, documentare, seriale de televiziune ori scurt-metraje regizate de Martin Scorsese.

Regizor de film, scriitor și producător de film american, fondator al World Cinema Foundation, Martin Charles Scorsese (născut pe 17 noiembrie 1942, Queens, New York City), a câștigat nenumărate premii pentru filmele sale celebre, bifând aproape toate categoriile mari de premii ale cinematografiei mondiale: Premiul AFI pentru întreaga carieră, Premiul Oscar, Palme d'Or, Premiul Cannes pentru cel mai bun regizor, Leul de Argint, Premiul Grammy, premii Emmy, Globuri de Aur, premii BAFTA și Premiul Asociației regizorilor americani.

(w500) GettyImage

Vineri, 20 martie, de la ora 22.00, la TVR 1 vom descoperi personalitatea unuia dintre cei mai mari regizori italo-americani, în filmul documentar „Martin Scorsese l’Italo-Americain”, producţie Franţa, 2023, având regia semnată de Yal Sadat şi Camille Juza.

Nu doar de origine italiană, Martin Scorsese este, pe lângă american, și cetățean italian. Este, poate şi de asta, maestrul necontestat al căutării prin cinematografie a identităţii italo-americane. Scorsese a gravat imaginea cinematografică a mafioţilor sicilieni şi a realităţii americane cu ajutorul unor actori incredibili ca DiCaprio şi De Niro.

De la “Italian American”, filmul său documentar despre propria familie în anii 1970, până la “The Irishman”, un film lung, asemănător unui testament, realizat în 2019, Martin Scorsese nu a încetat niciodată să pună sub semnul întrebării istoria mediului său. Dincolo de temele sale recurente - gangsterismul, răscumpărarea, masculinitatea exacerbată etc. - călătoria comunității italiene din Statele Unite este prezentă obsesiv în întreaga sa operă. Chiar și atunci când nu filmează Mafia, Scorsese regretă idealul strămoșilor săi care au venit în America pentru a-și urma visurile, doar pentru a le îndeplini printr-o viață impregnată de violență. Un cineast epic devenit cronicar neașteptat al societății americane, Scorsese transmite un sentiment de romantism frumos, amar și profund, care amintește de John Ford când filma imigranți irlandezi în Vestul Sălbatic.

(w882) In tineret

Documentarul pe care îl vom vedea la TVR 1 xplorează cariera legendarului regizor Martin Scorsese prin prisma moștenirii sale siciliene. Filmul este realizat integral din materiale de arhivă și analizează modul în care rădăcinile sale italiene au influențat capodopere precum “Mean Streets”, “Raging Bull” sau “Goodfellas”. Acesta prezintă opera lui Scorsese nu doar ca pe o serie de filme cu mafioți, ci ca pe o „contra-istorie” a imigrației în Statele Unite și o cheie către melancolia sa creativă.

Documentarul a fost difuzat în premieră de TVR Cultural în 8 februarie 2026.

foto: GettyImages, Pastel Graphic, via Selecţie Film TVR

20:00 Neguţătorul din Veneţia

Film* Neguţătorul din Veneţia (THE MERCHANT OF VENICE-Regatul Unit, Italia, 2004)

Regia Michael Bradford

Cu: Al Pacino, Jeremy Irons, Joseph Fiennes, Lynn Collins

* Dramă, ecranizare a piesei de William Shakespeare. În Veneția secolului XVI, nobilul Antonio (Jeremy Irons) împrumută bani de la cămătarul evreu Shylock (Al Pacino) pentru a-și ajuta un prieten, pe Bassanio (Joseph Fiennes), care vrea s-o cucerească pe frumoasa Portia. Iritat de insultele pe care i le aduce Antonio, Shylock pretinde introducerea unor clauze speciale pentru situația în care acesta nu-i va restitui împrumutul la scadență. În timp ce navele lui Antonio sunt scufundate de o furtună, Shylock este profund tulburat de fuga fiicei sale cu nobilul Lorenzo. Soseşte scadența împrumutului, iar Shylock își cere dobânda sub forma unei bucăți din carnea lui Antonio. Bassanio încearcă disperat să-și salveze prietenul de la această soartă tragică, dar ajutorul va veni de unde nimeni n-ar fi crezut. Redactor Adriana Vulpe

22:35 Rock Maniac

Rock Maniac are ca scop stimularea pasiunii telespectatorilor pentru artă, muzică şi cultură. Magazinul se axează pe informaţii exclusiv de actualitate. Fiecare ediţie va avea ca pilon central un interviu cu o trupă rock metal tânără sau consacrată, urmat de lansarea muzicală a săptămânii (carte, single, EP, LP, album) şi de recomandări de concerte şi de festivaluri din întreaga ţară.

Realizator şi producător Cristi I. Popescu

Jurnalişti: Ana Maria Pleşcan, Laurenţiu Mandu

Sezon nou

 
Trei voci de doar 7 ani, în lupta pentru trofeu la „Vedeta familiei”

Elena Gheorghe, Radu Ștefan Bănică și Sanda Ladoși jurizează o ediție specială, în care Amelia, Royda și Anastasia își dispută biletul către ...

Mediul de afaceri sub presiune. Urmează un val de insolvențe și falimente?

Sâmbătă, 02 mai, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Ioan LUCIAN, președintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, ...

TVR difuzează Gala „Omul Anului 2025 în Forțele Navale”

Forțele Navale Române au desfășurat, în Aula Universitară „Amiral Petre Bărbuneanu” a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, cea de-a XVI-a ediție ...

 

#tvr1