loader

Universul credinţei: dialoguri despre perenitatea credinţei

Duminică, 16 septembrie, urmăriți subiecte noi de la ora 07:30, pe TVR1: Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, un eseu dedicat Sfintei Cruci, dialoguri despre perenitatea credinţei cu Părintele Constantin Necula.

 

Universul credinţei

În prima parte a emisiunii, Rafael Udriște va prezenta Jurnalul de știri „Universul Credinței”:

 

  • Ce știm despre Sfânta Cruce - Vorbim despre ocrotirea de care se bucură cei care se aşează la adăpostul ei. De adânca înţelegere a vieţii vremelnice şi a celei veşnice pe care o dobândesc cei care înţeleg că ea e suferinţă şi bucurie deopotrivă. Despre felul în care leagă cerul de pământ îmbrăţişând toată lumea. Adică, vorbim mereu despre cruce, dar cât ştim despre ea? - un eseu semnat de jurnalista Cristina Andrei.
  • Între spital și Biserică - La Mănăstirea Cășiel din județul Cluj a avut loc întalnirea preoților de slujire caritativă și a preoților și mirenilor coordonatori ai programelor de asistență socială din Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului. La întâlnire a fost invitat prof. dr Pavel Chirilă, președintele Asociației Filantropice Medical - Creștine „Christiana” care a susținut o conferință despre îngrijirea și slujirea bolnavilor. – jurnalist Cornel Matache.
  • Avram Iancu sărbătorit la Țebea. Peste 10 mii de oameni s-au adunat la Țebea pentru a-l sărbători pe cel supranumit “crăișorul munților”, la 146 de ani de la trecerea la domnul – jurnalist Adrian Bodonea Florea.
  • Sfințire. Lăcașul de cult cu hramul Sf. Meletie al Antiohiei din comuna Găneasa, jud. Giurgiu a fost sfințit. Cu ocazia praznicului a fost adusă spre închinare o copie a Icoanei Maicii Domnului – Prodromita din Sfântul Munte Athos - jurnalist Cornel Matache.
  • Catedrala Navigatorilor - jurnalist Adrian Bodonea Florea

La rubrica „Cartea de învățătură” vă prezentăm una dintre cele mai noi apariţii de la Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, o carte de sinteză fără precedent în limba română: “Sfântul Ambrozie al Mediolanului. Monografie patristică”, semnată de pr. dr. Ştefan Zară – jurnalist Rafael Udriște.

(w882)

 

Jurnalistul Rafael Udriște îl va avea ca invitat în studio pentru a vorbi despre proiectul "Iconari vechi și noi" pe Vlad Bedros, istoric de artă, decan al Facultății de Istoria și Teoria Artei, din cadrul Universității Naționale de Arte din București.

După Jurnalul “Universul Credinței” va urma campania umanitară “Viitorul în Dar”, rubrică realizată de jurnalista Anna de Hillerin. Campania „Viitorul în Dar” continuă săptămâna aceasta cu Alex. Are 10 ani și a fost abandonat de părinți. Acum se află în îngrijirea Fundației SOS Satele Copiilor. Cum îl puteți ajuta aflați duminica aceasta la “Universul Credinței”. Campania este realizată în parteneriat cu Fundația SOS Satele Copiilor.

(w882)

La rubrica “Cerul cu sfinți” jurnalista Cristina Andrei ne vorbește în această săptămână despre libertate. Este ea doar “lipsa constrângerilor” sau înseamnă și responsabilitate? Un răspuns din „Cerul cu sfinți”, de la Arsenie Papacioc.

(w882)

În finalul primei părți, Răzvan Bucuroiu vă prezintă “Semnele Vremii” împreună cu profesorul și teologul Radu Preda, invitatul permanent al emisiunii. În această duminică vor vorbi despre Diaspora românească.

(w882)

 

Catedrala mea - Anca Sigartău

***

În partea a doua a emisiunii “Universul Credinței”, de la ora 8:30, jurnalistul Rafael Udriște vă prezintă un reportaj de la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși de la Sibiu – ITO 2018. Între 6 și 9 septembrie a avut loc la Sibiu cea de-a V-a ediție a „Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși” (ITO 2018), manifestare la care au participat peste 3000 de tineri din peste 20 de țări. Rafael Udriște a fost la Sibiu și a stat de vorbă cu tinerii veniți la Sibiu din toate colțurile lumii, pe de altă parte să aflați de le ei dar și de la părinții lor duhovnici care i-au însoțit, care mai este sensul dragostei de țară și de Biserica strămoșească în lumea noastră de astăzi.

(w882)

O cunoașteți deja pe Andra Crăciun. Anna de Hillerin v-a prezentat-o la începutul sezonului trecut, cu povestea pelerinajului ei de 900 kilometri pe Camino de Santiago. Recent, Andra a parcurs un traseu similar, de 800 km. Ce lecție de viață a primit, aflați duminică la “Universul Credinței”.

(w882)

La final, urmăriți un interviu cu Părintele Constantin Necula. „Bucuria credinței” dialog pe marginea relaţiei dintre vremurile de astăzi şi perenitatea credinţei - Victor Andrei Dochia şi Părintele Constantin Necula.

(w882)

Duminică dimineață urmăriți o nouă ediție a emisiunii “Universul Credinței”, de la ora 7:30, pe TVR1 și online pe TVR+. Prima parte a emisiunii începe la ora 7:30, iar cea de-a doua parte de la 8:30, pe TVR1 și online pe TVR+.

 

20:00 Asasinul

Telecinemateca * Asasinul (L'ASSASSINO-Italia, Franţa, 1961)

Regia Elio Petri

Cu: Marcello Mastroianni, Micheline Presle, Cristina Gajoni

* Dramă. Alfredo Martelli, comerciant de antichităţi fără scrupule, n-a ratat niciodată vreo ocazie care i-ar aduce câştiguri materiale. Într-o dimineaţă, Martelli se vede convocat la comisariat, unde este acuzat de uciderea Adalgisei de Matteis, fostă amantă şi asociată. În timpul interogatoriului lung şi neplăcut, el îşi rememorează scene din propria viaţă, încercând să înţeleagă cum a ajuns în această situaţie.

22:00 Portret de secol

* Documentar

Episodul 2-Anii 1967, 1968,1969

Producători: Ioana Mureşan şi Ruxandra Ţuchel.

 
Cate Blanchett este „Blue Jasmine” – sâmbătă seară, la TVR 1

Alec Baldwin şi Peter Sarsgaard se mai regăsesc în distribuţia dramei a cărei regie e semnată de Woody Allen. Vedem filmul sâmbătă, 8 august, de ...

Spectacol total la TVR: David Popovici și tricolorii luptă pentru aur la Europenele de Natație de la Paris

Cel mai important eveniment al nataţiei în 2026 se vede în direct la TVR Sport şi TVR 1. De 2 X Popovici: David, dar şi Constantin, precum şi ...

Prima câştigătoare a trofeului „Vedeta populară” şi-a aniversat la TVR majoratul carierei sale artistice

Alexandra Chira, un nume important aparţinând tinerei generaţii de artişti ai folclorului românesc, a împlinit 18 ani de la debutul pe scenă. ...

 

#tvr1