loader
Foto

Victimele infracțiunilor. Dreptul la compensații financiare din partea statului

Ați fost victima unei infracțiuni? Știți că există un act normativ care reglementează acordarea unor compensații financiare de către stat în astfel de cazuri? Ce victime pot beneficia de despăgubire? Unde se face cererea pentru obținerea compensației?

 

Oamenii și Legea

Răspunsul, în ediţia de marţi, 10 decembrie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.

(w882) Oamenii si

De la ora 13:00, invitata Mihaelei OLARU este Viorica BIŢĂ, avocat.

Compensaţia financiară se acordă victimei numai dacă aceasta a sesizat organele de urmărire penală în termen de 60 de zile de la data săvârşirii infracţiunii. Victimele care nu au împlinit vârsta de 18 ani şi cele puse sub interdicţie nu au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii. Reprezentantul legal al minorului sau al persoanei puse sub interdicţie poate sesiza organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunii.

(w882) Oamenii si

Cererea de compensaţie financiară se depune la tribunalul în a cărui circumscripţie domiciliază victima şi se soluţionează de doi judecători din cadrul Comisiei pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor infracţiunilor, constituite în fiecare tribunal. Cetăţeanul român, apatridul sau străinul care locuieşte legal în România, victimă a unei infracţiuni intenţionate comise cu violenţă pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, poate solicita, cu sprijinul autorităţii de asistenţă din România, o compensaţie financiară din partea statului pe al cărui teritoriu a fost comisă infracţiunea, în condiţiile prevăzute de legea acelui stat.

(w882) Oamenii si

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133, precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

***

Moderator av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională Raluca AMZĂR, Liliana VĂDUVA

Producător Mihaela GRECU

***

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

23:35 TVR 70

Adevăruri despre trecut Copiii patriei

Realizator și producător Raluca Rogojină

(Reluare)

0:00 Telejurnal

*Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Eugen Rusu

Producatori: Diana Anghel, Dorin Munteanu

 
De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

O viață în pas de joc: Mihail Pop „a’ lui Tizu”, Tezaur Uman Viu, în episodul al doilea „Nepieritorii”, la TVR 1

La 79 de ani, Mihail Pop continuă să ducă mai departe jocul tradițional din Câmpia Transilvaniei, cu aceeași pasiune cu care l-a descoperit în ...

"Povestea din ochii lor". Sezon Nou!

publicat: miercuri, 21 octombrie 2026

În lumea animalelor iubirea contează, dar nu ajunge! E nevoie de responsabilitate, oameni implicați și soluții care transformă intențiile bune în ...

 

#tvr1