loader
Foto

Galerie foto

Vlad Plăcintă, desemnat „Omul anului” în seara de Revelion, la TVR | VIDEO

Eroul care salvează vieţi, Vlad Plăcintă - Președintele Organizației "Salvează o Inimă" din Botoșani, a primit premiul „Omul anului”, în cadrul unei gale grandioase, difuzată de TVR în ultima zi din an, un adevărat spectacol de divertisment şi poveşti emoţionante, dedicat oamenilor cu suflet frumos, care au făcut gesturi şi fapte extraordinare pentru semenii lor şi pentru societate.

 

“Cu o inimă plină de umilinţă şi recunoştinţă, doresc să împărtăşesc cu voi bucuria şi onoarea extraordinară de a fi numit „Omul Anului 2023”. Acest titlu nu este doar o recunoaştere a eforturilor mele, ci şi o celebrare a valorilor şi visurilor pe care le împărtăşim împreună. Vreau să mulţumesc, în primul rând, familiei mele pentru dragostea, sprijinul şi sacrificiile făcute în numele aspiraţiilor mele. Fără voi, niciunul dintre aceste succese nu ar fi fost posibil. De asemenea, îmi exprim profunda recunoştinţă faţă de colegii mei, mentori parteneri de echipă, al căror angajament, inspiraţie şi colaborare au fost esenţiale în realizările noastre comune. Premiul este la fel de mult al vostru pe cât este al meu. Mulţumesc comunităţii noastre pentru încrederea şi sprijinul constant. Fiecare provocare pe care am înfruntat-o împreună a contribuit la creşterea şi dezvoltarea mea personal şi profesională. Şi nu în ultimul rând, sunt profund recunoscător pentru fiecare persoană care a avut încredere în mine și în viziunea mea. Acest premiu simbolizează nu doar ceea ce am realizat, ci şi responsabilitatea pe care o am faţă de voi şi faţă de comunitatea noastră. Împreună, putem face diferenţa şi putem construi un viitor mai bun pentru toţi”, a declarat Vlad Plăcintă.

Vlad ajută copiii bolnavi, le intermediază relațiile cu clinicile din România și din străinătate, iar, cu ajutorul donatorilor, le finanțează toate cheltuielile necesare. Peste 1000 de copii și tineri bolnavi au primit sprijin pentru tratamente și operații prin eforturile sale. A strâns pentru ei peste 19 milioane de euro și a reușit să cumpere aparatură medicală pentru mai multe spitale din țară.

Vlad Plăcintă a primit premiul „Omul anului” în urma votului publicului (50%) şi al juriului (50%).

Alături de el, pe „scena recunoştinţei” au fost onoraţi toţi protagoniştii campaniei „Omul anului” şi poveştile lor impresionante: Daniel Ciufu - a salvat o tânără de la înec; Oana Grigorescu - luptă pentru prevenirea abandonului şcolar; Ortrun Rhein – este directoarea unui centru de îngrijiri paleative; Ionuţ Stancovici - antrenor care a contribuit la accesibilizarea a cinci lacuri din România pentru persoanele cu dizabilităţi; Camelia Săbădean – asistentă care donează sânge în mod constant; Marius Stan - pompier care a salvat un băieţel de la moartea prin sufocare; Cosmina Ene - a construit, alături de alţi trei colegi, o dronă pe care o folosesc pentru a observa arderile ilegale de deşeuri din Bucureşti; Sandu Golcea - profesor cunoscut pentru performanţele obţinute cu elevii olimpici la fizică; Oana Ciora - instructor, a participat cu câinele ei, Dino, la acţiunea de căutare a victimelor cutremurelor din Turcia; Iosif Cîrstean - recuperează şi relochează construcţii cu arhitectură tradiţională din lemn, care altfel ar fi demolate de proprietari; Gabriel Enache - poliţist care, impresionat de o bătrână care a sunat la 112 să spună că moare de frig şi de singurătate în casă, îi poartă de grijă, împreună cu alţi colegi, şi o vizitează aproape zilnic; Ancuţa Elena Chivu - salvează şi adăposteşte cai loviţi de maşini sau abandonaţi, cai abuzați de proprietari ori răscumpăraţi ca să nu ajungă la abator.

(w882) Omul anulu

În noaptea dintre ani, TVR a oferit telespectatorilor un adevărat spectacol, cu muzică şi voie bună, susţinut de artişti îndrăgiţi: Taylor & Dida Drăgan, Cornelia şi Lupu Rednic, formaţia Pindu, trupa Voltaj, magicianul Marius Verdini, Marius Mihalache Band, dresorul Robin Simion, Cătălin Crişan, Corul Cantus Mundi, Elina & Corul şi Orchestra Armatei Române, Zoli Toth & Young Beats, Emil Bâzgă Jazz Band.

Campania „Omul anului” este un amplu proiect al Televiziunii Publice, care a adus în lumina reflectoarelor 13 poveşti de viaţă demne de urmat, un proiect-pledoarie pentru valori precum solidaritatea, compasiunea, empatia sau responsabilitatea. Proiectul a cuprins mai multe producţii premium: o serie de 12 reportaje-portret prezentate publicului în luna noiembrie şi două gale-eveniment, difuzate la TVR în zilele de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, şi de Revelion, în 31 decembrie 2023.

Juriul campaniei „Omul anului” a fost format din personalităţi implicate în diverse acţiuni civice: Carmen Uscatu, co-fondator al Asociaţiei „Dăruieşte Viaţă”, care a construit un spital; jurnalistul Adelin Petrişor, un exemplu de curaj, care se implică în diferite campanii sociale; Adelina Toncean, fondatoarea Asociaţiei Blondie, care ajută copiii cu afecţiuni grave să ajungă la spitale din afara ţării; artistul Zoli Toth, unul dintre cei mai cunoscuţi activişti de mediu; Ionuţ Sibian, director executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, care oferă sprijin în realizarea unor proiecte civice.

(w882) Omul anulu

Televiziunea Publică îşi reafirmă, prin astfel de proiecte, misiunea de a promova acte de curaj şi iniţiative civice, modele şi valori autentice, care pot deveni o sursă de inspiraţie pentru publicul larg în general şi, în special, pentru noua generaţie.

 

2:55 Sport (R)

(Reluare)

3:05 Telejurnal (R)

Ştiri* Prezintă: Claudiu Lucaci și Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel şi Dorin Munteanu

(Reluare)
 
„Petrecere... cu cântec!”, ediţie specială de Paşti! Nicolae Furdui Iancu aniversează 45 de ani de carieră

Iuliana Tudor ne-a invitat să sărbătorim cele patru decenii şi jumătate de cântec ale vocii Ţării Moţilor împreună cu Mariana Ionescu ...

Ediţie de colecţie „Tezaur folcloric”, de Paşti la TVR 1 | VIDEO

Vasilica Dinu, Elena Mimiș Trancă, Aurelia Popescu Preda, Leontina Fărcaș, Gheorghe Roșoga, Polina Gheorghe, dat şi alţi tineri și talentați ...

„Cum dai mielu'?” - Ediţie specială de Paşti „Gala umorului”, la TVR 1 | VIDEO

Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba ne-au propus momente umoristice din arhivă care ne-au readus în atenţie marii actori ai comediei româneşti: Amza ...

 

#tvr1