loader
Foto

Ziua Femeii, prin ochii doamnelor care aparțin minorităților naționale

Miercuri, 8 martie, de la ora 15.00, echipa emisiunii „Conviețuiri” de la TVR 1 a sărbătorit Ziua Femeii alături de doamnele care aparțin diferitelor comunități etnice din România și care au povestit ce înseamnă pentru ele această zi.

 

Convieţuiri

Omagiem femeia pentru toată dedicarea ei, pentru sacrificiul, iubirea, forţa şi, în acelaşi timp, delicateţea ei, din cele mai vechi timpuri. Încă de pe vremea grecilor antici, în fiecare primavară, era serbată Rhea, mama tuturor zeilor. Semnificaţia Zilei Femeii este legată, însă, şi de lupta reprezentantelor sexului frumos pentru dobândirea unor drepturi. Mai multe am aflat chiar miercuri, de Ziua Femeii, de la ora 15.00, la „Convieţuiri”, emisiunea dedicată actualităţii comunităţilor etnice din România, la TVR 1.

În Anglia anilor 1800, „Duminica mamei” era consemnată în cea de-a patra săptămână din postul Paştelui. Iar în Statele Unite, în anul 1909, la iniţiativa Partidului Socialist American, ziua de 28 februarie a fost declarată Ziua Femeii. Un an mai târziu, iniţiativa a fost preluată şi în Europa, fără însă a se preciza o dată anume, în cadrul Internaţionalei Socialiste reunite la Copenhaga. În Germania, Danemarca, Austria şi alte câteva ţări europene, sărbătoarea a avut loc, pentru prima oară, pe 19 mai 1911. Data a fost aleasă de femeile germane, pentru a puncta momentul din 1848, când, în aceeaşi zi, regele Prusiei fusese confruntat  cu revolte armate şi promisese că va face o serie de reforme, inclusiv introducerea votului pentru femei.

La nivel internaţional, decizia privind data de 8 Martie, la care urma să fie aniversată femeia, a fost luată abia după Primul Război Mondial, în cadrul unei Adunări Generale a ONU.

„Femeia face ca o zi normală să devină o sărbătoare”, spune actrița și cântăreața de origine turcă Aylin Cadîr. Miercuri, 8 martie, de la ora 15.00, echipa emisiunii „Conviețuiri” de la TVR 1 a sărbătorit Ziua Femeii alături de doamnele care aparțin diferitelor comunități etnice din România și care au povestit ce înseamnă pentru ele această zi. De la semnificația istorică și amintirile din copilărie, până la promovarea diversității, așa cum se întâmplă în cazul proiectelor dezvoltate de Laczikó Enikő Katalin, aflată la conducerea Departamentului pentru Relații Interetnice sau în cazul Deliei Grigore, președinta Asociației Centrul Rromilor „Amare Rromentza”.

Rolul femeii în promovarea diversității este fundamental, pentru că o femeie care aparține unui grup etnic promovează, în primul rând, limba maternă. „Am ales să intru în mișcarea rromilor în urmă cu peste 25 de ani, eu fiind de etnie rromă. Sunt și etnolog. Când eram studentă la master, am început să merg și la cursuri de limba rromani, ca să învăț limba literară, apoi m-am implicat în diferite proiecte la Muzeul Satului. Am vrut să cunosc rromii, să mă implic în mișcarea rromilor, să lucrez cu rromii pentru că sufletul îmi zicea că trebuie să recuperez identitatea pe care parțial o aveam pierdută”, spune Delia Grigore, președinta Asociației Centrul Rromilor „Amare Rromentza”.

Actrița Maia Morgenstern, directoarea Teatrului Evreiesc de Stat, a rememorat amintiri dragi din copilărie, dar a povestit și despre cum a aflat ce înseamnă, de fapt, ziua de 8 Martie. „Eu mă bucuram că e sărbătoare, apoi am început să pun întrebări. Tata e cel care mi-a explicat, din punct de vedere istoric, semnificația zilei și a făcut acest lucru pe etape, în funcție de dezvoltarea mea, de vârsta mea. Așa am aflat despre lupta pentru emanciparea femeii. Nu sunt vorbe goale, nu sunt sloganuri. Da, astăzi avem libertăți, dar ele nu au fost câștigate ușor. Cred că dreptul la educație, la statut social, la a te defini ca identitate ar trebui să devină o preocupare”, afirmă actrița Maia Morgenstern.

(w882) Maia Morge

Un moment special al emisiunii de la TVR 1 a fost dialogul moderatoarei Camelia Văcaru cu invitata sa în studio, Cătălina Olteanu, prima femeie de etnie rromă membră a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Şi tot la „Convieţuiri”, Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, ne-a vorbit despre rolul femeii într-o societate multiculturală.

9:00 Oamenii şi legea

* Emisiune de educaţie juridică

Moderator av. Mihaela Olaru

Legea, care trebuie să protejeze drepturile cetățenilor și să asigure un echilibru social, se află adesea într-un conflict cu realitățile cotidiene, cu interesele și dorințele individuale. Din păcate, multe persoane nu înțeleg suficient de bine normele și procedurile juridice, ceea ce poate duce la neînțelegeri și conflicte. De multe ori, poate părea un sistem impersonal, iar oamenii nu conștientizează întotdeauna cum îi protejează sau cum îi afectează cunoașterea sau necunoașterea legii. Totuși, educația juridică și informarea continuă pot ajuta la crearea unui echilibru mai bun între oameni și lege. Din acest motiv, emisiunea juridică “Oamenii și Legea” vine în sprijinul lor și totodată creează o punte de comunicare cu specialiștii în drept!

Tema -Hartuirea morala la locul de munca

Invitat Av. Alexandru Cazacu

Producător Mihaela Grecu Grădinaru

10:00 Agrostrategia

Producator Vlad Macovei

 
O viziune măreaţă şi un eşec epic au schimbat lumea... Cum? Aflăm din documentarul „General Magic”, joi, la TVR 1

I deile care domină acum industria tehnologică și viața noastră de zi cu zi s-au născut la „ General Magic ”. P ovestea nespusă a uneia ...

O țară care învață să cânte. Despre educația prin muzică, la „Ţară, ţară, cine eşti?”

Într-o societate în care cifrele par încurajatoare, dar realitatea din teren nu ține ritmul, emisiunea „Țară, țară, cine ești?” aduce în ...

Conferința de închidere a cursurilor de calificare pentru ocupația de mediator școlar, desfășurată recent la Centrul de Formare Profesională al ...

 

#tvr1