loader

15 ani în primărie, prima dată în bucătărie. Cu Mircea Dinescu

După mai multe personaje picante din lumea artistică, Mircea Dinescu a invitat la „Politică şi delicateţuri” un politician: pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă. Duminică, 14 aprilie, ora 15:30, la „Politică şi delicateţuri”, pe TVR1.

 

Politică şi delicateţuri

Deşi numele ar fi trebuit să o ceară, la Politică şi delicateţuri au fost invitați, în ultima perioadă, actori, muzicieni, oameni de televiziune şi mai puţin politicieni. Răspunsul pentru direcţia în care s-a îndreptat emisiunea în cele mai recente sezoane, vine chiar de la Mircea Dinescu: „am fost dezamăgit de unii politicieni şi atunci am invitat mai mult personaje picante din lumea artistică, dar iacătă, cred ca e timpul sa mai invităm şi oameni care joacă în altă piesă decât ne închipuim noi” (Mircea Dinescu).

(w882)

(w882)

Astfel, în ediţia din 14 aprilie, poetului îi trece pragul Gheorghe Falcă, primarul Aradului. Şi nu de ieri, de azi, ci de 15 ani. Dinescu îl pofteşte întâi în bucătărie, unde prepară cu îndemânare un şnitel de viţel după o idee proprie. Umple şniţelul cu un amestec de ştevie, ou şi brânză, iar la final pregăteşte o salată de primăvară, stropită, desigur cu zeamă de portocale.

(w882)

(w882)

În cramă îi aşteaptă maestrul Tudorache împreună cu taraful său, iar cei doi se aşază la un pahar de vorbă şi la unul de rose. Îşi amintesc cu nostalgie de momentul în care s-au cunoscut, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă. Gheorghe Falcă povesteşte începuturile sale atât în profesia de inginer cât şi în politică, iar timpul pare deja prea scurt pentru câte au să îşi împărtăşească.

(w882)

(w882)

Așadar, duminică, 14 aprilie, o ediţie un pic altfel decât cele cu care Dinescu şi-a obişnuit fanii: cu un politician cu aer de actor de cinema, cu mâncare bună şi muzica unuia dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi lăutari din România - reţeta perfectă pentru o după-amiază liniştită de duminică!

Despre Gheorghe Falcă

Gheorghe Falcă s-a născut pe 22 ianuarie 1967, la Brad, judeţul Hunedoara. A absolvit Facultatea de Construcţii din cadrul Institutului Politehnic Traian Vuia din Timişoara. În perioada 1994-2000 a profesat ca inginer, apoi a devenit vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Din 2004 până în prezent este primarul Municipiului Arad.

A înfiinţat alături de primarii oraşelor Oradea, Timişoara şi Cluj Napoca, Alianţa Vestului, o platformă de proiecte comune în infrastructură, educaţie, turism, etc.

1:00 Români universali

* Realizator si prezentator Cristian Tabără

* Iuliu Popper

Realizator Codruta Angelescu

Director imagine Mihai Patrascu

Producători: Marin Găbudean, Cristian Tabără

(Reluare)

1:30 Români universali

* Realizator si prezentator Cristian Tabără

* Uca Marinescu

Realizator Codruta Angelescu

Director imagine Mihai Patrascu

Producători: Marin Găbudean, Cristian Tabără

(Reluare)
 
Festivalului de Folclor „Cântecele munților” începe la TVR 1 cu spectacolul „Frați la bine și la greu”

Artiști din mai multe țări și-au dat din nou întâlnire la Sibiu, locul în care tradiția a devenit cel mai spectaculos show al prezentului! Din 6 ...

Ediție specială „Universul credinței”, la TVR 1: Sfânta Liturghie ce încheie ITO 2026, în direct de la Catedrala Națională

Joi, 3 septembrie, de la ora 10.00, TVR 1 transmite în direct, în cadrul unei ediții speciale „Universul credinței”, slujba Sfintei Liturghii ce ...

Documentarul „Duminica Limbii Române”, astăzi, la TVR

De Ziua Limbii Române, urmărim un documentar ce prezintă istoria și zbuciumul limbii române în Basarabia, semnat de jurnalistul TVR Moldova ...

 

#tvr1