Nume emblematic al artei plastice româneşti, Constantin Flondor a reuşit să transforme actul educaţiei într-o adevărată artă a bucuriei şi a descoperirii. De la refugiu şi căutări personale la performanţă artistică şi inspiraţie adusă generaţiilor de tineri... descoperim povestea sa, alături de Cătălin Ştefănescu, duminică, 26 aprilie, ora 23.00, la „Garantat 100%”, pe TVR 1.
Născut la Cernăuţi, parte a unei familii cu o istorie impresionantă, cu ramură cavalerească, cu prezenţă în lumea bună a Bucovinei, Constantin Flondor este unul dintre cei mai apreciaţi şi cunoscuţi pictori ai României contemporane. Co-fondator şi membru al legendarelor grupări artistice 1+1+1, Sigma și Prolog, Flondor a fost laureat, de-a lungul vremii cu premii şi distincţii importante, pentru prolifica sa carieră. Duminică seară, la „Garantat 100%”, Constantin Flondor ne vorbeşte despre amintirile dureroase din perioada refugiului din Bucovina, din 1940 şi 1944, despre parcursul său din anii tinereţii şi cei de profesorat la Timişoara, despre surprinderea frumosului şi despre gramatica picturii. Ca întotdeauna, amfitrionul şi iscusitul partener de dialog Cătălin Ştefănescu ne oferă argumente bune să comutăm pe TVR 1 duminică, 26 aprilie, de la ora 23.00.
Şcoala şi adolescenţa i-au fost marcate de plecarea din Bucovina, împreună cu familia. O primă oprire au avut-o la Bucureşti, în 1941, apoi la Podari (judeţul Gorj), în 1944, parcursul încheindu-se în 1949, la Timişoara.
Despre Bucureştiul anilor 1944, prictorul îşi aminteşte că „încă, magazinele erau pline cu jucării, mi le cumpăra fratele meu (…). Era o bucurie a luminilor şi a pieţelor, care erau ispita cumpărătorilor.” A revenit ulterior în Capitală, pentru studiile universitare la Institutul „Nicolae Grigorescu”. „Când mă pregăteam să ajung student, aveam acest dor de Bucureşti. (…) În 1954, Bucureştiul avea o atmosferă foarte poetică, toate restaurantele, localurile, café-concert, se cânta cu vioara, cu vocea…”, mai spune el.
După absolvirea facultăţii, apar problemele politice ale repartiţiei. Refuză postul de profesor de desen la Medgidia şi se întoarce în Timişoara. „Am găsit, până la urmă la Operă, ca muncitor necalificat, la pictură”, povesteşte Constantin Flondor.
Ajungând, în final, profesor la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, pe care, mai târziu, îl va şi conduce. „Mă reşcolarizam împreună cu elevii – şi asta era frumos, că elevii erau ca nişte parteneri. Noi veneam mult mai experimentaţi, mai documentaţi, dar pe elevi îi tratam ca pe nişte colegi”, rememorează artistul, subliniind, însă, că „mergeam întotdeauna bine pregătiţi la clasă.” Exista acea fervoare, acea dorinţă de a fi la curent cu toate nouăţile din lumea vestică. „Tot ce apărea în Occident se traducea aproape simultan şi la noi.”
Profesor de vocaţie, Constantin Flondor îi mărturiseşte lui Cătălin Ştefănescu gândurile ce îl preocupau în acea vreme: „Uneori ziceam: nu există probleme grele pentru un elev de clasa a 10-a sau a 11-a, trebuie să ştii ce să le transmiţi. (…) Am găsit într-un caiet pedagogic scris: Să fac pe elevi fericiţi! (…) Existau deseori probleme pe care le învaţam şi le construiam împreună cu elevii. Creşteam împreună cu această generaţie. (...) Problema era o bucurie, o nevoie, o dorinţă de a cerceta, de a cunoaşte, de a te mira de lucruri pe care nu le ştii şi să le faci cunoscute sau să le cercetezi. (…) Împreună cu elevii făceam aceste cercetări. (...) Le spuneam uneori la clasă: Nu se ştie cine de la cine învaţă – profesorul de la elev sau invers. Ceea ce aşa şi era.”
Dialogul curge spre relaţia figurativ – nonfigurativ: „Nu ştiu dacă aveam noi o ambiţie pentru non-figurativ, pentru că studiul naturii, studiul obiectelor era un sine qua non (…). Natura ne poate da lecţii de design şi trebuie să urmărim atent cum natura construieşte o structură, un fir de pai, de exemplu, care este atât de subţire, nu se rupe – cum are această elasticitate la bătaia vântului…”, spune artistul.
De asemenea, Constantin Flondor ne vorbeşte despre avangardă, de la relaţia cu ceilalţi artişti, până la participarea la o bienală de artă constructivă la Nurnberg. Nu uită să menţioneze expoziţia de la Bucureşti cu elevii săi, unde a câştigat stima şi ajutorul ministrului Învăţământului din acea perioadă (Mircea Maliţa), care i-a sprijinit şi a venit la vernisajul expoziţiei: „O grămadă de maşini negre, corpul diplomatic, Securitate… (...) I-a plăcut şi a zis: Sunt de acord, să meargă celelalte licee pe orizontala tradiţională şi voi să mergeţi pe o verticală de cercetare. Aşa am devenit liceu cu program experimental.”
Revenind la prezent – cum este acum? Trebuie să ai pregătire plastică pentru a înţelege lucrările abstracte ale zilelor noastre? „Acum este atât de mult experiment, încât greu e să ştii ce-i bun şi ce-i rău”, e de părere Constantin Flondor. Ce înseamnă frumosul pentru el şi cum caută să-l redea în lucrările sale explică artistul tot la „Garantat 100%”: „Ce fac eu – poate, pentru un neavizat, e că mă depărtez de frumos. Ori, nu, eu încerc să mă apropii foarte mult, să dau un echivalent la ceea ce natura îmi împărtăşeşte (…), să fiu doar un mărturisitor şi să văd, să transpun într-un limbaj vizual ceea ce văd. Asta încerc să fac.”
Mai multe ne spune chiar Constantin Flondor, în dialogul său cu realizatorul Cătălin Ştefănescu, gazda „Garantat 100%”, duminică, 26 aprilie, de la ora 23.00, la TVR 1.
***
„La Garantat 100%, încercăm să facem un serviciu public. Adică, exact ceea ce e în fișa postului și în esența ideii de televiziune publică. Încercăm să facem o emisiune de cultură care să fie de folos publicului, adică să inspire, să trezească gustul pentru lectură, pentru descoperirea feluritelor chipuri ale artei, să cultive ideea de dialog civilizat, să folosească o limbă română cât mai corectă. Și, nu în ultimul rând, să promoveze lucruri de interes pentru spațiul nostru public, pentru modelul civilizațional la care aspiră societatea noastră” – Cătălin Ştefănescu.
