Sezonul 5 al îndrăgitului talent-show cu copii „Vedeta familiei” e în plină desfăşurare. Membrii juriului ne introduc în atmosfera de concurs şi ne împărtăşesc propriile experienţe. „Vedeta familiei” se vede din noiembrie, duminica, de la 18.30, la TVR 1.
E antrenor vocal şi compozitoare cunoscută, dar în familia ei, nu ea e vedeta. Consideră că auzul muzical şi ritmul sunt esenţiale pentru o carieră relevantă în muzică şi că emoția e singura cheie care ne-a mai rămas. În noul sezon „Vedeta familiei”, Crina Mardare face echipă cu Sanda Ladoşi, Radu Ştefan Bănică şi Aurelian Temişan în juriul permanent al emisiunii care alege cei mai talentaţi copii în domeniul muzical.
„Vedeta familiei” a revenit la TVR 1 cu un nou sezon, cel de-al cincilea. Micii artişti fac din nou proba talentului lor în faţa telespectatorilor şi juriului. Crina Mardare şi-a propus să fie zâna bună la „Vedeta familiei” şi ne-a spus că n-ar vrea să îi sperie pe copii, dimpotrivă, îşi doreşte să încurajeze tot ce înseamnă dorinţă de exprimare prin cânt. În interviul de mai jos, artista oferă celor interesaţi câteva ponturi şi ne povesteşte despre propriul parcurs şi planurile ei.
1. Ce calităţi ar trebui să aibă copiii ca să devină, din „vedeta familiei”, vedete în adevăratul sens al cuvântului?
Vorbim de calitățile pe care un copil trebuie să le aibă în momentul în care se apucă de cântat, nu ne referim doar la faptul că vine într-un concurs sau emisiune de televiziune... Şi atunci sunt două calități esențiale: 1 - este auzul muzical, care trebuie educat și 2 – ritmul! Pentru că fără auz muzical și fără ritm este foarte greu să poți cânta. După aceste două calități esențiale, vin următoarele: copilul ar trebui să fie foarte, foarte carismatic și artist, în sensul că trebuie să înțeleagă ceea ce cântă, să treacă textul prin el, cum ar veni, și să respună povestea cântecului, adică să interpreteze cu adevărat, ca să poată să ne transmită o emoție. Pentru că, fără emoție, nu cred că funcționăm și cred că emoția e singura cheie care ne-a mai rămas.
2. Vei fi „Zâna bună” sau „Cotoroanţa” în juriul emisiunii?
Eu mi-am propus să fiu zâna bună, dar lumea spune că sunt rea, aşa, la prima vedere, că am o privire... n-aş vrea să îi sperii pe copii, dimpotrivă, eu vreau să îi încurajez, să încurajez tot ce înseamnă dorinţă de a te exprima prin cânt! De asta mi-a propus să fiu zâna bună, dar nu bag mâna-n foc că, dacă mă calcă cineva pe coadă, n-o să spun lucrurilor pe nume... Mă gândesc însă că cel mai bine este să ştii care sunt defectele, ca să ştii la ce trebuie să lucrezi, nu ca să te retragi şi să te laşi... Pentru că, dacă gândeşti aşa, n-o să faci niciodată nimic în viaţă”.
3. Prezintă-i, în câteva cuvinte, pe colegii tăi din juriul „Vedeta familiei”. Numeşte câte o calitate şi câte un defect ale fiecăruia dintre ei, care au impact asupra emisiunii.
Mi-e greu să-i prezint pe colegii din juriu doar în câteva cuvinte... Paranteză: de Mihai Alexandru, couch-ul copiilor, mă leagă o prietenie foarte veche, de pe vremea când participam amândoi la concursul Eurovision și „ne uram de moarte”. Eram noi, Sfinx Experience, îi susțineam pe Mihai Alexandru și Nicola și ei ne susțineau pe noi, eram așa un fel de echipe în tandem. Lucrez cu el mai mult în ultimii ani. Am început să lucrez cu el în business-ul ăsta (muzică pentru copii) și găsit voci bune de copii și așa mai departe. L-am invitat din când în când și la școală. E adevărat că mi-e foarte greu să conving părinții că nu poți să mergi înainte doar venind la ore de canto. Adică trebuie să ai o experiență a studioului, o experiență a interpretării unui cântec propriu. Și Mihai e foarte bun la asta și în sensul ăsta avem o colaborare.
Următorul de care, tot așa, mă leagă multe lucuri – deşi, practic, cu toți mă știu de la începuturile noastre, eu fiind cea mai bătrână dintre ei, e Temișan. Îl știu de o viață, de când era un puști care cânta piesele lui Cornel Fugaru și era un tip plin de viață și haios. Între timp, viața ne-a adus împreună și lucrăm la un show de televiziune de câțiva ani buni și de fiecare dată când ne vedem, ne bucurăm că ne vedem unul pe celălalt. Probabil că și acum, când ne întâlnim la filmări, o să vorbim până n-o să mai putem, pentru că niciodată nu ne oprim. Avem ce să povestim!
Pe Sanda Ladoși nu am mai văzut-o de foarte multă vreme... În vară am fost cu ea într-un juriu și m-am bucurat foarte mult s-o reîntâlnesc. Nu știu, dar parcă n-au trecut anii peste ea! Şi cu Sanda nu ne-am terminat toate poveștile...
Da, fac parte din generația puțin mai veche decât membrii juriului, dar existam și pe vremea când ei erau niște tinere speranțe și s-au lansat. Mă bucur că suntem împreună! Și apropo de generații, cel mai tânăr este Ștefan. Radu Bănică, pe care îl știu de când era în clasa a 9-a sau a 10-a, când m-a rugat mama lui să fac ore de canto cu el. Mi se pare că a făcut niște progrese foarte mari de atunci. Și în teatru, și în muzică. Adică e super, super talentat! L-am văzut în spectacole. Şi colegii cu care joacă în muzical-uri și în piesele de teatru vorbesc foarte frumos despre el.
4. În familia ta, cine e... vedeta?
În familia mea, evident, vedeta e fi-miu, Mihai Andrei Bubu Cernea. El e vedeta...da, de când s-a născut. Nu pentru că e vedetă, ci pentru că, într-adevăr, i-a dat Dumnezeu mult mai multe calităţi decât mi-a dat mie sau tatălui lui, asta este categoric. Bubu e un tip care e făcut pentru meseria asta şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că face tot ce face şi că progresează pe zi ce trece. Dar nu pot să mint şi să nu spun că de multe ori, uitându-mă la instrumentiştii de peste Ocean, îmi pare rău şi am tot timpul senzaţia că locul lui parcă nu ar fi fost aici, în Carpaţi... Dar asta este, cred, o imbecilitate de mamă care îşi vede copilul WOW, aşa că nu ştiu... o să las viaţa să-ţi spună cuvântul! Dar da, categoric, el e vedeta!
Eu l-am încurajat de mic, i-a spus tot timpul că e genial! Nu ştiu dacă am greşit sau nu... În tot l-am încurajat, chiar şi când făcea cele mai mari tâmpenii. Spuneam: „Da, lasă! Eşti genial!” (Râde)
5. Dacă ar fi să poţi alege fără limite, cu ce artist român sau internaţional ţi-ar plăcea să faci un duet muzical? Motivează alegerea.
Păi, să fiu cinstită, mi-aş dori cu cineva de la noi. Mi-aş dori să cânt, să fac ceva, nu ştiu, eventual să cânt şi în backing... pentru Luminiţa, Nico şi Monica Anghel. Mi-ar plăcea să fac ceva, pentru că noi, înainte de Revoluţie şi după Revoluţie, în primii ani, am făcut nişte lucruri minunate împreună. Şi nu ştiu, sincer, pe cine ar interesa, dar pentru sufletul nostru ar fi ceva cu totul special să avem un proiect împreună.
Iar de afară, mi-aş dori să cânt cu multă lume, dar eu nu sunt un front line, aş dori, prin urmare să cânt în backing, la Sting, de exemplu. L-am văzut în concerte, are o gagică puţin mai tânără decât mine, dar nici eu n-arăt rău, iar de cântat... încă mai pot! (adaugă Crina râzând)
6. Cum erai în copilărie? Până la ce vârstă se întinde copilăria?
În copilărie am fost, în primul rând, un copil foarte iubit! Dar copilăria mea a fost foarte lungă, pentru că m-au crescut bunicii şi până pe la 13-14 ani, părinţii mei nefiind în ţară, au venit bunicii, s-au mutat la noi şi m-au crescut ei. Prin urmare, am fost super alintată şi totul era la superlativ, ce era mai bun era pentru „nepoţoaica”, aşa îmi spunea bunică-mea. Tot lor trebuie să le mulţumesc pentru faptul că am făcut muzică, pentru că părinţii mei nu au fost de acord să fac muzică, iar bunicul, mai ales el m-a încurajat şi mi-a cumpărat şi pian, el m-a dus la şcoala de muzică... de altfel, cu el am făcut toate nebuniile din lume, el m-a dus la operă, la teatru, la balet, cu el am descoperit tot. Deci, am avut o copilărie foarte, foarte frumoasă!
7. Dacă nu ai fi făcut muzică, în ce domeniu ai fi făcut carieră?
Nu ştiu... Când eram tânără, nu m-am gândit decât să fac muzică şi acum, dacă mă întrebi, mi-aş deschide o cârciumă, un bar, dar numai pentru prieteni. Şi aş aduce vinuri bune... Am prieteni chefi foarte buni, care ar intra în această combinaţie. Dar n-am spus un mic amănunt care-i foarte important: nu aş face asta în România, ci aş cumpăra ceva în Toscana şi acolo aş face, într-un castel vechi: o bucătărie superbă, cum văd eu în toate filmele despre Toscana, căci, să ştiţi, sun un fan al acestei regiuni, deşi nu am ajuns niciodată acolo, dar o să ajung! Mi-e tare frică de faptul că o să ajung acolo şi nu mă mai întorc! Bucătăria şi în general bucătăria mediteraneană îmi plac foarte mult! E adevărat că şi România îmi oferă foarte multe oportunităţi din punctul acesta de vedere, dar cred că, la vârsta mea, trebuie să mă îndrept spre regimul mediteranean.
credit foto: TVR