loader
Foto

Decorații și distincții conferite de Majestatea Sa Margareta, la „Ora Regelui” | VIDEO

Majestatea Sa Margareta a conferit decorații regale mai multor personalități din România, din Republica Moldova și din alte țări. Sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 14:30, v-am invitat să urmăriți, la TVR 1, o nouă ediție a emisiunii „Ora Regelui”. | VIDEO

 

Ora Regelui

Este modul în care Casa Regală mulțumește persoanelor și instituțiilor care cinstesc numele României.

Tradiția a fost începută de Regele Carol I care a acordat medalii prima oară militarilor, apoi a recunoscut în acest fel valoarea altor persoane, din domeniul artelor, educației, științelor, industriei, agriculturii. Acest eveniment s-a păstrat până în anul 1945 și a fost reluat abia în 2005, după 60 de ani, de Regele Mihai.

 

De atunci, an de an, Familia Regală a realizat noi decorații pentru a răsplati meritele deosebite ale primitorilor față de Statul român și de Casa Regală a României. Ceremoniile respectă și ele tradiția și se organizează, la aniversările regale.

(w882) sala tronu

La evenimentul care a avut loc recent în Sala Tronului din Palatul Regal, printre cei a căror activitate a fost remarcată, sunt și cîțiva jurnaliști: Ion M. Ioniță (revista ”Historia”), Silviu Matei (Agerpres) și realizatorii Camelia Csiki, Cristina Ionescu și Bogdan Șerban-Iancu, de la Televiziunea Română.

(w882) invitati d

(w882) decorare e

Marea soprană britanică de origine română, Nelly Miricioiu, a devenit Comandor al Ordinului Coroana României. A primit distincția acordată de Custodele Coroanei chiar în ziua în care a împlinit 70 de ani şi se afla pe scena Operei Naționale a României.

După o carieră de mai bine de 40 de ani, timp în care a strălucit pe toate marile scene ale lumii, românca a cărei voce a fost comparată cu cea a Mariei Callas, a vrut să se retragă din viața artistică, într-un ultim spectacol, acasă, în România.

(w882) nelly

Excepționalul concert de adio, susținut la Opera Naţională din capitală, a fost și un cadou pentru prietenii săi, renumiți artiști străini, care au venit la București să cînte alături de ea, dar și un cadou pentru publicul român de care i-a fost dor. În seara concertului, soprana Nelly Micicioiu a acordat un interviu pentru emisiunea ”Ora Regelui”.

De-a lungul istoriei, pe lista furnizorilor regali au fost croitori, brutari, producători de mașini de lux, crame cu tradițe, case de modă, de parfumuri, de bijuterii, fotografi și multe alte companii care au asigurat produse de calitate și servicii regilor și reginelor României, ca și în alte țări.

Instituția furnizorilor regali a fost reînființată în România, în 2003, de Regele Mihai. De atunci, tot mai multe firme au râvnit la acest titlu, care nu le aduce bani, ci prestigiu. Ultimii doi ani au fost grei și pentru furnizorii regali care, la fel ca noi toți, au fost nevoiti să facă față provacărilor timpului: pandemia și mai apoi un război în vecinătate, care a adus în România mii de refugiați. Luând exemplul Majestății Sale Margareta, multe companii le-au venit în ajutor.

***

Program de difuzare:

TVR 1 – sâmbătă, 30 aprilie 2022, ora 14.30

TVR Internațional – sâmbătă, 30 aprilie 2022, ora 16.00

TVR MOLDOVA – joi, 5 mai 2022, ora 16.00 (6 mai, ora 3.00)

***

Editor de imagine: Nicolaie Cernat / Redactor: Diana Ilica

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Camelia Csiki

21:50 Brad Pitt-revanşa unui blond

(BRAD PITT-LA REVANCHE D’UN BLOND, Franţa, 2022)

Regia: Adrien Denouette, Thibaut Seve

* Documentar. Brad Pitt este un actor special în lumea fascinantă a Hollywood-ului, depăşind clişeele şi întruchipând reînnoirea cinematografiei americane. Din film în film, Brad Pitt şi-a pus statutul de vedetă în slujba celor mai mari regizori americani: David Fincher, Quentin Tarantino, fraţii Coen, Terrence Malick...

23:00 Telejurnal

* Sport* Meteo. Prezintă Eugen Rusu

Transmisiune directă

 
Un maestru italo-american: regizorul Martin Scorsese. Un documentar de neratat la TVR 1

Un american prea italian sau un italian prea american? Un newyorkez pierdut în Hollywood sau invers? Sâmbătă, 11 martie, la TVR 1, descoperim ...

Tom Cruise, între zâmbetul perfect şi misiunile imposibile

Cu un nume sinonim cu succesul hollywoodian, dar și cu misterul, Tom Cruise este superstarul care se poate lăuda cu o carieră care se întinde pe ...

Animal Summit, la București

Animal Summit, la București

publicat: vineri, 06 martie 2026

Sâmbătă, 7 martie, de la ora 11:30, la TVR 1,  vă invităm într-o nouă călătorie prin lumea celor care nu vorbesc, dar ne învață, zi de zi, ce ...

 

#tvr1