loader
Foto

Din culisele preselecţiilor pentru „Vedeta populară”

După Târgu Jiu, Timişoara, Sibiu, Bistriţa şi Piatra Neamţ, în primele zile din martie, cei care și-au dorit să urce pe scena „Vedeta populară” au fost aşteptaţi la Brăila, Constanţa şi Bucureşti. Iată cum au decurs preselecţiile până acum.

 

Documente disponibile pentru descarcare:
Iuliana Tudor
Vedeta populară

Aflată în plin turneu prin ţară pentru a găsi cei mai talentaţi interpreţi de muzică populară, dornici să câştige titlul şi trofeul concursului de la TVR 1, echipa Iulianei Tudor ne-a oferit câteva informaţii de culise şi ne-a povestit cum au decurs preselecţiile sezonului 9 al emisiunii „Vedeta populară”.

Cei mai mulţi concurenţi la preselecţii au fost cei din zona Moldovei şi s-au prezentat la Piatra Neamţ, dar mulţi doritori să urce pe scena „Vedeta populară” au fost şi în celelalte oraşe colindate până acum: Târgu Jiu, Timişoara, Sibiu, Bistriţa.

O mămică a 2 copii, însărcinată cu al 3-lea şi-a făcut curaj şi a venit la preselecţii. Show-ul talentelor din folclorul românesc i-a făcut să se prezinte la preselecţii şi pe: un profesor de Religie şi unul de Engleză, un student la Automatică, o asistentă medicală, o educatoare, un traducător germană-engleză, un medic dermatolog sârb venit în România în 1997 şi stabilit în Timişoara, câţiva poliţişti, o studentă la Psihologie, o doamnă casnică, mamă a şase copii, dar şi pe un tânăr pensionar, fost profesor de Religie.

(w882)

Au prins gustul şi foarte mulţi tineri vor să îşi încerce şansa de a fi văzuţi de o ţară întreagă la „Vedeta populară”. Fie că sunt elevi ai liceelor de artă sau studenţi la Conservator ori Teologie, tinerii vor să demonstreze că iubesc folclorul românesc şi că îşi doresc să ducă mai departe tradiţiile, frumuseţea şi autenticitatea locului de unde provin. S-au mai prezentat la preselecţii şi foşti concurenţi ai sezoanelor anterioare „Vedeta populară”, care vor să vină în faţa juriului şi să arate ce au învăţat, cum au evoluat în anii de când au fost prima dată pe scena concursului de la TVR 1. Pe lângă ei, oameni în toată firea, adulţi care şi-au ales drumul în viaţă, dar bine pregătiţi la capitolul folclor, dau curs pasiunii lor pentru muzica populară românescă şi vor să-şi verifice înzestrarea – vocea, talentul, cunoştinţele în materie de folclor.

Şi doi prieteni, unul în vârstă de 73 şi celălalt, de 82 de ani, cântăreţi de pricesne la biserică, n-au mai avut stare acasă şi s-au prezentat la preselecţii. Vor să arate tuturor că şi la vârsta lor pot cânta cu foc şi ne pot încânta.

„Avem deja concurenţi înscrişi foarte buni, dar fiecare îşi are şansa lui. Îi aşteptăm cu braţele deschise pe toţi cei care iubesc folclorul şi doresc să-şi facă portul şi cântecul şi cunoscute şi la preselecţiile din Brăila, Constanţa şi Bucureşti”, ne-au invitat membrii echipei „Vedeta populară”. Castingul a continuat după următorul program:

BRĂILA: joi, 2 martie, între orele 10.00-16.00, la Sala ProArte a CJCPCT Brăila (Piaţa Traian nr. 2);

CONSTANȚA: vineri, 3 martie, între orele 10.00-16.00, la Sala Jean Constantin - Centrul Multifuncțional de Educație pentru Tineret (Bld. Ferdinand nr. 56);

BUCUREȘTI: sâmbătă, 4 martie, între orele 10.00-16.00, la Televiziunea Română (intrarea din str. Ermil Pangrati nr. 28, sector 1).

„Şi de această dată, castingul Vedeta populară a adunat categorii diverse de candidaţi, de la copii care au împlinit vârsta de 16 ani, până la oameni aflaţi la vârsta maturităţii, profesii diferite, categorii sociale diferite, cu preocupări diferite – dar constantele sunt legătura cu folclorul românesc şi dorinţa de a urca pe scena Vedetei populare. Mulţumesc tuturor celor care au venit, în fiecare dintre cele cinci locaţii de preselecţie de până acum, îi aşteptăm şi pe 2, 3 şi 4 martie, iar apoi, să câştige cel mai bun şi în sezonul cu numărul 9! În seara de Paşte vă dăm întâlnire la TVR 1!”​, ne-a declarat Iuliana Tudor, gazda şi producătorul emisiunii „Vedeta populară”.

Descoperiți aici REGULAMENTUL CONCURSULUI ”VEDETA POPULARA” SEZON 9.

21:00 Viitorul de ieri

în 3 episoade cu arhitectul ROMEO BELEA Premiera

Autor al unor clădiri emblematice din București-Teatrul Național, Sala Palatului, Hotel Intercontinental etc.-martor timp de 7 decenii la transformările arhitecturale ale orașului, Romeo Belea devine ghid prin istoria recentă a acestui oraș cu un trecut dureros și un peisaj urban neprietenos.

Episodul 3: VIITORUL DE IERI cu ROMEO BELEA prin BUCUREȘTI

Un episod dedicat Bucureștiului-oraș al oamenilor. Trecem prin istoria acestui oraș și transformările lui arhitecturale din perioada interbelică, cea socialista și cea modernă in care arterele principale sunt sufocate de trafic. Cum s-a schimbat gândiriea arhitecturală începând din martie 1977. Care pot fi modificarile posibile in urbanismul si arhitectura Bucureștiului pentru a face ca acest oraș sa redevină sigur si prietenos si cu locuitorii lui si cu turiștii.

Producător CLAUDIA NEDELCU DUCA

Casa de Productie TVR

22:00 Neuitarea sau povara unui popor

*Documentar

Realizator Ruxandra Ţuchel

 
Rugby din nou la TVR. Din 31 ianuarie, în exclusivitate la TVR 1 şi TVR Sport urmărim meciurile din Rugby Europe Championship 2025

Telespectatorii văd primul meci al Stejarilor din Campionatul European de Rugby, partida cu Germania, vineri, 31 ianuarie, de la ora 18.00, în ...

Universul credinței: Sfântul Mucenic Trifon, ocrotitorul Bisericii Cărămidarii de Jos

Duminică, 2 februarie, urmăriţi la "Universul credinţei" reportajul realizat de Ileana Gaiță despre Biserica monument istoric Cărămidarii de Jos ...

Spectacolul „Hai, Catrină! Mioara Velicu – 80 de ani de viaţă, 60 de ani de cântec” se vede la TVR 1

Concertul aniversar de pe scena Sălii Palatului, prezentat de Iuliana Tudor, cu participarea unora dintre cei mai mari artişti ai folclorului ...

 

#tvr1