loader
Foto

Faţetele dentare invizibile şi de ce ne albim la faţă când ne speriem

În scurta pauză de fotbal de la Cupa Mondială FIFA Qatar 2022 revin în grila TVR 1, la locul lor, emisiunile consacrate. Am urmărit ediţii în premieră ale „Atelierului de sănătate”, cu Smaranda Vornicu-Shalit, miercuri şi joi, 7 şi 8 decembrie, ora 17.00.

 

Smaranda Vornicu-Shalit
Atelier de sănătate

Miercuri, 7 decembrie, la „Atelier de sănătate”, vorbim despre daltonism. Denumit ştiintific cecitate cromatică, daltonismul este o stare patologică, o tulburare a vederii cromatice, constând în incapacitatea de a deosebi unele culori de altele (mai ales roşu şi verde, culorile complementare). În această afecţiune, fie receptorul responsabil pentru culoarea verde, fie cel pentru culoarea roşie, nu funcţionează deloc şi astfel persoanele văd în negru sau gri.

Cât de frecventă este această tulburare, cum ne adaptăm, putem conduce având daltonism - ne va răspunde dr. Marineta Măgureanu, medic primar oftalmolog, doctor în Ştiinţe Medicale. Şi tot luni, dr. Adriana Celibidache, medic stomatolog, ne explică totul despre faţetele dentare invizibile – ce sunt, la ce folosesc şi când e nevoie să apelăm la ele.

De ce ne albim la faţă când ne speriem? Aflăm joi, 8 decembrie, într-o nouă ediţie „Atelier de sănătate”, la TVR 1. Tot atunci, discutăm şi despre alcoolism – incidenţa în România, grupe de risc, efecte asupra organismului, morbiditate şi mortalitate – cu reprezentanţi ai Asociaţiei Acoolicii Anonimi. Iar conf. univ. dr. Carmen Buşneag, medic primar medicina muncii, vine să ne aducă informaţii despre consecinţele bolilor profesionale cu componentă fizică. În rubrica de „Frumuseţe sănătoasă”, aflăm mai multe despre petele pigmentare, cauzele apariţiei lor şi cum poate fi evitată hiperpigmentarea.

Cele mai interesante subiecte şi răspunsuri la întrebările telespectatorilor, oferite de medici şi specialişti în domeniul medical, pot fi urmărite şi pe canalul oficial de YouTube al TVR sau pe pagina de FB a emisiunii. Sfaturile practice privind sănătatea, starea de bine şi prevenţia continuă să ne fie aduse la TVR 1 în fiecare săptămână de luni până vineri, ora 17.00.

Producător Florența Dăscălescu

 

16:45 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 23

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

Dramă istorică.

La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi. În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

 
„Vedeta Familiei” dă startul sezonului 9. O nouă generație urcă pe scenă, iar surprizele abia încep

Au urmărit emisiunea, au studiat concurenții din sezoanele trecute, știu probele și chiar ce momente au impresionat juriul. Acum vin să-și ...

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

„Povestea din ochii lor”: Ziua Mondială a Animalelor

publicat: vineri, 02 octombrie 2026

Pe 4 octombrie celebrăm Ziua Mondială a Animalelor, un moment de referință care ne reamintește tuturor că necuvântătoarele au nevoie nu doar de ...

Un nou sezon „Starea Nației” începe la TVR 1. Prima ediție, joi, 1 octombrie

Actualitatea se întoarce în prim-plan, cu Dragoș Pătraru și echipa „Starea Nației”. Din 1 octombrie, la ora 21.00, emisiunea revine cu o nouă ...

 

#tvr1