loader
Foto

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a emisiunii care ne ajută deosebim adevărul de minciună, știrile reale de cele fabricate urmărim la TVR 1 joi, 22 octombrie, ora 22.00. Jurnalistul Marian Voicu alături de invitaţi şi colegi jurnalişti explică şi ne arată cum se rescrie realitatea.

 

Marian Voicu
Breaking Fake News

„Dieta informațională este din ce în ce mai dificilă - ce e adevărat și ce e fals? Cine e arbitrul adevărului? Cum ne construim opiniile? Să încercăm împreună să deosebim adevărul de minciună, știrile reale de cele fabricate”, ne propune în fiecare săptămână echipa emisiunii “Breaking Fake News!”. Şi în ediţia sa de joi, 23 octombrie, Marian Voicu, gazda şi realizatorul emisiunii, ne-a pregătit teme actuale, asupra cărora încearcă să aducă mai multă claritate, lumină şi care să combată fenomenul dezinformării.

Parlamentul de la Kiev a adoptat amendamentele solicitate de Ungaria la legea educației. Budapesta e mulțumită, nu însă și organizațiile românești din Ucraina, care au cerut mai multe garanții privind păstrarea școlilor românești. La „Povestea săptămânii”, jurnalistul Marian Voicu împreună cu Anatol Popescu, președintele Asociației Național-Culturale „Basarabia” a românilor din Regiunea Odesa caută răspuns la întrebarea: „A negociat Budapesta drepturile românilor din Ucraina?”.

Protestele elevilor francezi au început în urmă cu 3 săptămâni în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național, într-o mișcare fără precedent în ultimii 30 de ani. Apoi, au trecut graniţele Franţei... Care sunt revendicările protestatarilor și ce dezinformări au apărut legat de acest subiect ne spune Tatian Ţarfulea, la „Dezinformarea săptămânii” - Franța: Protestele elevilor și dezinformările.

Cea mai recentă operațiune specială a Kremlinului în rețelele sociale din Europa se numește „Rusia nu este dușmanul meu”. Care ar trebui să fie inamicii europenilor, în viziunea Moscovei? Ne oferă mai multe informaţii despre subiect Gabriel Giurgiu, în rubrica „Bârfe de Bruxelles”.

Iar la „Istoria și istoriile sale”, Gabriela Avram ne reaminteşte „Afacerea Iran-Contra”. În noiembrie 1986, o publicație din Liban dezvăluia că Statele Unite vânduseră în secret arme Iranului, sub președinția lui Ronald Reagan. Afacerea a primit numele „Iran-Contra”.

Iar „Spărgătorii de fake news”, Horia Sârghi și Mihai Geamănu, ne îndeamnă să nu ne pregătim ranița pentru ordine false de încorporare primite pe TikTok și să ignorăm invitațiile imaginare de la Casa Albă pentru dacii liberi.

***

„Breaking Fake News” este unica emisiune din piața media din România despre fake news, dezinformare și propagandă, câștigându-și un public fidel, permanent conectată la actualitate, de la pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina sau cel din Israel, până la schimbările climatice, criza energetică, epidemia de rujeolă, ascensiunea mișcărilor extremiste etc. Emisiunea realizată şi prezentată de Marian Voicu se vede în fiecare joi seară, de la ora 22.00, la TVR 1.

foto: TVR

 

 

 

 

14:00 Editie specială

*Vot de încredere pentru guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu.

Moderator Loredana Iordache

Producator Anamaria Panait

Transmisiune directă

16:00 Maghiara de pe unu

Producător Szilágyi Gödri Ildikó

Transmisiune directă+înregistrare

 
Geopolitica banilor și costul alianțelor

Geopolitica banilor și costul alianțelor

publicat: marţi, 20 octombrie 2026

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție"Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...

Căutarea nemuririi, miracolele chirurgiei și adevărul nespus despre medicina românească: Prof. Univ. Dr. Cătălin Vasilescu, invitat la „Garantat 100%”

Cătălin Ştefănescu ne invită la o ediţie „Garantat 100%” profundă, despre setea (in)corectă de nemurire, greșelile trecutului și adevărurile ...

 

#tvr1