loader

Grigore Leşe, cu ochii în lacrimi la „Vedeta populară”

Moldova, Muntenia, Ţara Zarandului, Oltenia şi Bistriţa Năsăud vor trăi la intensitate maximă seara de duminică. Reprezentanţii lor urcă pe scenă pe 6 mai, la ora 21.00, când Iuliana Tudor prezintă la TVR 1 şi TVR+ concursul celor care vor să devină „Vedeta populară”.

 

Iuliana Tudor
Vedeta populară

O nouă seară magică se anunţă pentru iubitorii celui mai mare concurs de talente din folclorul românesc: cinci concurenţi din diferite colţuri ale ţării, de vârste diferite, dar care au în comun pasiunea pentru muzica populară şi dorinţa de a câştiga al doilea loc în semifinală, se întrec într-o nouă ediţie Vedeta populară, la TVR 1. Singurul care poate lupta pe mai departe pentru trofeul Vedeta Populară şi Marele Premiu de 100.000 de lei va fi câştigătorul serii. Iuliana Tudor ne aşteaptă la ediţia a doua Vedeta populară duminică, 6 mai, de la ora 21.00.

Nu crede în noroc, e sigură că norocul ţi-l faci singur. O tânără de 22 de ani a terminat Conservatorul şi s-a înscris la două mastere în muzică. La Vedeta populară de duminică, 6 mai, ea reprezintă Moldova şi e hotărâtă să câştige competiţia serii, pentru a-şi continua drumul spre finală.

Este un mare fan al lui Dan Spătaru, ale cărui cântece le ştie pe de rost. Al doilea concurent al serii este din Muntenia, cochetează cu actoria, cântă de o viaţă şi spune că, pentru muzică, ar fi în stare să renunţe la orice altceva. Aflăm dacă impresionează juriul cu interpretarea sa la Vedeta populară de duminică, 6 mai.

Vrea să urmeze o carieră în criminalistică, dar a scris şi un volum de poezii. La 16 ani, are deja o carte de poezie publicată şi încă una în lucru. Patriotismul care o defineşte, dar mai ales prezenţa şi interpretarea pe scena concursului l-au impresionat pe Grigore Leşe, care, pentru prima dată de când se caută Vedeta populară, are lacrimi în ochi. O cunoaştem pe tânăra din Ţara Zarandului la concursul de talente dedicat interpreţilor de folclor amatori, transmis de TVR 1 duminică, de la ora 21.00.

(w882)

Al patrulea concurent are 20 de ani şi este student la secţia de canto clasic a facultăţii din Cluj. Este pasionat de tot ce înseamnă folclor aşa că, în urmă cu puţin timp, s-a hotărât să înveţe să facă opinci. Pentru asta, a apelat la ajutorul Lelei Floare, ultima opincăreasă din Bistriţa Năsăud. La Vedeta populară de la TVR 1, avem şi un concurent care reprezintă Bistriţa Năsăud.

Ultimul concurent al serii este un oltean talentat, în vârstă de 23 de ani, care a oscilat destul de mult între cele două iubiri ale sale: fotbalul şi muzica populară. La Vedeta populară, aflăm ce alege dacă nu va câştiga singurul loc în semifinală: va continua cu muzica populară sau va renunţa şi se va dedica fotbalului.

Pentru proba a doua – duetul cu artistul preferat – împreună cu concurenţii, vor urca pe scenă interpreţii Maria Murgoci, Nicolae Datcu, Cornelia Căprariu Roman şi Traian Roman, Alexandru Pugna şi Anica Ganţu.

(w882)

Juriul Vedeta populară

Despre Vedeta populară, sezonul doi

TVR 1 deschide din nou porţile concurenţilor celui mai mare talent show de folclor din România: Vedeta populară. Dintre sutele de interpreţi de folclor amatori care au venit la preselecţiile desfăşurate în toată ţara, au fost aleşi cei mai buni 45 de concurenţi din Muntenia, Moldova, Dobrogea, Ardeal, Oltenia, Banat şi Bucovina. În fiecare seară de duminică vom cunoaşte câte cinci. Dintre ei, doar unul se va califica în semifinală.  Apoi, din cei 9 semifinalişti, 5 vor ajunge în finala Vedeta populară, care va avea loc în luna iunie.

Fiecare dintre concurenţii serii trebuie să convingă juriul că are calităţi pentru a deveni viitoarea Vedetă populară: să aibă voce, carismă şi o apariţie de neuitat, care să ridice oamenii de pe scaune. Titlul de Vedeta populară şi premiul de 100.000 de lei sunt miza concursului destinat celor mai talentaţi interpreţi de folclor amatori.

Ca şi în sezonul trecut, fiecare dintre cele nouă ediţii preliminare Vedeta populară are câte trei probe. În prima probă, concurenţii cântă acompaniaţi sau nu de orchestră, în funcţie de alegerea fiecăruia. În proba a doua, fac duet cu artistul preferat de muzică populară, iar în proba a treia trebuie să redea cât mai fidel o melodie fredonată de unul dintre juraţi. În premieră în noul sezon, la finalul primei probe, juriul va elimina unul dintre cei cinci concurenţi ai serii. Dintre cei 5 concurenţi ai fiecărei ediţii, doar unul se califică în semifinală.

Din juriul concursului fac parte, în noul sezon al emisiunii, interpretele de muzică populară Niculina Stoican şi Cornelia Rednic (care îi înlocuiesc pe Laura Lavric şi Constantin Enceanu). Acestea li se alătură cunoscuţilor juraţi de la Vedeta populară - Elise Stan, Grigore Leşe şi Mircea Dinescu, pentru a evalua prestaţiile noilor concurenţi, interpreţi amatori din folclorul românesc.

(w882)

Şi în sezonul doi, Marius Zorilă şi Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Captalei, susţinută de Creart, sunt alături de concurenţi în intepretările live din show. Imediat după concurs, actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor la Vedeta populară, află părerile lor şi ne ajută să îi cunoaştem mai bine.

 

 

 

 

 

 

14:00 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo

Prezintă Andra Soceanu/ Loredana Iordache

Producător Anamaria Panait

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

14:55 Vorbeşte corect!

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

Sezon nou

 
„Petrecere... cu cântec” pentru una dintre marile artiste ale Dobrogei! La TVR 1, sărbătorim 65 de ani de carieră ai Anetei Stan

Duminică, 16 noiembrie 2025, TVR 1 difuzează de la ora 21.00, o ediție specială a emisiunii  „Petrecere... cu cântec” , dedicată unei artiste ...

„Comorile României” – despre bogățiile ascunse ale României și miza uriașă a exploatării, la „Dosar România”

România stă pe o adevărată comoară: minerale rare, esențiale pentru economia globală, mai ales în contextul tensiunilor internaționale. Într-o ...

De la snooze la breaking news: Maria Chiriță, „rockstar-ul” Matinalului de weekend

Maria Chiriță a ajuns în televiziune fără să-și propună asta, dar s-a îndrăgostit de jurnalism încă din prima zi. Prezentatoarea TVR, Maria ...

 

#tvr1