loader

In memoriam Valeria Seciu, la TVR

Televiziunea publică difuzează programe dedicate marii actriţe Valeria Seciu (1 august 1939 - 6 septembrie 2022).

 

Televiziunea Română regretă dispariţia actriţei Valeria Seciu - una dintre marile personalităţi ale scenei şi cinematografiei româneşti. TVR îi aduce un respectuos omagiu printr-o serie de programe difuzate in memoriam.

„Duminica filmului românesc” din 11 septembrie oferă telespectatorilor TVR 2 două filme artistice cu Valeria Seciu printre protagonişti: „Adela”, în regia lui Mircea Veroiu, şi „Vânătoarea de vulpi”, regia Mircea Daneliuc.

Drama „Adela”, difuzată începând cu ora 13.00, este o transpunere cinematografică a unei poveşti imposibile de iubire din romanul omonim al lui Garabet Ibrăileanu. Medicul Emil Codrescu o reîntâlneşte, după un număr de ani, pe frumoasa Adela, pe care n-o mai văzuse din copilăria acesteia. În ciuda marii diferenţe de vârstă dintre ei, cei doi sunt puternic atraşi unul de celălalt, dar scrupulele bărbatului pun oprelişte sentimentelor. Alături de Valeria Seciu, în rolurile principale îi revedem pe actorii Marina Procopie şi George Motoi.

De la ora 20.00, TVR 2 a programat „Vânătoarea de vulpi”, cu Valeria Seciu, Mitică Popescu, Mircea Diaconu şi Gheorghe Cozorici. O dramă cu acţiunea în anii '50, într-un sat românesc. Ţăranul Năiţă Lucean se opune cu încăpăţânare colectivizării, prin toate tertipurile. Simte instinctiv că acest lucru nu-i poate aduce decât rău, odată ce ar ceda statului pământul și vitele crescute cu atâta efort. Singura certitudine pe care o are este proprietatea unui pământ insuficient și neroditor. Deşi ţine cu dinţii de aceasta, ideea binelui colectiv îi este impusă prin forță.

Tot duminică, 11 septembrie, TVR 3 (de la ora 16.00), TVR MOLDOVA (de la ora 22.40) şi TVR Internaţional (de la ora 23.00) vor difuza spectacolul „Vocea umană”, o producţie a Redacţiei Teatru TV, cu Valeria Seciu în rolul principal, o adaptare a piesei cu acelaşi titlu de Jean Cocteau, versiunea românească fiind semnată de Manase Radnev, iar regia de Cătălina Buzoianu.

Pentru rolul din „Vocea umană”, Valeria Seciu a obţinut în anul 1991, Premiul pentru interpretare feminină, la Festivalul Internaţional „Săptămâna Teatrului Scurt”.

În semn de preţuire pentru Valeria Seciu, TVR 1 a difuzat, marţi, 6 septembrie, de la ora 23.00, spectacolul cu piesa „Livada de vişini”, o producţie a Casei de Producţie TVR şi a Fundaţiei Teatru Contemporan, în regia lui Alexandru Lustig, iar TVR 2 – piesa „O noapte furtunoasă”, o producţie din Arhiva de Aur a televiziunii publice, scenariul şi regia artistică fiind semnate de Sorana Coroamă Stanca.

Amintirea Valeriei Seciu va rămâne mereu vie, prin rolurile memorabile păstrate în Arhiva de Aur a Televiziunii Române, care stochează unele dintre cele mai importante spectacole din istoria teatrului românesc. Printre acestea se numără: „Suflete tari” (producţie 1967), „Camera de alături” - spectacol realizat în 1977 în colaborare cu Teatrul Național din Bucureşti; „Anton Pann” (producţie 1982); „Jocul ielelor” (producţie 1987).

(w882) SUFLETE TA

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol

14:00 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo

Prezintă Andra Soceanu/ Loredana Iordache

Producători: Anamaria Panait, Diana Anghel, Dorin Muntean

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

15:00 Convieţuiri

(I)Prezentator Adriana Irimescu

Producător Boris Velimirovici

 
Misterul nordului în „Ragnarok, o legendă vikingă”, la TVR 1

O expediție plină de mister și pericol, inspirată din mitologia nordică, într-o poveste despre artefacte antice și simboluri enigmatice. ...

 Dr. Vițălaru, invitat la „Povestea din ochii lor”

Sâmbătă de sâmbătă, în cadrul rubricii “ Povestea din ochii lor ”, în studioul emisiunii " Weekend Matinal ", la TVR1, primim invitaţi ...

Dreptul de proprietate. Uzucapiune și revendicări

Dreptul de proprietate. Uzucapiune și revendicări

publicat: marţi, 14 iulie 2026

Rubrica „Oamenii și legea” este difuzată și poate fi urmărită în cadrul emisiunii „Weekend matinal”, la TVR1, sâmbătă, 18 iulie , de la ora 09.00.

 

#tvr1