loader
Foto

Instabilitatea politică și costul ei economic. Cât mai poate rezista România?

Sâmbătă, 9 mai, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe domnul Gabriel BIRIȘ, specialist în fiscalitate, şi pe domnul George RÎPĂ, consultant politic.

 

Narcis Popescu
Alchimia banilor

(w882) 2 alchimie… Discutăm mai degrabă despre o criză de sistem și asta, dacă ne uităm în ultimii 37 de ani, vom vedea că…au fost puțini miniștri de Finanțe care să aibă un mandat întreg de 4 ani. Același lucru se întâmplă la Educație, la Transporturi, la alte zone din acestea fundamentale pentru statul român….clasa politică nu a ținut pasul cu aspirațiile și cu dorințele românilor. De asta am avut în ultimii 37 de ani, în mod constant, români care au ales să plece în Italia, în Spania, în alte țări din Occident, în Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă, pentru că au văzut în statul român un dușman. În continuare, statul român acționează ca un dușman, un dușman al companiilor românești, un dușman al cetățenilor. Cum face asta? Bătându-și pur și simplu joc de banii lor. Dacă ne uităm inclusiv la moțiunea de cenzură…există în politică o majoritate care este ruptă total de interesele națiunii române. Soluția, pe termen mediu și lung, este apariția, dacă vreți, a unor noi partide care să răspundă năzuințelor oamenilor.

George Rîpă

(w882) 3 alchimie... Costul cu dobânzile, cu debitarea datoriei publice, sunt mai mari decât costurile cu educație în bugetul acesta. Deci dobândzile au crescut, asta înseamnă că și creditele pe care românii vor să le ia în perioada următoare vor fi mai scumpe. Deci ăsta este un prim cost al crizei. Al doilea cost, care are și unele beneficii, este deprecierea monedei naționale…am avut o depreciere la criza anterioară cu Turul I, înapoi!”, după care s-a stabilizat, acum iar s-a devalorizat, pentru că avem o altă criză politică, suprapusă peste multiplele crize globale…avem și războiul de la graniță, agresiunea Rusiei, care durează de ani de zile împotriva Ucrainei, mai nou războiul din Golf, din Iran, care pare că nu se domolește, care ne-a ars la buzunar pe toți cu creșterea costurilor la combustibili.

Gabriel Biriș

(w882) 4 alchimie… Un investitor cred că se uită la două lucruri. Se uită în primul rând la stabilitatea fiscală și în al doilea rând la stabilitatea politică. Ori noi am reușit să demonstrăm în ultimul deceniu că nu le avem pe niciuna dintre cele două. Până la urmă să ne punem în locul unui investitor…belgian, vrei să investești pe o piață emergentă, care are un potențial de creștere uriaș în continuare, așa cum este România, de exemplu. Dar, te uiți și vezi care este situația politică, te uiți să vezi cât de des se schimbă Codul Fiscal şi apoi zici, hai totuși poate mă duc în Polonia, sau poate mă duc în Estonia. Evident că reprezintă o vulnerabilitate pentru noi…vedem după Turul II anulat, că au fost companii străine care acționează în România, care funcționează aici de zeci de ani, care au făcut investiții de miliarde de dolari, dar care și-au oprit sau și-au ponderat investițiile. De ce? Pentru că pentru ele reprezintă un risc să investească pe o piață care este instabilă din punct de vedere politic și din punct de vedere economic.

George Rîpă

(w882) 5 alchimie… Disciplina fiscală, și aici mă refer și la colectare, dar și la reducerea deficitului, a început să se vadă de anul trecut…împreună cu colegii de la Asociația The Tax Institute am început să facem o analiză a execuției bugetare. După execuția bugetară, la Trimestru 1, am avertizat că deficitul va trece de 11%. Până la urmă s-a schimbat Guvernul, trendul s-a inversat și deficitul a fost după rectificare 8,2% dar am terminat anul cu 7,9% în condițiile în care s-au plătit foarte multe facturi restante și nu s-au mai amânat…am văzut o critică…Guvernul a declarat deficit de 7,6% și Comisia Europeană a zis că e 7,9%. E modul de calcul diferit. Guvernul a calculat deficitul pe cash, adică ce a încasat și ce a plătit, iar Comisia calculează pe ESA, adică ia în calcul și datoriile neachitate, adică obligațiile încă neachitate, deci nu e nici o raportare greșită, doar o altă metodologie…o scădere de 1,6%, ceea ce nu a fost deloc ușor, mai ales în contextul unui Guvern de Coaliție format din patru Partide în care cel puțin două, cele mai mari, unul a tras în direcţii diferite…disciplina fiscală este extrem de importantă, sunt încă multe lucruri de făcut, în special pe partea de îmbunătățire a legislației, de eliminat distorsiuni, posibilități de arbitraj între diverse tipuri de venituri sau forme de exercitare a unei activități economice. Dar trebuie văzut și ce soluții avem și avem pe reducerea uriașului GAP de TVA, care la ultima măsurare, era 30% din PIB și nu dă semne că a scăzut semnificativ. Poate că în acest an va scădea un pic, pentru că se văd niște rezultate mai bune în colectare.

Gabriel Biriș
.
(w882) 6 alchimie… în momentul în care vrei să faci o modificare fiscală, modificarea fiscală aceea nu este ca să ajuți o industrie, să ajuți gogoșeriile din București, de exemplu, sau să ajuți industria care construiește biciclete în România. Nu, o modificare fiscală se face pentru a acoperi niște nevoi ale statului. Ce auzim noi de două decenii în România? Avem o gaură. De câte ori ați auzit chestia asta cu gaura bugetară, pe care le auzim de la politicieni, trebuie să creștem niște taxe, trebuie să vedem de unde mai luăm niște bani, de unde ne mai împrumutăm, ca să acoperim gaura. Dar ceea ce noi trebuie să auzim de la politicieni este, haideți să vedem cum reușim să scădem cheltuielele noastre, pentru că cred că românii deja au înțeles faptul că au un stat care este mult prea scump. Pentru ceea ce livrează. Adică taxele noastre pe care le plătim la educație, la sănătate, nu se văd. Deși plătim o grămadă de bani, dacă vă uitați, de exemplu, pe taxarea pe salariu minim, avem cea mai mare din Europa, avem un TVA ridicat. Toate lucrurile astea evident că împiedică dezvoltarea economică. Ceea ce ne face să ne întrebăm, cine guvernează România? Asta e o întrebare de o mie de puncte la care eu nu îndrăznesc să răspund, nici măcar într-o situație politică mult mai calmă, cu atât mai puțin acum.

George Rîpă
.
(w882) 7 alchimie… crizele acestea politice apărute de nicăieri şi afectează grav sănătatea economică a nației. La urmă, sănătatea financiară ține de un mediu de business atractiv care să producă valoare adăugată. Din păcate, în ultimii ani, în special începând cu 2023, guvernările nu au făcut decât să pună bolovani după bolovani, fie că s-a numit impozitul minim pe cifra de afaceri, impozitul suplimentar pe petrol și gaz, impozitul suplimentar pentru bănci, taxa pe stâlp, reducerea perioadei de recuperare a pierderilor pentru investitori, bolovan după bolovan care au făcut ca economia să gâfâie. Economia performează mult mai bine decât mediul politic, oricum. Dar în momentul de față economia gâfâie și din cauza scăderii consumului, absolut normal în astfel de situații…o teorie economică promovată de un profesor de la ASE…creștem salariile la bugetari, creștem numărul de bugetari, creștem salariul minim…s-a dublat, raportat la Euro, în ultimii patru ani, creștem pensiile, punem presiune pe mediul privat și prin creșterea salariului minim, dar și prin faptul că le luăm oamenii la stat, să crească salariile. Crește astfel masa salarială, crește consumul, consumul este o parte din PIB, crește PIB-ul și noi ne lăudăm că uite ce bine ne e. Dar noi am crescut PIB-ul…pe împrumuturi. Dacă PIB-ul crește prin investiții, prin creșterea producției interne şi creșterea exporturilor, este foarte bine pentru țară. Dacă PIB-ul crește pe consum, pe datorie, e foarte rău. De asta mi-am permis să numesc acea ajustare, adică acea recesiune tehnică, să-i zic detox.

Gabriel Biriș

(w882) 8 alchimie*** Credit foto: Arhiva emisiunii „Alchimia banilor” - Raluca AMZĂR ***

ECHIPA EMISIUNII:

JURNALIȘTI TV

Roxana GHIŢULESCU
Mihaela GRECU
Adrian BODONEA

MODERATOR & REALIZATOR

Narcis POPESCU

PRODUCĂTOR

Raluca AMZĂR

https://www.facebook.com/fanTVR1

https://www.tvrplus.ro/live/tvr-1

Sezon nou!

20:00 TVR 70

Teatru * VASSA JELEZNOVA de MAXIM GORKI (1992)

Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național din București

Traducere Emma Beniuc
Adaptare Ion Cojar
Regia Ion Cojar
* Dramă.
Vassa, o persoană autoritară, zgârcită, mătură tot ce îi stă în cale pentru a avea o situație materială bună, dar și pentru a-și ocroti familia de oprobriul public. Adevăratul dușman se dovedește însă a fi Hrapov, fratele Vassei. Instinctul mână personajele într-o înlănțuire de trădări și patimi destructive.

Distribuție:

Florina Cercel -Vassa Jeleznova
Gheorghe Cozorici-Serghei Jeleznov
George Constantin -Prohor Harpov
Tamara Crețulescu-Natalia
Magdalena Cernat -Ludmila
Olga Delia Mateescu-Rasel
Rodica Mureșan-Ana
George Cristescu-Melnicov
Andrei Ionescu-Crotchin
Andrei Duban- Evghenie
Daniela Nane -Liza
Delia Nartea-Polia
Vasile Filipescu- Piaterchin

Echipa artistică:

scenografia: Dan Jitianu; director de imagine: Beatrice Drugă;

regia de montaj: Marga Niță; redactor: Ioana Prodan;

corul condus de Emil Iurașcu, coregrafia Rose Marie Bot

Echipa tehnică:

Regia tehnică: ing. Adriana Varlam, Georgeta Crăciunescu; sunet: Ștefan Boceanu, Traian Mărmureanu; lumini: Ion Hornea, Mihaela Sârbu, Gheorghe Leoveanu; mașiniști: Nicolae Ciungu, Gheorghe Ionescu; regia de studio: Rafira Vlădășel, Paul Tănase, Traian Zecheriu; editor imagine: Aura Jugăstreanu; ilustrația muzicală: Lidia Danciu; PPS: Florin Tăbăcaru, Emil Marinescu; titraj electronic: Floarea Stavri, Alexandra Diaconu; șef de producție: Viorel Suciu; imaginea: Bogdan Cojar, Mihai Ratcu, Mihai Nagy, Aurel Andrei, Ioniță Cristian, Nicușor Manoilă

Premii:

Cea mai bună regie, Ion Cojar, Gala UNITER

Premii pentru interpretare: Florina Cercel și George Constantin, Gala UNITER

Premiul pentru scenografie: Dan Jitianu, Gala UNITER

Extrase presă:

„Vassa Jeleznova (... ) creează o imagine de ansamblu a unei lumi crepusculare, dar încă vitale, in care fiecare personaj poartă însemnele unei puternice individualităţi, limpede desenată şi, totodată, ale clasei sau categoriei sociale sau morale căreia ii aparţin având o existență scenică vie, convingătoare, organică Spectacol "de actori", pentru că fiecare, aproape fără excepție crează un portret veridic, ce nu se uită. Vassa Jeleznova este, în acelaşi timp, un spectacol în care regizorul "murind în fiecare actor" trăiește în fiecare clipă a universului uman pe care l-a construit cu talent, cu migală şi perseverență, cu claritatea viziunii şi ştiinţa concretizării scenice a intenţiilor, atent la toate sensurile şi implicaţiile textului şi dezvoltându-le creator, în lumina ideii dominante.” Margareta Bărbuță, Teatrul, nr 2, 1989

„George nu s-a lăsat convins de la început de acest scenariu. I se părea prea voit, prea speculativ. De-abia după ce a descoperit în experimentarea direct de la repetiții că întreaga structură a piesei nu este altceva decât un sistem care funcționează pe interese și pe puterea banului, când a înțeles că spectacolul urma să dezvăluie duplicitatea tuturor subiecților implicați într-un mecanism, care funcționează după reguli proprii, și că nici el nu se poate sustrage consecințelor acestor legi, George a început nu numai să-și desăvârșească imaginea rolului său, ci a început să-l intereseze tot spectacolul.””

XX AUDIENTA GENERALA (AG)

22:20 Parisul necunoscut

(MES ADRESSES PARISIENNES SECRETES(MAPS), Franţa, 2019-2020)

Realizator Marin Montagut

* Documentar. Episodul 10

 
Festivalul de folclor „Mamaia”, la 25 de ani. Trei seri de spectacol, în direct la TVR

Iuliana Tudor este gazda ediției jubiliare a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, transmisă în direct, ...

„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

 

#tvr1