loader
Foto

JO Beijing 2022: Feerie pe gheață și programul zilei de 5 februarie la TV

Cele mai interesante probe de la Jocurile Olimpice de Iarnă se văd la Televiziunea Română. Sâmbătă, 5 februarie: la TVR1, sărituri cu schiurile, schi fond și sanie, iar la TVR 2, sărituri şi patinaj artistic.

 

„La startul celor patru probe ale Patinajului artistic, dintre câștigătorii ultimei editii de JO, de la Pyöngchang, doar japonezul Yuzuru Hanyu, dublul campion olimpic (în 2014 și 2018) este prezent. Acum va avea o misiune foarte grea pentru a-și apăra titlul suprem, cu patru adversari puternici: doi americani, actualul Campion Mondial, Nathan Chen și Vincent Zhou și doi coechipieri, Shoma Uno și Yuma Kagiama. Favoritul nr. 1 este Nathan Chen, pentru că Hanyu a fost la începutul acestui sezon mult timp accidentat.

La proba de feminin, tripleta rusească de pe podiumul Europenelor din luna ianuarie, de la Tallinn, nu va avea adversare pe măsură. Dintre cele trei tinere rusoaice, Kamila Valieva pleacă cu mari șanse la titlul olimpic, în fața colegelor de antrenament, Ana Shcherbakova, campioană mondială en-titre și Alexandra Trusova.

La perechi, rușii de pe podiumul european se vor lupta cu un cuplu puternic, vicecampioni olimpici și campioni mondiali, chinezii Sui și Han, favoriții competiției și unica șansă la o medalie a ţării gazdă la patinaj artistic. Pretendenți la podiumul olimpic mai sunt perechile din Canada - James și Redford -, dar și cea din SUA.

Proba de dans se anunță spectaculoasă, pentru că francezii Papadakis-Cizeron, vicecampioni olimpici, vor acum aurul, chiar dacă la Campionatele Europene nu s-au prezentat. Strategia lor a fost să-și ţină secret noul program liber, până la ora concursului. Toți patinatorii vor prezenta programe frumoase, spectaculoase, de un înalt nivel tehnic și vor fi candidaţi la medaliile olimpice.

Vom avea, cu siguranță, o competiție olimpică excepțională, de un înalt nivel tehnic și artistic și cu multe premiere”, a spus fostul patinator Marius Negrea, acum la microfonul de comentator pentru TVR.

Programul* transmisiunilor de la Jocurile Olimpice de Iarnă, Beijing 2022
în ziua de sâmbătă, 5 februarie TVR 1:

8:19 Sărituri cu schiurile-masculin calificări (dacă se califică România)

Comentator: Sorin Hobana

Astăzi la sărituri cu schiurile evoluează sportivii români: Valentin Crețu (individual, manșa 1 și manșa 2, Yanqing)

Andrei Feldorean Daniel Cacina (NH Individual Antrenament, Zhangjiakou)

9:30 Jocurile Olimpice de iarna Beijing, 2022 *Fillere prezentare patinaj + schi fond

9:44 Ski fond (F) 7,5 km + 7,5 km skiatlon

Comentator: Vlad Arhire
Transmisiune direct

13 : 09 Sanie (masc.) manșa 1
Transmisiune directă
Comentator: Vlad Bucurescu

14:50-16:00* Sanie (masc.) mansa 2 (înregistrare, se difuzează de la 16.30)

Comentator: Vlad Bucurescu

16:30 Sanie (masc.) manșa 2

Comentator: Vlad Bucurescu

0:00 Jocurile Olimpice de iarna Beijing, 2022/ (R) Ski fond și Skiatlon

1:00 (R) Sărituri cu schiurile manșa 1  și Sărituri cu schiurile finala

5:00 Schi alpin-coborâre (masc.) Medalii

Transmisiune direct
Comentator: Cristian Mindru

Programul* transmisiunilor de la Jocurile Olimpice de Iarnă, Beijing 2022

în ziua de sâmbătă, 5 februarie TVR 2:

12: 35 JO Beijing 2022 *Filler Sărituri

12:44 Sărituri cu schiurile feminin manșa 1
Transmisiune directă
Comentator: Sorin Hobana

13:30 JO Beijing 2022 *Filler Sărituri

13:34 Sarituri cu schiurile feminin (finala)

Transmisiune directă
Comentator: Sorin Hobana

19:05 Patinaj artistic pe echipe (program scurt masculin, dans, perechi)
Comentator: Monica Bucur, Marius Negrea

5:45 JO Beijing 2022 *Filler Patinaj

Ora 5:56 Patinaj artistic pe echipe (masculin program liber)j

Transmisiune directă
Comentatori: Monica Bucur, Marius Negrea.

Românii sunt conectaţi la ritmul şi frumuseţea sporturilor de iarnă prin intermediul Televiziunii Române, official broadcaster Beijing 2022, care asigură, în acest an, transmisiuni directe şi înregistrări de la Jocurile Olimpice, pe posturile sale principale – TVR 1 şi TVR 2. TVR Moldova este official broadcaster al transmisiunilor pe teritoriul Republicii Moldova.

*Programele pot suferi modificări de ultimă oră.

Andrei Feldorean Daniel Cacina  (NH Individual Antrenament, Zhangjiakou)

9:30 Jocurile Olimpice de iarna Beijing, 2022 *Fillere prezentare patinaj + schi fond

9:44 Ski fond (F) 7,5 km + 7,5 km skiatlon

Comentator: Vlad Arhire

Transmisiune direct

13 : 09 Sanie (masc.) manșa 1
Comentator: Vlad Bucurescu

Transmisiune directă

14:50-16:00* Sanie (masc.) mansa 2 (înregistrare, se difuzează de la 16.30)

Comentator: Vlad Bucurescu

16:30 Sanie (masc.) mansa 2

Comentator: Vlad Bucurescu

0:00 Jocurile Olimpice de iarna Beijing, 2022

5:00 Schi alpin-coborâre (masc.) Medalii

Comentator: Cristian Mindru

Transmisiune direct

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport*Meteo. Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

20:00 Viaţa pe un portavion

(PORTE-AVIONS CHARLES DE GAULLE: IMMERSION EXCEPTIONELLE AU COEUR DU GEANT DES MERS, Franţa, 2020)Premiera

Regia: Pierre-Olivier Labbé, Balthazar Morvan

* Documentar. Realizatorii au primit acces exclusiv timp de 15 zile pe portavionul Charles de Gaulle, căruia i se spune şi „42.000 de tone de diplomaţie”.

Adevărat oraş plutitor cu 2.000 de locuitori, aici viaţa este ritmată de decolările şi aterizările avioanelor de vânătoare Rafale şi a celor radar Hawkeye.

Vom asista şi la un exerciţiu de război în plină mare alături de americani şi de portavionul lor gigant: USS Dwight D. Eisenhower

 
Un nou sezon

Un nou sezon "Vorbeşte corect!”, la TVR 1

publicat: joi, 12 martie 2026

Din 16 martie, în fiecare zi de luni până vineri, la ora 7:55, realizatorii emisiunii „Vorbeşte corect!” continuă să ne convingă, la TVR 1: ...

40 de ani de geniu: de la „Glory” la „The Equalizer”. Documentarul care descifrează fenomenul Denzel Washington, la TVR 1

Filmul documentar „ Denzel Washington: un model american” , realizat de ARTE, regizat de Sonia Dauger și produs de Brainworks, reia rolurile și ...

E justificată temerea că ar fi început Al Treilea Război Mondial? În dezbatere la ‟Breaking Fake News”, pe TVR 1

Vineri, 13 martie 2026, ora 16.45, la TVR 1, jurnalistul Marian Voicu şi invitatul său, Cristian Gomboş, jurnalist, Radio România, discută ...

 

#tvr1