loader
Foto

Sentinţele date în dosarul Colectiv, analizate în „Referendum”, la TVR 1

Consideraţi corecte pedepsele date de instanţă în dosarul Colectiv? A fost întrebarea lansată de Mihai Rădulescu pentru ediţia de luni, 16 mai, de la ora 21.00, în direct la TVR 1.

 

Mihai Rădulescu
Referendum

„Justiţia şi-a spus, în sfârşit, cuvântul în dosarul tragediei de la Colectiv, însă întrebările rămân. Au fost sau nu sentinţele pe măsura gravităţii faptelor comise? De ce a fost nevoie de peste 6 ani ca să se ajungă la un verdict definitiv? De ce a trecut aproape jumătate de an de la încheierea dezbaterilor până la pronunţarea sentinţei, încălcându-se astfel regulamentul instanţelor?

La aceste întrebări, care pun degetul pe vechile răni ale justiţiei româneşti, se mai adaugă altele, realimentate de pedepsele date în dosarul Oprescu. Cum reuşesc marii condamnaţi să fugă din ţară şi să scape de închisoare? Şi cum reuşesc să rămână cu averile acumulate ilicit, deşi există legislaţie privind confiscarea extinsă? Discutăm despre toate acestea în ediţia de diseară a emisiunii ’Referendum’”, anunţă Mihai Rădulescu, realizator şi moderator al emisiunii de la TVR 1.

În platoul „Referendum” vin cu propriile opinii şi argumente Adriana Oprea, jurnalist Libertatea, prezentă la fiecare termen al procesului Colectiv, Eugen Iancu, președinte Asociația Colectiv, tatăl uneia dintre victimele incendiului, Adelin David, avocatul lui Cristian Popescu Piedone, Alina Amza, jurnalist TVR, realizatoarea documentarului „Omul care dăruieşte oglinzi”, avocat Cristian Duțescu, Ovidiu Vanghele, jurnalist Centrul de Investigaţii Media.

Telespectatorii sunt invitaţi să-şi exprime opiniile pe platformele online stiriletvr.ro şi hotnews.ro, pe paginile de Facebook TVR 1 şi Facebook Referendum. Cele mai interesante comentarii şi întrebări vor fi prezentate în emisiune.

Sondajul demarat în ediţia precedentă, în care am fost invitaţi să ne spunem părerea referitor la urgentarea procedurilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.

***

La „Referendum”, o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare, iar telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” a debutat în grila de toamnă 2021 a principalului post al Televiziunii Române şi se vede în direct, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

 

9:30 M.A.I. aproape de tine

O emisiune pentru siguranța ta şi a celor dragi! Află care sunt situațiile care te pot pune în pericol şi cum să eviți să devii o victima a infractorilor!

Tot alături de noi, vei cunoaṣte o parte din munca, viața şi pasiunile oamenilor în uniformă din Ministerul Afacerilor Interne, sau cum poți să devii unul dintre ei!

10:00 Devreme, despre vreme

* Prezentator Dana Iancu

* Emisiunea „Devreme, despre vreme” este destinată completării cunoştinţelor publicului telespectator cu informaţii de bază şi la zi despre vreme şi conexiunile acesteia cu societatea şi mediul înconjurător.

Vremea nu mai este demult un subiect-clişeu de conversaţie la o cană de ceai. Viaţa noastră de zi cu zi este din ce în ce mai afectată de schimbările condiţiilor meteo, adeseori bruşte şi neaşteptate. Astfel că acestea au devenit o temă frecventă de discuţie în mass-media şi, în egală măsură, între oameni.

În plus, noţiunile de vreme şi climă sunt confundate încă, deşi există diferite programe de televiziune în care se vorbeşte frecvent despre acestea. De aceea, nicio ocazie suplimentară de informare nu este inutilă.

Este esenţial să aflăm date corecte şi din cât mai multe surse, chiar cu abordări diferite, şi să înţelegem fenomenele, pentru a fi pregătiţi în fiecare zi, pentru orice situaţie. Producător şi realizator Cristina Dănilă

Premiera

 
Slalomul printre proverbe şi greşeli gramaticale continuă la „Care pe care”

Ruxandra Gheorghe-Negrea ne propune noi confruntări lingvistice la „Care pe care”, sâmbătă şi duminică, 10-11 mai, de la ora 16.00, la TVR 1.

Cine moștenește averea după un deces?

Cine moștenește averea după un deces?

publicat: joi, 08 mai 2025

Cine are dreptul la moștenire și cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală și care sunt moștenitorii rezervatari? Când începe ...

Echilibru între educație, tradiție și identitate în comunitatea romă din Ștefănești - Botoșani | VIDEO

În contextul eforturilor de integrare socială și promovare a egalității de șanse, educația joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor ...

 

#tvr1