România, exemplu european în evidența câinilor cu stăpân. Despre responsabilitate, violență și iubirea față de animale, la „Povestea din ochii lor”, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 10:30, pe TVR 1.
Relația dintre oameni și animale înseamnă mai mult decât afecțiune. Înseamnă responsabilitate, educație, respect și implicare. În această ediție, telespectatorii descoperă informații importante despre sistemul românesc de identificare și înregistrare a câinilor cu stăpân, consecințele violenței asupra animalelor, rolul sportului canin, importanța prevenției medicale.


România este exemplu de bune practici la nivel European în ceea ce privește Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS), sistemul național digital care gestionează identificarea și istoricul medical al câinilor. Conf. univ. dr. Viorel Andronie, președintele Colegiului Medicilor Veterinari din România, explică importanța acestui instrument, implementat în 2014 și administrat de instituția pe care o conduce. Microciparea și înregistrarea permit identificarea animalului și actualizarea informațiilor pe parcursul întregii sale vieți. Proprietarii au obligația de a declara evenimente importante, precum transferul către un alt deținător sau decesul animalului. Beneficiile sunt importante atât pentru recuperarea câinilor pierduți, cât și pentru prevenirea abandonului. Microcipul funcționează asemenea unui CNP al animalului: atunci când acesta ajunge într-un cabinet veterinar, medicul poate identifica proprietarul și îl poate contacta.

Un alt subiect important al ediției este violența împotriva animalelor și legătura dintre comportamentul agresiv față de necuvântătoare și violența îndreptată împotriva oamenilor. Tudor Tim Ionescu vorbește despre necesitatea recunoașterii animalelor ca ființe sensibile, capabile să simtă durerea și să aibă emoții, atrage atenția asupra faptului că legislația trebuie să reflecte această realitate și amintește de articolul 13 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care recunoaște animalele ca ființe simțitoare. O preocupare aparte o reprezintă violența filmată și distribuită pe rețelele sociale, mai ales atunci când autorii sunt copii și adolescenți. Potrivit lui Tudor Tim Ionescu, unii dintre aceștia pot fi, la rândul lor, victime ale bullyingului sau violenței domestice, iar frustrarea acumulată ajunge să fie proiectată asupra unor ființe nevinovate. În plus, goana după vizualizări și algoritmii platformelor sociale pot contribui la răspândirea unor astfel de materiale. Mesajul pentru utilizatorii rețelelor sociale este clar: nu interacționați cu imaginile și filmările care prezintă acte de cruzime asupra animalelor. Nu le apreciați, nu comentați și nu le distribuiți. Raportați conținutul platformei, iar dacă faptele au loc în România, transmiteți link-ul către Poliție.

Relația dintre Tudor Tim Ionescu și companionul său, Butelie, oferă și o perspectivă asupra importanței activităților desfășurate împreună cu animalele de companie. Cei doi practică mondioring, un sport canin care îmbină exercițiile de obediență, aptitudinile fizice și exercițiile de mușcătură, desfășurate exclusiv în condiții sportive și controlate. Invitatul subliniază că, un câine are nevoie de activitate atât fizică, cât și mentală, iar sportul canin nu înseamnă neapărat competiții sau participarea la campionate. Poate însemna și câteva minute de exerciții zilnice, plimbări, alergare sau antrenamente simple de disciplină. Dincolo de performanță, aceste activități consolidează relația dintre om și animal. Tudor Tim Ionescu vorbește și despre importanța recunoașterii semnalelor transmise de câini. Un animal care execută comenzile din teamă poate avea o atitudine inhibată, în timp ce un câine care se simte confortabil și lucrează cu plăcere își exprimă bucuria prin comportament și limbaj corporal.

Ediția aduce în discuție și un subiect de actualitate: utilizarea inteligenței artificiale pentru obținerea informațiilor medicale despre animalele de companie. Specialiștii atrag atenția că, deși tehnologia poate fi un instrument util în activitatea medicilor veterinari, recomandările generate automat nu trebuie confundate cu un diagnostic sau cu un tratament personalizat. Sfatul medicilor este ca proprietarii să solicite întotdeauna opinia medicului veterinar, mai ales atunci când animalul prezintă simptome de boală. Prevenția rămâne esențială: vaccinarea și deparazitarea trebuie realizate conform recomandărilor medicului veterinar.

„Povestea din ochii lor” – povești care emoționează, informații care ne ajută și oameni care aleg să facă bine. Și nu uitați! povestea@tvr.ro, este adresa la care ne puteţi scrie sau trimite filmuleţe cu animalul de companie, iar numerele de telefon afişate în timpul emisiunii vor venii în sprijinul celor care vor dori să se implice sau să adopte.
***
Credit foto: Arhiva emisiunii „Povestea din ochii lor” - Raluca AMZĂR
***
ECHIPA EMISIUNII:
JURNALIŞTI TV
- Raluca AMZĂR
- Roxana IORDACHE
- Irninis MIRICIOIU
PRODUCĂTOR
- Mihaela GRECU






























































