loader
Foto

Psihoterapeutul psihanalist Lavinia Bârlogeanu, despre rolul conștientizărilor

Atâta vreme cât suntem în viață, fapt pentru care merită să fim recunoscători tocmai vieții, putem să ne aducem contribuția în fiecare clipă și să ne străduim, prin conștientizările noastre, să facem un loc mai bun din lumea în care am avut șansa de a ne fi născut.    

 

Anca Mazilu
Eu pot!

Fiecare emisiune la care este invitată Lavinia Bârlogeanu, personalitate complexă a psihologiei și culturii românești, reprezintă o incursiune în profunzimile sufletului și ale labirintului minții noastre, iar dialogurile sunt mereu sincere și lipsite de prejudecăți, încărcate de semnificație, adevărate treceri în revistă ale beneficiilor auto-conștientizării și ale schimbării perspectivei personale.

Mintea noastră, asemeni unui computer, rulează programe în baza cărora noi funcționăm. Multe programe rămân neștiute, deși ele ne influențează semnificativ deciziile și alegerile de zi cu zi. Efortul de a conștientiza motivațiile din spatele gesturilor, cuvintelor și ale comportamentului nostru ne duc, implicit, către sclipirile de trezire în propria viață, astfel încât să nu fim nevoiți mereu să trecem prin adevărate crize existențiale pentru a înțelege cum putem avea relații de calitate care să ne garanteze starea de bine.

Indiferent de modul în care judecăm comportamentul unui om, este important să înțelegem că, de fapt, el face tot ce știe, poate și consideră, în acel moment, că îi împlinește nevoia.

Lavinia Bârlogeanu ne invită să privim latura practică a conștiinței de sine și ne asigură că putem ajunge la starea de împlinire și de succes tocmai prin a ne vedea clar și obiectiv prin procese de reflecție și introspecție.

Lavinia Bârlogeanu este psihoterapeut de orientare psihanalitică, cu formări în psihotraumatologie multigenerațională, terapie psihanalitică și psihologie transpersonală, cu doctorat în științele educației și studii postdoctorale la Sorbona și la Université Paris 5 „René Descartes”, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității din București, cercetator asociat la CNRS (Franța).

Ca autoare și coautoare, Lavinia Bârlogeanu semnează volumele Rătăciți în Labirint (2023), Rușinea (2022), Acolo (2014), Diavolul în viziuni, povești și vise (2014), Jung îndrăgostit de suflet (2013), Arrhetonul (2012), Nodurile lunii (2011), în care se împletesc psihanaliza și mitologia cu realitatea de zi cu zi.

O ediție a emisiunii Eu pot la care a fost invitată Lavinia Bârlogeanu s-a transmis sâmbătă, 24 august, de la ora 10.00, pe TVR 1

 

16:40 Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

17:40 Prinţesa Ja-Myung

*Prinţesa Ja-Myung (PRINCESS JA-MYUNG-Coreea de Sud, 2009) Episodul 31

Regia Lee Myung-woo

Cu: Jung Ryeo-won, Park Min-young, Jung Kyung-ho

* Dramă istorică. Povestea, inspirată de o veche legendă populară coreeană, a două surori vitrege care au marcat existenţa regatului Nakrang, în urmă cu aproape 2.000 de ani. Prinţesele Ja-myung şi Ra-hee s-au născut în aceeaşi zi, din acelaşi tată, dar din mame diferite. Un oracol avertizează că una dintre ele va deveni salvatoarea naţiunii, iar cealaltă va duce la distrugerea ei. Pentru a evita această nenorocire, se hotărăşte uciderea celor două prinţese. Dar folosindu-se de puterea ei, Wang Ja-shil, cea de-a doua soţie a regelui, reuşeşte s-o salveze pe fiica ei Ra-hee şi încearcă s-o asasineze pe Ja-myung. Aceasta scapă însă în mod miraculos, fiind găsită şi crescută de o trupă de circ. Peste ani, descoperindu-şi adevărata identitate, Ja-myung se întoarce în Nakrang şi îşi construieşte propriul destin, întâi ca preoteasă a templului, apoi ca războinică şi vajnică apărătoare a patriei sale.

 
 Carmen Tănase, invitată la Povestea din ochii lor

Pe TVR1, rubrica „Povestea din ochii lor”din cadrul emisiunii „Week-end Matinal” de sâmbătă 25 iulie, vă propune să urmăriţi, de la ora 9.15, un ...

Moștenirea – ce trebuie să știm

Moștenirea – ce trebuie să știm

publicat: marţi, 21 iulie 2026

Rubrica „Oamenii și legea” este difuzată și poate fi urmărită în cadrul emisiunii „Weekend matinal”, la TVR1, sâmbătă, 25 iulie , de la ora 09.00.

Actorii Lambert Wilson şi Audrey Tautou, în „Odiseea“ lui J.Y. Cousteau

La TVR 1 vedem filmul biografic dedicat lui Jaques-Yves Cousteau, faimosul cercetător, om de ştiinţă, inventator, a cărui mare realizare a fost ...

 

#tvr1