Iuliana Tudor: cum şi ce îl învaţă pe fiul ei despre pandemie | VIDEO
vineri, 09 octombrie 2020
Într-un interviu acordat jurnalistului  Radu Andrei Tudor, prezentatorul principalului „Telejurnal” al Televiziunii Române, vedeta a povestit ce și cum îl învață pe fiul ei despre acest subiect.

Ca orice părinte, Iuliana Tudor se confruntă, în această perioadă, cu o serie de curiozități pe care fiul ei, acum elev în clasa a treia, le are despre pandemia de covid-19 și noua realitate pe care o trăim cu toții.

„Am văzut foarte mulţi părinţi care, în perioada aceasta, au transmis copiilor fricile lor. Am avut grijă să îi spun copilului meu exact ceea ce trebuie să ştie, dar într-o formă normală. E o situaţie nouă în care trăim, trebuie să avem grijă cu toţii, să respectăm nişte reguli. Dacă se întâmplă ceva, gestionăm situaţia, aşa cum o face toată lumea. Cred însă că pentru copiii noştri e foarte important să avem mesaje care să-i ajute să înțeleagă că din această experiență avem cu toții de învățat câte ceva. De exemplu, o lecție importantă pe care le-o putem oferi în acest timp – și care este un lucru pozitiv pentru un copil – este grija față de cel de lângă tine, față de membrii familiei și față de propria persoană. Un alt mesaj pe care e bine să-l oferim copiilor noștri este că în viaţă nu este totul și mereu senin. Tocmai pentru ca să ia în piept situaţiile cu care se întâlnesc, problemele pe care le întâmpină, să lupte cu ele, să caute soluţii la acele probleme”, este de părere producătoarea emisiunii „Vedeta populară” de la TVR 1.

(w640)

Fără a induce panică, Iuliana mărturisește că pune accent pe regulile de igienă, lăsându-i fiului ei bucuria de a fi copil: „Pe Tudor l-am învăţat să fie atent, i-am explicat că acest virus este contagios şi trebuie să avem grijă să nu-l transmitem mai departe. Noi avem grija aceasta şi ne-am asumat regulile ca pe o rutină zilnică. L-am îndemnat să nu se teamă de ceilalți copii, să se poarte firesc, să se joace în continuare, dar să fie atent. Ne purtăm firesc în continuare, dar respectăm un minim de distanţă şi câteva reguli extrem de importante de igienă”.

Tot în pandemie s-a filmat și sezonul 5 al emisiunii „Vedeta populară”, de la TVR 1, ce va debuta pe 11 octombrie de la ora 21.00. Iuliana Tudor ne povestește și ce schimbări s-au făcut în platou la înregistrările pentru noul sezon.

„Se mai ceartă domnul Leșe cu domnul Dinescu, cu doamna Elise, mai intervine Niculina, au păreri diferite...”

„A trebuit să facem modificări de decor, am mărit masa juriului, am mărit spațiul dintre membrii orchestrei, în tot platoul distanțele au fost mult mai mari. Toate astea au generat o doză de stres pentru noi toți, dar am reușit să ducem lucrul la bun sfârșit”, se bucură realizatoarea.

În ceea ce-i privește pe concurenții ajunși pe scena Studioului 1 al Televiziunii Române, Iuliana e de părere că nu atât câștigul financiar este cel care i-a atras, cât dorința de a-și încerca puterile în fața juriului. „E o provocare atât de complexă „Vedeta populară”, încât pentru mulți e un pariu pe care nu cred că-l pot câștiga. E o scenă în care nu poți să vii oricum. E un juriu care te judecă și cu părerile căruia poți să fii sau să nu fii de acord”, spune Iuliana Tudor, care mărturisește că, de-a lungul înregistrărilor, au existat și momente tensionate: „Am avut și situații controversate – e firesc, într-un asemenea show. Se mai ceartă domnul Leșe cu domnul Dinescu, cu doamna Elise Stan, mai intervine Niculina Stoican, au păreri diferite, sunt personalități diferite și foarte puternice... Responsabilitatea mea, ca producător, este să mediez astfel de situații și să pun punctul pe „i” dacă lucrurile degenerează. Pentru că se întâmplă și lucrul acesta. Dar am învățat cumva să ne reechilibrăm unii cu alții, în așa fel încât să câștige show-ul și să câștige întotdeauna cel mai bun”, mai spune ea.

(w640)

„Nu mă văd în zona de politică!”

Unde o vede Iuliana Tudor de astăzi pe Iuliana Tudor de peste cinci ani în materie de profesie? „În prima secundă îmi vine să răspund: tot aici, în acelaşi studio (n.r. studioul emisiunii „Vedeta populară”), nu ştiu dacă neapărat cu aceeaşi siglă în spate. Vom fi „mult mai tineri”, iar eu îţi voi povesti despre proiectul care tocmai începe... Aici e casa mea; şi casa ta. Aici mă regăsesc. Cred că e un tip de ataşament care nu se poate așeza în cuvinte. Dar, peste cinci ani, ne vom vedea, sper, tot aici, la TVR!”, a precizat Iuliana Tudor în interviul acordat jurnalistului Radu Andrei Tudor.

De ce nu într-un reality show sau în alte formate de televiziune? Iuliana Tudor se poate reinventa? Cu siguranţă, da, este răspunsul vedetei TVR. „Nu m-aş da înapoi de la niciun proiect, mai puţin în zona de ştiri şi zona de politică, acolo nu mă văd. Iar aici accentuez clar: niciodată politică! Şi da, alte show-uri aş face, dar nu aş renunţa nicidecum la ceea ce ştiu să fac foarte bine. Tendinţa este să spui „Da, ştiu, sigur, pot, fac!”, dar eu prefer să spun întotdeauna: îmi place să fac emisiuni de folclor. Este lumea mea, este lumea în ccare mă regăsesc cel mai bine”, mai spune Iuliana Tudor, care ne așteaptă, din 11 octombrie, în fiecare seară de duminică, de la ora 21.00, să trăim emoțiile celui de-al cincilea sezon „Vedeta populară”, la TVR 1.

 

 

 

  • 06:55
    Cu capu-n zori
    Cu capu-n zori (I) Show matinal Prezintă: Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu * Ştiri * Meteo* Horoscop* Cooking live în studio* Trafic* Showbiz*Style&beauty * Parenting* Casa&gradina* Sănătate* Real life Prezentatori ştiri: Andra Soceanu şi Daniel Coman Echipa: Alexandra Mădălina Manole-HOROSCOP, Bianca Patrichi-METEO & MIŞCARE, chef Angie Cobut-COOKING, Irina Mohora-PARENTING, BEAUTY, FASHION, Dorin Chioțea-REPORTAJE REAL LIFE Jurnalist Horaţiu Rusu Producător Augusta Lazarov Petrescu Transmisiune directă
  • 07:55
    Cu capu-n zori
    Cu capu-n zori (II) Show matinal Prezintă: Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu Jurnalist Horaţiu Rusu Producător Augusta Lazarov Petrescu Transmisiune directă
  • 08:55
    Cu capu-n zori
    (III) Show matinal Prezintă: Liza Sabău şi Gabriel Fereşteanu Jurnalist Horaţiu Rusu Producător Augusta Lazarov Petrescu Transmisiune directă
  • 09:45
    Teleshopping
  • 10:00
    Editie speciala
    * Vaccinare presedinte Senat , d-na Anca Dragu si presedinte Camera Deputatilor, dl. Ludovic Orban Transmisiune directă
  • 10:45
    Furtună la palat
    (YI SAN, WIND OF THE PALACE-Coreea de Sud, 2007) Regia: Lee Byung-hoon, Kim Geun-hong Cu: Lee-Seo-jin, Han Ji-min, Lee Jong-soo, Kyeon Mi-ri Dramă istorică. Episodul 33. Redactor Mirela Străinu
  • 12:00
    Teleshopping
  • 12:30
    Doar să gustaţi
    ... (Goûtez-voir, Franţa, 2014) Prezentatoare Odile Mattei * Documentar. Călătorim împreună cu Odile Mattei prin regiunea Ron-Alpi ca să-i descoperim gastronomia şi patrimoniul. (Ep. 6) La hotelul-restaurant Le Clair de la Plume din Grignan Redactor Gabriela Onea
  • 13:00
    Ediţie specială
    *Bilant cazuri coronavirus Prezintă: Alina Stancu, Claudiu Lucaci Producători: Dorin Munteanu, Octavian Manciu Transmisiune directa
  • 13:15
    Zi de zi
    cu părintele Constantin Necula Producător Victor Dochia
  • 13:20
    Vorbeşte corect!
    (redifuzare)Jurnalist Iulia Ioaniţoaia. Producători si realizatori: Radu Dănilă, Cristina Dănilă
  • 13:30
    Răscruci
    *In memoriam Ruxandra Garofeanu Emisiune de Ruxandra Garofeanu
  • 14:00
    Telejurnal
    *Ştiri* Sport *Meteo Prezintă: Loredana Iordache, Alina Stancu Translator mimico gestual Laura Ioana Producător Violeta Iorgulescu ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ
  • 15:10
    Maghiara de pe unu
    Videoteca de aur-In memoriam scriitorul Szabó T.Attila Redactor rubrică: Kacsó Edith Tactiki -reportaj despre jocul social inventat de un tânăr din Gheorgheni Redactor: T.Bíró Hajnal Cine-Ma- discuție cu regizorul de film Hajdú Eszter Redactor-moderator: Kacsó Edith Știați că...? -rubrică de curiozități Redactor: Jakabffy Tamás Avanpremiera emisiunilor viitoare Redactor coordonator Kacsó Edith Producător Szilágyi Gödri Ildikó Transmisiune directă din studioul 4+ înregistrare ****** 15,30 Editie speciala * Conferinta de presa Valeriu Gheorghita, coordonatorul campaniei nationale de vaccinare anti-COVID 19 Transmisiune directă. Durata 15’. Coferinta va continua pe TVR plus.
  • 17:10
    Furtună la palat
    Serial * (YI SAN, WIND OF THE PALACE-Coreea de Sud, 2007) Regia: Lee Byung-hoon, Kim Geun-hong Cu: Lee-Seo-jin, Han Ji-min, Lee Jong-soo, Kyeon Mi-ri *Dramă istorică. Episodul 34. Redactor Mirela Străinu
  • 18:30
    Bibliotecarii: misterul din spatele cărţilor
    Bibliotecarii: misterul din spatele cărţilor (THE LIBRARIANS-SUA, 2016-2017) (10 ep) Episodul 10 (ultimul din sezon 3) Cu: Rebecca Romijn, Christian Kane, Lindy Booth, Noah Wyle Aventuri. Redactori: Bogdan Stănescu, Vlad Ţurcan
  • 19:24
    Discover Romania
    (redifuzare) * Stela Popescu. Redactor Diana Ilica
  • 19:35
    Sport
  • 19:51
    Meteo
  • 19:56
    Zi de zi
    cu părintele Constantin Necula Producător Victor Dochia
  • 20:00
    Telejurnal
    *Ştiri* Tema zilei* Sport Prezintă: Dorina Florea, Radu Andrei Tudor Producători: Eva Matei,Cristian Petru
  • 21:00
    România 9
    Moderator Ionuţ Cristache Jurnalist Oana Cucuruzeanu Producător Livia Şerban Iancu Transmisiune directă
  • 22:10
    Regina africană
    Telecinemateca* (THE AFRICAN QUEEN-SUA, 1951) Prezintă Radu F. Alexandru. Realizator Ioana Constantin 5’ Regia John Huston Cu: Katharine Hepburn, Humphrey Bogart, Peter Bull * Film de aventuri, comedie. În estul Africii, la începutul Primului Război Mondial, Rose Sayer, o misionară din Anglia, şi Charlie Allnut, un aventurier canadian, fug din faţa nemţilor la bordul unei ambarcaţiuni bizare, botezată "Regina africană". Şi, de parcă dificila călătorie, lipsită de orice confort, n-ar fi suficientă bătaie de cap, spiritul patriotic îi inspiră lui Rose planuri grandioase: să atace o navă germană de război care blochează o porţiune strategică a unui lac, cu o torpilă improvizată şi o doză zdravănă de inconştienţă. Redactor Vlad Ţurcan *Premiul Oscar pentru cel mai bun actor (Humphrey Bogart) şi alte 3 nominalizări-pentru cea mai bună actriţă, regie şi scenariu
  • 00:00
    Ediţie specială
    * SUA-Ceremonia de comemorare a celor răpuşi de COVID-19 Transmisiune directă
  • 01:00
    Bibliotecarii: misterul din spatele cărţilor
    (THE LIBRARIANS-SUA, 2016-2017) Episodul 10 (ultimul din sezon 3) Cu: Rebecca Romijn, Christian Kane, Lindy Booth, Noah Wyle Aventuri. Redactori: Bogdan Stănescu, Vlad Ţurcan
  • 01:50
    Răscruci
    *In memoriam Ruxandra Garofeanu Emisiune de Ruxandra Garofeanu
  • 02:15
    Regina africană
    Telecinemateca (THE AFRICAN QUEEN-SUA, 1951) Prezintă Radu F. Alexandru. Realizator Ioana Constantin 5’ Regia John Huston Cu: Katharine Hepburn, Humphrey Bogart, Peter Bull Film de aventuri, comedie. Redactor Vlad Ţurcan *Premiul Oscar pentru cel mai bun actor (Humphrey Bogart) şi alte 3 nominalizări-pentru cea mai bună actriţă, regie şi scenariu
  • 04:05
    Meteo
  • 04:10
    Telejurnal
    Ştiri* Tema zilei* Sport Prezintă: Dorina Florea, Radu Andrei Tudor Producători: Eva Matei,Cristian Petru
  • 05:00
    Anchetele comisarului Antonescu
    * DocudramaO emisiune de Dan Antonescu
  • 05:50
    Imnul României