loader
Foto

Galerie foto

La masă cu Maia Morgenstern, duminică, la Politică şi delicateţuri

Mircea Dinescu i-a pregătit actriţei frigărui asortate şi o salată inedită de toamnă, în ediţia din 26 octombrie a emisiunii de la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 14.35.

 

Mircea Dinescu
Politică şi delicateţuri

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

În zi de sărbătoare, pe 26 octombrie, Mircea Dinescu invită la prânz o veche prietenă, actriţa Maia Morgenstern. Alături de ea, spune el, a mai pus la cale, de-a lungul timpului, năzdrăvănii legate de bucătărie, dar şi de poezie. Politică şi delicateţuri poate fi urmărită duminică, de la ora 14.35, la TVR 1, TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

Dacă în bucătărie Maia l-a uimit cu mulţi ani în urmă, în vremurile în care rar găseai ceva pe rafturile magazinelor, cu un desert „de castane” preparat, de fapt, din fasole, fără ca nimeni, nici măcar Dinescu, să observe diferenţa, în poezie, actriţa l-a încântat recitându-i poeziile în stradă, la festivalul „Bulevardul artelor”.

Dinescu şi Maia Morgenstern pătrund, cum spune actriţa, „în spaţiul sacru al bucătăriei”, unde poetul pregăteşte frigărui asortate, un amestec armonios între trei feluri de carne, legume şi slăninuţă afumată la lemn de prun. Dinescu oferă un mic recital în bucătărie şi, ajutat de musafirul său, însoţeşte frigăruile cu o salată de toamnă, în care combină îndrăzneţ sfecla şi ceapa coapte cu mărul crud şi nuca, toate stropite din belşug cu zeamă de portocală. Îndemânatică, deşi spune cu modestie că nu este foarte pricepută în bucătărie, Maia Morgenstern participă la pregătirea bucatelor cu plăcere şi curiozitate. „Alături de Mircea Dinescu, în bucătărie nu poţi să fii decât un învăţăcel”, spune actriţa.

De îndată ce masa e gata, cei doi coboară în cramă, unde sunt aşteptaţi de Taraful lui George Strugurel şi de un vin bun, iar discuţia curge firesc şi cald, ca între vechi prieteni. Cei doi îşi amintesc cu nostalgie de tinereţe, de împlinirile şi hopurile vieţii, de familie, discuţia trecând apoi, inevitabil, către actorie şi poezie. Emoţionată şi încântată, Maia Morgenstern mărturiseşte la final: „Întâlnirea de astăzi a avut un gust cu totul special, aş fi mâncat şi pietre, la cât de drag mi-a fost să evoc amintiri şi poveşti, să schimbăm impresii şi să dialogăm sincer şi deschis”.

Maia Morgenstern s-a născut pe 1 mai 1962, în Bucureşti. A studiat la Academia de Teatru şi Film între anii 1981 şi 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, până în 1988. A apărut apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, după care s-a alăturat trupei Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale”. În prezent, este directorul Teatrului Evreiesc de Stat. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numără Lola Lola din „Îngerul albastru” (Der Blaue Engel) sau Kathleen Hogan în „Park Your Car in Harvard Yard”. În lumea filmului este cunoscută mai ales pentru rolurile din filmele „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Patimile lui Hristos”, „Orient Expres”. Maia Morgenstern are trei copii, Tudor Aaron, Eva Leea Cabiria şi Ana Isadora.

Pentru doritori, masterchefi şi gurmanzi, toate reţetele prezentate de Mircea Dinescu se găsesc pe site-ul TVR, în secţiunea dedicată emisiunii, sub titlul „Reţetele lui Dinescu".

***

Din primăvara lui 2014, duminica este, pentru telespectatorii TVR, prilej de întâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu realizează şi moderează Politică şi delicateţuri la TVR 1, TVR HD, TVRi şi online, pe TVR+. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu încearcă să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortînd-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se află, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

4:15 Profesioniştii... cu Eugenia Vodă (R)

...cu Eugenia Vodă Talk-show cultural

Emisiune de Eugenia Vodă

(Reluare)

5:10 Tezaur folcloric (R)

Prezintă Gheorghiţa Nicolae

Producător Roxana Pletea Popuşoi

(Reluare)
 
Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci, gazdele campaniei „Omul anului” la TVR

Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale ...

„Cred că trăim vremuri grozave ca să faci teatru”! – Regizorul Thomas Ostermeier în dialog cu Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Repetiţii, actori, creaţie, clişeu, teatru, relevanţă, pasiune, spectacol, succes, spaţiu, joc, perspectivă asupra lumii... O discuţie ...

Serialul coreean „Floarea nopţii”, producţie 2024, se vede la TVR 1

Din 23 aprilie, urmărim aventurile frumoasei Jo Yeo-Hwa, o tânără văduvă care refuză să se conformeze tradiţiilor absurde ale vremii şi trăieşte ...

 

#tvr1