loader
Foto

Galerie foto

Mărturii din infern: „Gulag - o istorie”, la TVR 1

Unul dintre cele mai tulburătoare capitole ale secolului XX este readus în atenția publicului în serie documentară „Gulag – o istorie”. Producţia franceză, realizată de Patrick Rotman, este o incursiune lucidă și profundă într-o realitate istorică încă insuficient cunoscută. Documentarul în trei părţi poate fi urmărit marți, 7 aprilie, miercuri, 8 aprilie și joi, 9 aprilie, de la ora 22.00, la TVR 1.

 

(w882) Documentar

Seria documentară „Gulag – o istorie” în regia lui Patrick Rotman își propune să descifreze unul dintre cele mai dure și complexe sisteme represive create vreodată: rețeaua lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică.

De-a lungul a trei episoade, documentarul urmărește evoluția Gulagului de la originile sale, în contextul Revoluției din 1917, până la desființarea sa în perioada post-stalinistă.

Episodul 1: Începuturile (1917–1933) prezintă apariția primelor lagăre și consolidarea sistemului în primii ani ai regimului bolșevic.

Episodul 2: Răspândirea (1934–1945) surprinde extinderea masivă a Gulagului în timpul Marii Terori și al celui de-al Doilea Război Mondial.

Episodul 3: Apogeul și desființarea (1945–1957) analizează perioada de maximă amploare și începutul declinului după moartea lui Stalin.

(w882) Documentar

Producţia semnată de Patrick Rotman se remarcă prin utilizarea unor surse documentare adesea inedite: imagini de arhivă, fotografii, desene realizate de deținuți, documente desecretizate și chiar simboluri precum tatuajele specifice universului închisorilor Acestea sunt completate de mărturiile directe ale supraviețuitorilor și martorilor, dar și de analizele unor istorici reputați, printre care Nicolas Werth, specialist în istoria Gulagului.

Dincolo de dimensiunea documentară, seria pune în lumină drama umană a milioane de oameni. Se estimează că peste 20 de milioane de persoane au trecut prin acest sistem, fiind supuse unor condiții extreme de muncă, foamete și violență.

Gulagul nu a fost doar un instrument de represiune politică, ci și un mecanism economic esențial pentru dezvoltarea unor regiuni izolate ale URSS, bazat pe exploatarea forței de muncă a deținuților.

(w882) Documentar

Fenomenul Gulagului rămâne, chiar și astăzi, insuficient cunoscut la scară largă, în ciuda impactului său uriaș asupra istoriei secolului XX. Prin această serie, realizatorii încearcă să ofere o lecție de istorie şi un exercițiu de memorie, necesar pentru înțelegerea totalitarismului și a consecințelor sale.

„Gulag – o istorie” - o radiografie a unui sistem care a modelat destine, a distrus vieți și a lăsat urme adânci în conștiința colectivă, marți, 7 aprilie, miercuri, 8 aprilie și joi, 9 aprilie, de la ora 22.00, la TVR 1.

(w882) Documentar

„Gulag – o istorie” (GULAG, THE STORY, Franţa, 2018)

Regia: Patrick Rotman

marți, 7 aprilie: episodul 1: Începuturile 1917-1933

miercuri, 8 aprilie: episodul 2: Răspândirea 1934-1945

joi, 9 aprilie: episodul 3: Apogeul şi desfiinţarea: 1945-1957

 

credit foto: ©Tomasz Kizny

sursă foto: via Selecţie Film TVR

10:30 Miturile comunismului

*Frontieristii

Moderator Irina Luca

"Miturile comunismului" este o emisiune prin care trecutul devine lecție pentru prezent si viitor, un mecanism prin care ne definim o parte a identității noastre. Cunoașterea este o cale de a evita erorile și ororile trecutului și, prin invitați reprezentativi și mărturii concludente, miturile devin adevăruri ale unei realități care a marcat o mare parte a populației României, o pagină de istorie care încă se scrie...

* Frontieristii.

Un fenomen inca tabu pe agenda publica: fenomenul frontierist, adica fuga din tara, prin trecerea ilegala a frontierei, in perioada comunista. Un capitol sangeros al istoriei noastre recente: mii de fugari, prinsi, au fost impuscati sau torturati in anchete, iar pentru toate acestea, dupa 35 de ani de democratie, nimeni nu a fost gasit vinovat.

Invitati:

Marina Constantinoiu este jurnalista si a creat o campanie de presa dedicata fenomenului frontierist.

Catalin Popescu, unul dintre frontieriștii care a traversat Dunarea inot.

11:30 Vorbeşte corect!

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

(Reluare)
 
Mărturii din infern: „Gulag - o istorie”, la TVR 1

Unul dintre cele mai tulburătoare capitole ale secolului XX este readus în atenția publicului în serie documentară „Gulag – o istorie”. Producţia ...

„A fost iadul pe pământ”! „Broșteni, 2025. Cronica unui dezastru” deschide noul sezon „Dosar România”, la TVR 1

Forța naturii, lipsa de responsabilitate și spectacolul politic clădit pe suferința oamenilor. O tragedie, care, extrapolată, e povestea unei ...

Bruma... de aprilie – sâmbătă, la „Rock Maniac”

Rockul nu înseamnă doar răzvrătire și nonconformism, ci și memorie, renaștere culturală și continuitate. Despre toate acestea vorbeşte ...

 

#tvr1