Adevăruri despre trecut
*Atenție, se închid ușile!
Printre ideile de dezvoltare a capitalei lansate in perioada interbelica s-a numarat si cea a construirii unei linii de metrou. In Londra se circula prin subteran din 1863; in Budapesta din 1896, ba chiar si la Moscova exista metrou din 1935. Situatia era, insa, potrivnica infaptuirii unei linii de transport subteran in Romania anilor ’30-‘40. A venit si Cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar peste aceste proiecte s-a asezat praful.
Bucurestiul nici nu indeplinea in acele vremuri un criteriu de baza pentru pentru construirea unei linii de metrou: dupa primul Razboi Mondial, capitala avea mai putin de 400.000 de locuitori; inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial se apropia de un milion si de-abia in anii 70, depaseste 2 milioane de locuitori. Abia in acest moment situatia devine critica: „oamenii muncii”-cum erau denumiti cetatenii-nu mai puteau ajunge la timp la serviciu. Se impunea, asadar, dezvoltarea circulatiei subterane.
Ramanea, insa, o alta problema: terenul pe care este amplasat Bucurestiul este destul de nisipos, din cauza apelor care il strabat. Vointa politica a fost, insa, mai puternica si, in 1972 s-a luat decizia ca pe sub cartierele din Bucuresti sa circule metroul.
Nicolae Ceausescu dorea ca metroul sa fie o realizare exclusiv romaneasca; asa ca nu a apelat la cei care realizasera astfel de sisteme de transport in strainatate. Nu a consultat pe nimeni nici la capitolul know-how, si nici pentru a aduce unelte de forat care sa le usureze munca oamenilor.
Primul tronson urma sa lege fabrica de mașini agricole Semanatoarea de platforma industriala Timpuri Noi. Lucrul a inceput in septembrie 1975, iar 4 ani mai tarziu, in noiembrie 1979, bucurestenii puteau urca in vagoane. Desigur, vagoane facute in Romania, la Intreprinderea de Vagoane Arad.
Reteaua de transport subteran a Bucurestiului se dezvolta, la inceput, cu o viteza de aproape 2 kilometri pe an. Pare putin, dar, sa nu uitam, era o premiera in Romania! Muncitorii au capatat experienta si au ajuns repede la un ritm de 4 kilometri pe an. Era incredibil; doar metroul din Ciudad de Mexico inainta mai repede!
In 1989, Bucurestiul avea aproape 60 de kilometri de metrou. Calatoria cu acest mijloc de transport in comun a devenit o obisnuinta, atat pentru bucuresteni, cat si pentru cei care veneau in capitala cu treburi.
Producator Raluca Rogojina
