loader
Foto

Cuba 1962 vs Ucraina 2022, la Omul şi timpul, pe TVR1 | VIDEO

Momente tensionate ale istoriei, atunci şi acum. Rafael Udrişte ne-a prezentat o paralelă între Cuba – octombrie 1962 şi Ucraina – februarie 2022, alături de istoricul Florian Banu. „Omul şi timpul” s-a difuzat pe 27 februarie, de la 19.00, la TVR 1.

 

Rafael Udriște
Omul şi timpul

În octombrie 1962, Războiul Rece a atins cel mai fierbinte punct al istoriei sale. Toată lumea se aştepta atunci să izbucnească un conflict nuclear, după ce avioanele americane localizaseră rachete nucleare pe teritoriul unei insule aflate la doar 150 de kilometri de Florida, convertită la comunism – Cuba.

Despre acel moment de cumpănă, ale cărui premise par să se repete, într-o oarecare măsură, astăzi, la graniţa Ucrainei a discutat Rafael Udrişte cu invitatul său, istoricul Florian Banu, duminică, 27 februarie, de la ora 19.00, la „Omul şi timpul”, la TVR 1.

(w882)

Rachetele sovietice, apărute pe neştiute în această regiune care avusese până nu demult legături istorice cu Statele Unite şi ţările din emisfera vestică, sfidau o lume întreagă, modificând, ceea ce era şi mai grav, înţelegerile postbelice.

Acesta era contextul în care preşedintele Kennedy a anunţat public, pe 22 octombrie 1962, că sovieticii au amplasat armament la graniţa Statelor Unite şi a şi prezentat opiniei publice o serie de fotografii care demonstrau acest lucru.

(w882)

„Octombrie 1962 a fost punctul culminant al unor relaţii internaţionale tensionate. La trei ani de la moartea lui Stalin, în 1956, succesorul său reformist, Nikita Hrusciov se confruntase cu două crize majore: revoluţia din Ungaria şi criza Suezului. Şi ca să nu pară prea conciliant cu Occidentul, în 1958, Hrusciov va aduce în discuţie problema Berlinului.

În 1960, tensiunea dintre cele două blocuri a crescut constant pe toate fronturile. În Europa, spina iritativă era Berlinul, în Africa era declaraţia de independenţă a Zairului, în Vietnam, la Saigon, prezenţa consilierilor militari americani, iar în Cuba erau Fidel Castro şi revoluţia sa. La nivel regional, criza rachetelor a venit să încheie un proces început cu trei ani înainte, când gherilele lui Fidel Castro au ocupat Havana şi l-au înlăturat de la conducere pe dictatorul Fulgenico Batista, susţinut mult timp de americani”, explică întregul context realizatorul TVR Rafael Udrişte, gazda emisiunii „Omul şi timpul”.

În octombrie 1962, timp de o săptămână, lumea întreagă se aşteapta să înceapă cel de al treilea Război Mondial. Kennedy trimite 40.000 de puşcaşi marini în Florida, gata să invadeze Cuba. Iar sovieticii trimit nave către Havana.

(w882)

Astăzi, la 60 de ani distanţă de la evenimentele din Cuba, trăim o situaţie asemănătoare, este de părere jurnalistul TVR. Jurnalele de ştiri din lumea întreagă se deschid de mai bine de o lună cu criza de la graniţa Ucrainei. „Deşi actorii par să fie aceiaşi, totuşi, spectacolul este altul, iar rolurile par să se fi inversat. Pentru Putin, Ucraina nu poate fi niciodată în sfera de influenţă a NATO. Dacă în 1962, Kennedy, aflat în pragul războiului nuclear, reuşea să îl convingă pe Hrusciov să îşi retragă din Cuba rachetele care ameninţau direct Statele Unite, în 2022, Putin intentionează să obţină acelaşi lucru de la americani: fie Statele Unite se angajează în scris şi definitiv să respecte neutralitatea Ucrainei, fie va interveni armata rusă, punând astfel capăt independenţei Ucrainei, precum şi a dorinţei acesteia de a adera la Uniunea Europeană sau NATO”, mai spune Rafael Udrişte.

(w882)

Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre, au fost dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte.

Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade. Din 17 octombrie, urmărim în fiecare săptămână episoadele unui nou sezon „Omul şi timpul” la TVR 1.

15:00 Akzente

(I) Pregătiri de Paşti la Colegiul naţional ʺDecebalʺ din Deva. Cuvânt de învăţătură pentru Săptămâna Mare, de dr. Daniel Zikeli. Târg de Paşti la Sibiu.

Transmisiune directă +înregistrare

15:55 Akzente

(II)​ Pregătiri de Paşti la Sânpetru. Maria Rill. Noutăţi editoriale cu dr. Markus Fischer.​

Transmisiune directă +înregistrare

 
Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Partajul succesoral. Împărțirea bunurilor moștenite

Cine are dreptul la moştenire şi cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală şi care sunt moştenitorii rezervatari? Care sunt ...

Demontăm şi explicăm mituri de pe la noi, în noul sezon „Exclusiv în România”

Mitul despre locul în care s-a răsturnat căruţa cu proşti, unicatele mondiale ale Sucidavei din Corabia sau o vizită în Valea Jiului, pe Planeta ...

 

#tvr1