loader
Foto

„Exclusiv în România”: Istorie şi legende româneşti prin satele din Prahova

Partea mai puțin cunoscută a judeţului Prahova a fost dezvăluită duminică, 3 decembrie, la „Exclusiv în România”, pe TVR 1. Cristian Tabără şi echipa sa ajung prin mai multe sate din apropierea râului Doftana şi ne cheamă să le fim alături de la ora 17.00.

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Pe 3 decembrie, echipa „Exclusiv în România” pornește într-o călătorie prin Prahova, însă în partea mai puţin cunoscută a acesteia. „Dacă săptămâna trecută am fost în Sinaia și Bușteni, unde am descoperit câteva secrete bine păstrate, acum ajungem în mai multe sate din apropierea râului Doftana. Prin urmare, vizităm case domnești, ne bucurăm să cunoaștem oameni care păstrează istoria, vedem locuri impresionante, aflăm legende, ne pregătim de sărbători...”, ne prezintă Ilinca Ciobanu, reporterul de serviciu, succint, lucrurile de neratat ale emisiunii.  Dar mai multe vom descoperi în ediţia realizată de Cristi Tabără și Ilinca Ciobanu, duminică, ora 17.00, la TVR 1.

(w882)

În prima parte, ne oprim la Brebu Mănăstirei, prilej pentru o călătorie în Evul Mediu românesc. Vizităm Complexul Arhitectural Medieval, una din cele mai importante clădiri laice din Țara Românească. Din Brebu sunt şi soții Cati și Dan Bucătaru, o familie de colecționari. De la ei aflăm că nu sunt singurii, căci în vechea școală din comună a fost deschisă vara aceasta Galeria Colecțiilor Etnografice Brebu, unde găsim costume vechi muntenești, dar și o inedită expoziție - Imagocostum, creată de Iraida Florea, o artistă din zonă. Aproape de Brebu, într-un fermecător sat răsfirat pe dealuri, vizităm Casuța de povești Maria Dilimoț. Acest mic muzeu încărcat de obiecte vechi amintește de șezătorile și viața trecută a locuitorilor.

(w882)

(w500)

Urmând cursul Doftanei, ajungem la Teșila. Parcurgem un traseu cu un ATV, unul dintre cele mai populare mijloace de a explora zona. Sus, pe Vârful Secăria, aflăm că sunt multe povești și legende în munții, văile și pădurile din zonă. La coborâre, căutăm mormântul de la Crăițe, un loc despre care se povestește din bătrâni. Nimeni nu știe unde este, dar se pare că l-au căutat mulți, căci legenda spune că aici se află îngropată fiica lui Gingis Han cu toată averea. Dacă e aşa, vedem duminică, la TVR 1.

(w882)

În premieră la „Exclusiv în România”, rețeta ediției va fi pregătită de un puști de numai 12 ani, mare pasionat de bucătărie. Ne delectăm să îl privim duminică, de la de la ora 17.00, la TVR 1, când ajungem şi la Crucea Domnitorului, în Melicești. Care e povestea acestei cruci, ce s-a întâmplat pe Dealul Măceșu și cum se întâlnesc istoria și legendele în câteva sate din Prahova, aflăm la „Exclusiv în România”, pe 3 decembrie, de la ora 17.00, la TVR 1.

Jurnalist: Ilinca Ciobanu; imagine: Rudolf Szilagyi și Cristi Stoica; sunet: Marius Stanciu; editare video: Vlad Nedelcu; realizator: Cristi Tabără, producător: Marin Găbudean.

 

15:00 TVR 70

* SLUGA LA DOI STÂPANI -de Carlo Goldoni

versiunea scenica Vlad Mugur

Interpreteaza: Ilie Gheorghe, Anca Dinu, Valeriu Dogaru, Anghel Rababoc,

Gabriela Baciu, Sorin Robert Leoveanu, Adrian Andone, Iosefina Stoia, Valer Dellakeza, Mihai Arsene, Tudorel Petrescu, Nicolae Poghirc, Marian Politic, Laurentiu Stratan.

Regia TV Constantin Dicu

Redactori Daniela Branca si Ion Parhon

Design masti si recuzita Ilona Jaro Varga

Scenografia Lia Mantoc,

Directia de scena Vlad Mugur

Cunoscuta piesă a lui Goldoni, prezentată în premieră pe 22 mai 1999 la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, a fost distinsă de către UNITER cu trei premii: premiul pentru regie (Vlad Mugur), premiul pentru scenografie (Lia Manţoc) şi premiul pentru cel mai bun interpret (actorul Valer Dellakeza).

Fiica unui om cu stare este logodită cu fiul unui doctor. Acțiunea se complică odată cu apariţia unui aşa-zis logodnic, căruia îi fusese promisă fata iniţial şi despre care se credea că este mort. Dragostea, suferinţă şi onoarea animă spiritele, însă dezordinea devine acerbă când o slugă pricepută încearcă să slujească la doi stăpâni şi astfel creează mai mare debandadă în viaţă şi sufletele personajelor. Un clasic al commedia dell arte, într-o interpretare modernă, plină de vervă.

Premii UNITER:

-Premiul Criticii, al AICT, secţia română, echipei care a realizat „Slugă la doi

stapani” de Carlo Goldoni (regia Vlad Mugur, scenografia Helmut Sturmer,

Lia Manţoc, Ilona Jaro-Varga)

-Premiul pentru cea mai buna regie (Vlad Mugur)

AUDIENŢĂ GENERALĂ (AG)

16:50 Un zâmbet 16:9

Producător Răzvan Petrişor

(Reluare)
 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1