loader
Foto

Galerie foto

„Exclusiv în România”, sezon nou la TVR 1. Prin Oltenia de sub Munte | VIDEO

Descoperim cea mai veche biserică de lemn de la sud de Carpați, ne bucurăm de măiestria Fluierașilor din Vaideeni și vedem ce preparate tradiționale de Paști aduse din Transilvania se gătesc în Oltenia. Luni, 25 aprilie, de la ora 13.10.

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Începe un nou sezon „Exclusiv în România” și cum prima ediție a noului sezon o vom vedea a doua zi de Paști, echipa lui Cristian Tabără ne invită să aflăm cum se ţine această sărbătoare a creștinătății în Oltenia de sub Munte.

(w882)

 

Călătoria la care ne invită Cristian Tabără și echipa sa include satul Marița, comuna Costești sau localitatea Vaideeni -una dintre cele mai mari localităţi din judeţul Vâlcea-, despre care se spune că a fost întemeiată de păstorii din Transilvania în timpul migraţiei din secolele XVII—XVIII, când ciobanii din Sibiu, Alba, Hunedoara şi Braşov au preferat să se stabilească la sud de Carpaţi pentru a scăpa de taxele Imperiului Habsburgic.

(w882)

În satul Marița, vom descoperi, de altfel, cea mai veche biserică de lemn de la sud de Carpați. Ridicată între anii 1556-1557, pe ruinele unei cetăţi dacice, anterior migraţiei păstorilor din Ardeal, biserica din Marița-Vaideeni a devenit un simbol al creştinătăţii din această parte a țării și este un punct central al pelerinajelor monahale din Vâlcea. Biserica poartă hramul „Cuvioasa Parascheva”.

(w882)

Credeați că nu mai există copii care dau cu bucurie ecranul telefonului pe un instrument muzical? Ei bine, îi vom descoperi luni, 25 aprilie, ora 13.10, la TVR 1, când „Exclusiv în România” îi aduce în fața noastră pe Fluierașii din Vaideeni. Ne vor bucura și impresiona cu un moment artistic.

(w882)

(w882)

Caşul de Vaideeni

În apropiere, împreună cu sătenii din Vaideeni, echipa „Exclusiv în România” va pregăti bucate... „mai degrabă ardelenești, pentru că ne aflăm în mijlocul descendenților celor care au venit cândva aici de peste munți, din Mărginimea Sibiului”, spune Cristina Madgearu, producător al emisiunii de la TVR 1. Printre surprizele culinare gătite și degustate și care nu lipsesc de pe masa de Paști în această zonă a țării se numără preparatele din porc, ce însoțesc neapărat mielul, dar și supa vârtoasă cu tăiței.

(w882)

Nu departe, în comuna Costești, o vom cunoaște pe Rodica Crăcană, meșter popular, care păstrează cu sfințenie arta țeserii scoarțelor oltenești, dar și amintirea vechilor obiceiuri de Paști din zonă.

(w882)

A doua zi de Paști, împreună cu „Exclusiv în România” spunem „Hristos a înviat!”. La poalele Munților Căpățânii.

 

21:30 Iacob

* Documentar. Partea a III-a

„Iacob” este un eseu cinematografic de tip documentar-portret care explorează viața, pasiunea și destinul unui cuplu de colecționari de artă marcanți din România, Gheorghe și Viorica Iacob. Filmul este construit în jurul unor interviuri filmate în perioada 2010-2011 cu Gheorghe Iacob. Aceste înregistrări de arhivă oferă o perspectivă intimă și directă asupra viziunii sale despre artă.

Realizator Mihai Predescu

Premieră

22:30 TVR 70-Adevăruri despre trecut

Producator Raluca Rogojină

(Reluare)
 
SUA: Victorie istorică a democraților. Ce urmează? Vedem la „Breaking Fake News”, pe TVR 1

Marian Voicu dezbate rezultatul istoric al alegerilor intermediare din Statele Unite alături de jurnalista Ştirilor TVR, Ramona Avramescu. ...

Premieră exclusivă la TVR: U2, la 50 de ani de la înființare. Bono și colegii săi vorbesc despre noul album „Carnaval De Luz”

Marți, 10 noiembrie, de la ora 21:00, TVR 1 difuzează, în premieră și în exclusivitate în România, un interviu cu membrii legendarei trupe ...

Marile minciuni ale epocii de aur, „anii utopiei noastre”, în primele două episoade „Adevăruri despre trecut”, la TVR 1

Noul sezon „Adevăruri despre trecut” debutează la TVR 1 cu o radiografie necruțătoare a anilor care au legiferat ipocrizia și au condamnat un ...

 

#tvr1