loader
Foto

Invitație la „Universul Credinței”

Duminică, 15 mai, de la ora 7.00 la 9.30, pe TVR1, TVR Moldova și TVR Internațional, v-am așteptat la o nouă ediție pentru a descoperi teme de spiritualitate creștină, de istorie și educație morală și culturală în  „Universul Credinței”.

 

Rafael Udriște
Universul credinţei

Structurat în trei părți, cu o durată totală de două ore și jumătate, programul „Universul Credinței” v-a propus și în această duminică subiecte variate, dedicate tuturor celor dornici să-și hrănească nu numai mintea, ci și sufletul.

Astfel, începând cu ora 7.00, în cadrul primei părți a emisiunii, am fost alături de pelerinii care s-au închinat la cea mai veche icoană a Maicii Domnului, pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, dar și la racla ce adăpostește fragmente din moaștele Sfântului Luca al Crimeii, aduse la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman cu ocazia sărbătorii de hram. Iar dacă Maica Domnului este privită, de secole, ca un sprijin de nădejde al tuturor celor în nevoie, Sfântul Luca al Crimeii, doctor fără de arginți și contemporan cu noi ( a trecut în veșnicie în 1961) ne așteaptă, încă, să îl descoperim.

Am aflat apoi care au fost cele mai recente evenimente religioase, ne-am amintit de aparițiile Sfintei Fecioare Maria de la Fatima, din Portugalia, și, bineînțeles, la fel ca în fiecare duminică în cadrul emisiunii ”Universul Credinței”, am putut urmări editorialul săptămânii.

Biserica Doamnei din București - ctitorie a Mariei Cantacuzino – s-a dovedit a fi o oază de frumusețe pe care trecerea timpului nu o poate distruge. V-ați convins de acest lucru urmărind rubrica „Istorii uitate”.

Tot o invitație la liniște și rugăciune - de această dată într-un peisaj de poveste, în apropiere de Predeal și Râșnov - a fost și reportajul realizat la Mănăstirea Franciscană „Sf. Treime” de la Pârâul Rece.

(w882)

Sub genericul „Cartea de duminică” ați putut descoperi, în această duminică, volumul „Despre anii ‘60” de Jonathan Leaf – o lucrare ce analizează fenomenul anilor ‘60 din perspectivă socială, culturală și politică.

(w882)

Invitatul emisiunii, în această primă parte a „Universului Credinței”, a fost jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu care, abia întors dintr-un pelerinaj în Iordania, ne-a împărtășit impresiile lui.

(w882)

Bineînțeles, nu a lipsit nici rubrica „Sărbătorile săptămânii”.

În partea a doua a programului, care a început la ora 8.00, actorul, scriitorul și teologul Răzvan Ionescu a venit în studioul emisiunii „Universul Credinței” pentru a ne povesti despre activitatea filantropică și misionară, dar și despre rolul pe care l-a avut în formarea unor generații de monahi și teologi părintele Arhimandrit Nicodim Dimulescu de la mănăstirea Crasna, plecat de curând la Domnul, la venerabila vârstă de 87 de ani.

(w882)

Tot atunci l-am putut asculta și pe Prea Sfințitul Galaction Stângă, episcop al Alexandriei și al Teleormanului.

Reportajul despre mănăstirea cu nume de pârâu, Rohița, care ne-a purtat tocmai în Maramureș, loc de poveste ce și-a pus amprenta și asupra lăcașului ridicat la hotarul satului Boiereni, a fost urmat de rubrica „Dialogurile dimineții” în care Prea Sfințitul Macarie al Nordului ne-a mărturisit ce înseamnă să fii episcop ortodox.

Materialul care a încheiat partea a doua a emisiunii „Universul Credintei” ne-a călăuzit spre o ctitorie dintr-un sat izolat, într-un peisaj care ar fi dezolant dacă acolo nu ar lumina flacăra speranței și a iubirii de Dumnezeu: schitul purtând hramul Bunei Vestiri și al Sfântului Cornel Sutașul de pe grindul Letea.

(w882)

La ora 9.00, cea de-a treia și ultima parte a programului a fost dedicată cuvintelor înțelepte pe care părintele Constantin Necula le rostește, în fiecare săptămână, sub genericul „Bucuria Credinței”. De această dată, în atmosfera sublimă a mănăstirii Cozia.

(w882)

Rămâneți, așadar, împreună cu „Universul Credinței”!

(w882)

Prezentator și moderator: Rafael Udriște

Coordonatori: Ileana Gaiță  și Daniel Vistorovschi

Producător: Andrei Victor Dochia

Credit foto: basilica.ro

***

Un articol de: Aziza Bodea Micu

17:40 Zeul războiului

(WARRIOR K/GOD OF WAR-Coreea de Sud, 2012)

Episodul 42

Regia: Kim Jin-min, Kim Heung-dong

Cu: Kim Joo-hyuk, Kim Gyu-ri, Jeong Bo-seok

*Dramă istorică.

La începutul secolului XIII, în regatul coreean Goryeo, Kim Jun, fiul unei sclave evadate de la palat, creşte în grija călugărilor de la o mânăstire budistă. Ani mai târziu, după ce este smuls din căminul său în timpul războaielor interne, Kim Jun trebuie să renunţe la principiile sale pacifiste pentru a lua parte la un turnir mortal. În joc este chiar şansa de a-şi câştiga libertatea față de stăpânii săi, clanul lui Choe Chung-heon, care a instaurat în Goryeo dictatura militară. Răsplătit pentru curajul său, el devine mâna dreaptă a stăpânului său, Choe Woo, şi trăieşte o poveste intensă de iubire cu fiica acestuia, Song-Yi. În timpul invaziilor mongole în Coreea, Kim Jun avansează în ierarhie până la rangul de comandant militar suprem şi ajunge în cele din urmă să conducă regatul Goryeo timp de câteva zeci de ani.

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport*Meteo. Prezintă Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel, Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
Marcel Iureș, într-o comedie savuroasă după Ion Creangă, la TVR 1. „Moș Nechifor”, în Teatrul Național de Televiziune, la FNT

Un spectacol cu umor molipsitor, o întâlnire cu universul lui Ion Creangă și un Marcel Iureș în formă excepțională. „Moș Nechifor”, în regia lui ...

TVR, premiată cu trofeul pentru „Film de televiziune” la Gala UCIN

TVR a fost distinsă cu Premiul pentru film de televiziune, acordat de Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), pentru producția „Ioan Petru ...

Amza Pellea, profesorul care își fascina studenții. Magda Catone și Mircea Rusu, amintiri emoționante la „Gala umorului – Campionii comediei”

„Pluteam, pur și simplu pluteam” , își amintește actorul Mircea Rusu despre întâlnirile cu marele Amza Pellea, profesorul care a marcat ...

 

#tvr1