loader
Foto

Malpraxisul medical și răspunderea juridică

Mihaela Olaru v-a invitat vineri, 9 februarie, să revedeți o ediție a emisiunii ”Oamenii și legea” în care s-a discutat despre actele de malpraxis din cadrul activităţii medicale. Pe TVR 1, de la ora 13:00.

 

Oamenii și Legea

Neglijenţa medicală are urmări grave, iar pacientul care a fost victima unei erori profesionale, săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, are, potrivit legii, dreptul la despăgubiri de natură morală, dar și materială. Care sunt primele demersuri ce trebuie făcute atunci când suntem victima unui caz de malpraxis? Cine răspunde? Doar medicul sau și unitatea spitalicească? La cât timp putem reclama o astfel de faptă? De unde să ne informăm?

Ediția s-a difuzat în premieră în 17.10.2023.

(w882)

De la ora 13:00, pe TVR 1, invitata Mihaelei OLARU a fost Cătălina BORDIANU, avocat.

(w882)

Răspunderea personalului sanitar se clasifică, potrivit doctrinei, în răspundere extrajudiciară și răspundere judiciară. Prin răspunderea extrajudiciară se înţelege răspunderea morală, care-şi are originea în jurământul lui Hipocrate. În prezent, derivă din natura umană a profesiei, din codul de deontologie medicală și din regulile de bună practică medicală. Răspunderea juridică presupune răspundere disciplinară, civilă și penală.

(w882)

Actele de malpraxis în cadrul activităţii medicale de prevenţie, diagnostic şi tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu excepţia faptelor ce reprezintă infracţiuni.

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133, precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

 

MODERATOR

• av. Mihaela OLARU

 

JURNALIST TV

• Raluca AMZĂR

 

REALIZATOR

• Ileana GAIŢĂ

 

PRODUCĂTOR

• Mihaela GRECU

 

 

 

0:00 Dezacorduri de pace

Prezintă Monica Ghiurco şi Dana Chera

Producător Oana Cucuruzeanu

(Reluare)

1:00 Vii sau preferabil morţi

Telecinemateca (VIVI O PREFERIBILMENTE MORTI-Italia, 1969)Regia Duccio Tessari

Cu: Giuliano Gemma, Nino Benvenuti, Sydne Rome

Film de aventuri, comedie. Redactor Anca Radu

(Reluare)
 
 Carmen Tănase, invitată la Povestea din ochii lor

Pe TVR1, rubrica „Povestea din ochii lor”din cadrul emisiunii „Week-end Matinal” de sâmbătă 25 iulie, vă propune să urmăriţi, de la ora 9.15, un ...

Moștenirea – ce trebuie să știm

Moștenirea – ce trebuie să știm

publicat: marţi, 21 iulie 2026

Rubrica „Oamenii și legea” este difuzată și poate fi urmărită în cadrul emisiunii „Weekend matinal”, la TVR1, sâmbătă, 25 iulie , de la ora 09.00.

Actorii Lambert Wilson şi Audrey Tautou, în „Odiseea“ lui J.Y. Cousteau

La TVR 1 vedem filmul biografic dedicat lui Jaques-Yves Cousteau, faimosul cercetător, om de ştiinţă, inventator, a cărui mare realizare a fost ...

 

#tvr1