loader
Foto

Michael Douglas a sărbătorit Ziua Naţională a Pălăriei

Actorul şi-a provocat fanii să-i voteze una dintre fotografiile în care poartă diferite tipuri de pălării. Pe 21 ianuarie, de la 22.10, vedem la TVR 1 comedia „Cuscrii”, cu Michael Douglas în rol principal.

 

Pălăriile există în lume cel puțin din anul 3000 î.Hr., fapt ce reiese dintr-o pictură murală din acea perioadă, care înfăţişează un bărbat purtând o pălărie făcută din paie. De atunci, pălăriile au servit unor scopuri dintre cele mai diverse, de la simpla îmbrăcăminte de protecție pentru a-i ajuta pe cei blocați în ploaie, frig sau soare fierbinte, până la indicarea diferitelor grade de statut și rang în comunități politice, regale, profesionale sau de altă natură. Nu este de mirare, aşadar, că americanii au declarat o zi din an ca fiind „Ziua Naţională a Pălăriei”, pe care o celebrează, pe 15 ianuarie, de la începutul anilor ’80.

(w882)

(w882)

Îndrăgitul actor Michael Douglas, el însuşi un pasionat purtător de pălării de toate felurile, s-a arătat încântat de simpatica aniversare. Publicând pe pagina proprie a unei reţele de socializare mai multe fotografii în care apare cu diverse pălării sau şepci, actorul şi-a întrebat fanii pe care o preferă.

(w882)

(w882)

(w882)

Îl vedem pe Michael Douglas vineri seară, pe 21 ianuarie, de la ora 22.10, la TVR 1, în comedia „Cuscrii” (THE IN-LAWS – SUA, Germania, Canada – 2003), unde îi are ca parteneri pe Albert Brooks şi Ryan Reynolds. Douglas joacă rolul lui Steve Tobias, un agent CIA sub acoperire, al cărui fiu urmează să se căsătorească. Când viitorul cuscru află întâmplător că Steve este implicat într-o afacere complicată, cu submarine ruseşti şi traficanţi de arme, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată...

(w882) Cuscrii

Michael Douglas, cu Albert Brooks, în "Cuscrii"

Foto: facebook.com/MichaelDouglasOfficial

0:00 Câştigă România!

* Prezintă Virgil Ianţu

Sub bagheta lui Virgil Ianțu, concursul de cultură generală „Câștigă România!” revine la TVR1 cu un nou sezon. Români din toate colțurile țării, pasionați și bine pregătiți, intră în competiție pentru a demonstra cât de mult contează educația și cunoștințele.

Un format original, cu miză culturală și ritm alert, „Câștigă România!” rămâne programul care dovedește că educația și spiritul competitiv pot fi, în același timp, spectacol și inspirație. Producători: Diana Pascal, Vanda Liche

Quiz manager Cătălina Filip

1:00 Sharon Stone-supravieţuitoarea

(SHARON STONE: L'INSTINCT DE SURVIE, Franţa, 2024)

Regia şi scenariul Nathalie Labarthe

* Documentar.

(Reluare)
 
TVR celebrează Ziua Femeii prin muzică, film și povești care ne inspiră

Ediții speciale, concerte-eveniment și portrete memorabile, în programele Televiziunii Române

Secretele unei cariere de Oscar: documentarul „Julie Andrews – o viaţă în cântec”, în premieră la TVR 1

Moştenirea actriţei Julie Andrews este aceea de a fi adus bucurie pe scenă și pe marele ecran. O vom avea mereu în minte drept Mary Poppins, ...

Romy Schneider, dincolo de legendă: conversaţia care a zguduit tăcerea, la TVR 1

O noapte de iarnă, o confesiune fără martori și o voce care rupe tăcerea unei legende. Departe de camerele de filmare, Romy Schneider a ales să ...

 

#tvr1