loader

Ora Regelui - ediţie dedicată Reginei-Mamă Elena

Sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 18.00, la TVR 1, urmărim o ediţie dedicată personalităţii Reginei-Mamă Elena, invitat în studio fiind jurnalistul Ion M. Ioniţă.

 

Ora Regelui

După 37 ani de la moartea sa și 71 de ani de când a luat calea exilului pentru ultima oară, Regina-Mamă Elena se întoarce acasă. Vineri, 18 octombrie 2019, mama Regelui Mihai se întoarce spre odihna veşnică, alături de fiul său, în Necropola Regală de la Curtea de Argeş, în ţara care a adoptat-o şi căreia i-a rămas fidelă.

Pentru a marca această pagină de istorie, în 12 octombrie, emisiunea Ora Regelui a pregătit o ediţie dedicată personalităţii Reginei-Mamă Elena, invitat în studio fiind jurnalistul Ion M. Ioniţă.

(w500)

”Regina Elena a României s-a născut într-una dintre cele mai ilustre familii din istorie, în străvechea dinastie a Danemarcei, care ajunsese să domnească și în Grecia. Era descendentă directă a Reginei Victoria a Marii Britanii și a mai multor regi ai Prusiei și împărați ai Germaniei. Lucru încă și mai rar, Elena a întrunit calități greu de întîlnit laolaltă: a fost, în diferite etape ale vieții ei, fiică de rege, soră de rege, noră de rege, soție de viitor rege și mamă de rege. Dar acest rar privilegiu a fost, poate, si povara destinului Elenei. Pentru că aproape orice referire la ea, orice caracterizare și orice judecată se raportează mai întîi la regii în preajma cărora a trăit, iar viața Elenei, trasăturile ei de caracter, trăirile ei, bucuriile și suferințele, credințele și speranțele ei rămîn aproape întotdeauna în umbră, în plan secund. Însăți titulatura cea mai cunoscută a ei o plasează acolo. Ea nu este Regina, ci Regina-mamă. A fost iubită de români, dar nu a fost cu adevărat cunoscută.” - Filip – Lucian Iorga

”Regina Elena a fost mai mult decît Regina-mamă, un adevărat simbol al puterii, al forței de a fi demn și de a crede pînă la capăt că valoarea omului este dată de bunătatea sa și de respectul față de viață. Povestea Elenei este despre iertare, noblețe și curaj, este povestea Reginei-mamă, Regina suferinței și a speranței.” - Adrian Cioroianu

Regina Elena a închis ochii la Lausanne, în ziua de 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

Principesă a Greciei şi Danemarcei, Elena a fost silită să plece de două ori din ţara natală, Grecia, şi de alte două ori din ţara de adopţie, România. A fost sprijinul fiului său şi inspiraţia nepoatelor sale. A trăit în anii tumultoşi ai istoriei Europei în care regimurile politice erau răsturnate şi familiile domnitoare reuşeau cu greu să se reaşeze.

Cu o profundă compasiune pentru suferinţa semenilor, Regina Elena îşi are numele înscris în Grădina Drepţilor de la Yad Vashem, ca “Dreaptă între popoare”.

Ediţia este programată şi la TVR Moldova – sâmbătă, 12 octombrie 2019, de la ora 14.30.

Producător: Lidia Voicu
Realizator: Bogdan Şerban-Iancu
Sursa foto: https://casa-regala.blogspot.com

12:20 Poveste din Bucureştiu de odinioară

Prezintă Miruna Ionescu

Producător Roxana Pletea

redifuzare

14:00 Telejurnal

* Ştiri * Meteo * Sport

Prezintă: Andra Soceanu/Loredana Iordache

Producători: Anamaria Panait, Diana Anghel, Dorin Muntean

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
Vineri seară – finala la 200m liber, live la TVR. David Popovici poate fi primul înotător care câştigă tripla dublă!

După ce a câștigat pentru a treia oară consecutiv aurul european la 100m liber, David Popovici intră, diseară, în finala probei de 200m liber. ...

„Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”, filmul unei victorii legendare, la TVR 1

30.000 de oameni într-o scenă de luptă! TVR 1 continuă incursiunea în universul istoric imaginat de Mihail Sadoveanu și propune telespectatorilor ...

David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 200 m liber de la Campionatele Europene

David Popovici a terminat pe primul loc în seria 9 la proba de 200 de metri liber la Campionatele Europene de la Paris, cu timpul de 1:46,06. ...

 

#tvr1