loader
Foto

Galerie foto

Ouă de crocodil, cobră, struţ sau emu, într-un muzeu „Exclusiv în România”

Muzeul Oului din Vama găzduieşte peste 11.000 de exponate din întreaga lume. Le-am admirat alături de Cristi Tabără şi echipa sa, pe 12 decembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, când l-am cunoscut şi pe bădiţa Traian, Tezaur Uman Viu.

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

Frumoasa Bucovina ne-a găzduit şi în această duminică de mijloc de decembrie, pentru a ne descoperi un nou unicat: Muzeul Oului de la Vama. Întemeiat în urmă cu 27 de ani de profesoara Letiţia Orşivschi, muzeul este cu adevărat impresionant. Cu o suprafaţă de 800 metri pătraţi, muzeul reuneşte peste 11.000 de exponate, provenind atât din Bucovina, cât şi de pe toate meridianele lumii.

Dintre acestea, aproximativ 3500 de ouă de diverse dimensiuni, lucrate în tehnici şi stiluri diferite, provin din 82 de ţări de pe toate cele 5 continente.

Le putem admira într-o ediţie „Exclusiv în România” plină de culoare, duminică, 12 decembrie, de la ora 17.00, la TVR 1.

(w882) oua

(w882) bucovina

Nu mai puţin de 45 de vitrine, distribuite în trei încăperi, sunt amenajate pentru expunerea preţioaselor obiecte. Pentru ghidarea vizitatorilor, muzeul este structurat pe mai multe secţiuni.

(w882) muzeu

Ouă perforate din Cehia, ouă pictate şi ouă „potcovite” din Ungaria, ouă realizate în tehnici textile, din Luxemburg şi Malta, ouă „zgâriate” din Germania, ouă de lemn din Rusia, ouă din lavă vulcanică din Turcia, ouă realizate în tehnica emailului din Caşmirul indian şi pakistanez – sunt doar câteva dintre exponatele ce pot fi admirate la Muzeul Oului.

Tot acolo, găsim un ou de emu din Australia, cu o vechime de peste 120 de ani, realizat de un aborigen în tehnica zgârierii, un ou eclozat de crocodil, provenit de pe valea Nilului, pictat de un nubian, cu motive zoomorfe, un ou de struţ transformat într-o capelă, care are pardoseala, tavanul şi vitraliile pictate manual.

(w882) ou strut c

(w882) ou mare

Ne continuăm călătoria prin Bucovina, alături de Cristi Tabără şi echipa sa, astfel că de la Vama ajungem în Frătăuţii Noi, pentru a-l cunoaşte pe Traian Davidean, maestru cojocar. Ajuns la venerabila vârstă de 97 de ani, bădiţa Traian a primit în anul 2015 titlul de Tezaur Uman Viu UNESCO pentru păstrarea tradiţiilor.

Recunoscut în ţară şi străinătate pentru faimoasele bundiţe brodate, Traian Davidean ne primeşte în casa lui, pentru a ne arăta câteva dintre creaţiile sale, dar şi pentru a ne împărtăşi filosofia sa de viaţă. Ne bucurăm cu toţii de învăţăturile sale pe 12 decembrie, de la ora 17.00, la „Exclusiv în România”.

(w882) cojoace

(w882) badita tra

Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean

8:30 Pro patria

Pro Patria este emisiunea militară de televiziune care te aduce mai aproape de Armata României.

Indiferent dacă ești un pasionat al domeniului militar sau pur și simplu dorești să înțelegi mai bine rolul și importanța apărării naționale, Pro Patria te va captiva prin conținutul său informativ și impresionant vizual. Alătură-te nouă în această călătorie în universul militar al României și descoperă curajul și dăruirea celor care asigură securitatea și apărarea țării noastre.

9:30 M.A.I. aproape de tine

O emisiune pentru siguranța ta şi a celor dragi! Află care sunt situațiile care te pot pune în pericol şi cum să eviți să devii o victima a infractorilor!

Tot alături de noi, vei cunoaṣte o parte din munca, viața şi pasiunile oamenilor în uniformă din Ministerul Afacerilor Interne, sau cum poți să devii unul dintre ei!

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1