loader
Foto

Oamenii și legea: Procedura în materia dreptului administrativ

Ce este procedura în materie de contencios administrativ şi care sunt normele procedurale aplicabile? Într-un litigiu, care pot fi părţile implicate într-o astfel de procedură şi câte tipuri de acţiuni există? Care este competenţa materială şi teritorială a Instantelor de contencios administrativ? Răspunsurile, la TVR 1, luni, 8 iulie, de la ora 13:00.

 

Oamenii și Legea

De la ora 13:00, invitatul Mihaelei OLARU estet prof. univ. dr. Iulian NEDELCU, avocat.

(w882)

Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Aceasta reprezintă plângerea prealabilă şi trebuie depusă în scris într-un mod în care se poate obţine dovada înregistrării sau doar a recepţionării acesteia.

(w882)

Pentru a pune în executare hotărârea judecătorească definitivă obținută într-un proces de contencios administrativ, trebuie formulată la Instanţa de executare, cea care s-a pronunţat asupra fondului procesului, o cerere în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită (respectiv în termen de 3 ani), termen ce curge de la expirarea fie a termenului prevăzut în hotărâre în care trebuia executată, fie a unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii (în lipsa stipulării unui alt termen în cuprinsul acesteia).

(w882)

* Ediția s-a difuzat în premieră pe 18 aprilie 2024.

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133, precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

MODERATOR

• av. Mihaela OLARU

 

JURNALIST TV

• Raluca AMZĂR

 

REALIZATOR

• Ileana GAIŢĂ

 

PRODUCĂTOR

• Mihaela GRECU

 

 

21:00 Omul din umbră

Telecinemateca* (DE LA PART DES COPAINS-Franţa, Italia, Belgia, 1970)

Regia: Terence Young

Cu: Charles Bronson, Liv Ullman, James Mason

*Thriller. Instalat pe Coasta de Azur, unde îşi câştigă existenţa plimbând turiştii pe mare, Joe, un american cu un trecut încărcat, se pomeneşte într-o bună zi în casă cu foştii lui complici. Aceştia îi reproşează că i-a abandonat în mijlocul unui jaf şi că, în timp ce ei au stat câţiva ani în închisoare, el a rămas în libertate. Foştii tovarăşi vor acum ca Joe să-şi vândă afacerea şi să împartă banii cu ei, şi, pentru a fi mai convingători, îi iau drept ostatice soţia şi fiica.

22:55 Zi de zi cu părintele Constantin Necula

Producător Victor Dochia

(Reluare)
 
Călătoria care a sfidat Evul Mediu: „Ucenicul lui Avicenna”, premiera weekend-ului la TVR 1

Vom fi fascinaţi de o poveste despre limitele cunoașterii și căutarea propriei identități. Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 20.00, TVR 1 ...

Cântecul și tradițiile Ardealului, celebrate duminică în programul eveniment „Folclor TVR 70”

Iuliana Tudor ne invită, pe 15 noiembrie, la o nouă ediţie a emisiunii speciale dedicate folclorului românesc la Televiziunea Română. Ansambluri ...

Se poate trăi din artă în România? – Economia nevăzută a succesului

Sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 12:30, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe prof. univ. dr. Cătălin BĂLESCU, rectorul Universității Naționale ...

 

#tvr1