loader
Foto

Procesul penal și provocările lui sociale

Care sunt scopul şi regulile de bază ale procesului penal? Ce este acţiunea penală şi actiunea civilă în procesul penal? Cui mă adresez şi unde pot formula o plângere penală? Care este procedura şi cum se derulează ancheta? Când începe urmărirea penală cu privire la faptă? Ce se înțelege prin mijloace de probă? Care sunt drepturile şi obligaţiile persoanelor implicate într-un proces penal?

 

Oamenii și Legea

Detalii, în ediţia de joi, 22 mai a emisiunii “Oamenii şi legea”.

În direct, de la ora 09:00, invitatul Mihaelei OLARU este Iosif-Sergiu STĂNILĂ, avocat.

(w882) Procesul p

Procesul penal are ca scop constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală. Procesul penal trebuie să constituie la apărarea orânduirii sociale și de stat, la apărarea proprietății publice, întărirea legalității, prevenirea infracțiunilor, precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor și a regulilor de conviețuire socială. Procesul penal se declanşează din oficiu prin autosesizare, ca urmare a unui denunţ formulat de oricine ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni sau ca urmare a unei plângeri formulată de persoana vătămată în cazul acelor infracţiuni pentru care Codul Penal prevede în mod expres această modalitate de declanşare a procesului penal.

(w882) Procesul p

Organele judiciare au obligația să încunoștiințeze pe învinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declarație, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de ascultare. În condițiile și în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă aceasta nu are apărător ales. Judecata este considerată etapa centrală și cea mai importantă a procesului penal, întrucât are ca obiect soluționarea definitivă a cauzei penale. În această fază, instanța are responsabilitatea de a verifica întreaga activitate procesuală desfășurată de organele judiciare, părți, subiecți procesuali principali și alți participanți, atât înaintea judecării cauzei, cât și în timpul ședințelor de judecată.

(w882) Procesul p

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

12:35 Prinţesa Ja-Myung

(PRINCESS JA-MYUNG-Coreea de Sud, 2009)

Episodul 18

Regia Lee Myung-woo

Cu: Jung Ryeo-won, Park Min-young, Jung Kyung-ho

Dramă istorică. Redactori: Cristina Crăciun, Anca Radu

(Reluare)

14:00 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo

Prezintă Andra Soceanu

Producător Anamaria Panait

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 
O țară care învață să cânte. Despre educația prin muzică, la „Ţară, ţară, cine eşti?”

Într-o societate în care cifrele par încurajatoare, dar realitatea din teren nu ține ritmul, emisiunea „Țară, țară, cine ești?” aduce în ...

Conferința de închidere a cursurilor de calificare pentru ocupația de mediator școlar, desfășurată recent la Centrul de Formare Profesională al ...

Eugen Rusu: „Petrec mai mult timp cu colegii şi partenera de prezentare decât cu partenera de viaţă...”

Prezentatorul principalului „Telejurnal” de la TVR 1 ne spune ce înseamnă munca de jurnalist la Ştirile TVR, cum se asigură că publicul primește ...

 

#tvr1