loader

Teleenciclopedia: Comorile Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița

Printre subiectele ediţiei de sâmbătă, 23 februarie, s-au regăsit: interpretarea celebrei tapiserii "Doamna şi unicornul", istoria trenuleţelor, o excursie la Ochiul Beiului şi Cascada Beușnița. Pe TVR 1, de la ora 19:00.

 

Teleenciclopedia

DOAMNA ȘI UNICORNUL (ep.2/3)

Cinci dintre cele șase tapiserii numite generic "La Dame à la licorne" (Doamna și unicornul) sunt interpretate ca reprezentând cele cinci simțuri – gust, auz, văz, miros și tactil. Cea de-a șasea tapiserie poartă mesajul "À mon seul désir" (Dorința proprie fiecărui om) – echivalent cu fiorul iubirii.

(w882)

DUNĂREA. FLUVIUL-REGINĂ(ep.6/9)

Locuitorii Parcului Naţional Lonsko Polje din Croaţia au învățat să facă față inundaţiilor periodice de pe râul Sava. Primăvara, berzele invadează satul croat Čigoč, dar și Lunca Moravei din Slovacia. În Turopolje (Croația), terenurile mlăștinoase sunt luate în stăpânire de turmele de porci, iar pădurile riverane de caii sălbatici de Posavina.

DESPRE JUCĂRII. TRENULEȚELE

Istoria trenulețelor de jucărie – „bijuterii inginerești” care trezesc și astăzi curiozitatea, admirația și pasiunea micuților, dar și adulților din toată lumea.

(w882)

MOLUȘTELE (ep.2/5)

Continuăm incursiunea în captivanta și uimitoarea lume a moluştelor – încrengătura ce grupează cele mai multe vietăţi marine. Trăsătura lor comună este consistenţa „flască” a corpului . Unele sunt sedentare, permanent fixate pe un suport. Altele se deplasează lent ori, dimpotrivă, foarte rapid!

(w882)

OCHIUL BEIULUI și CASCADA BEUȘNIȚA

În partea de sud a Munţilor Aninei, din judeţul Caraş-Severin, se află unul dintre puținele locuri încă virgine din România: Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, cu misterioase și neasemuit de frumoase comori, precum Ochiul Beiului și Cascada Beușnița.

Producător: OANA HAŞEGAN

Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca

 

23:40 Un zâmbet 16:9

Producător Răzvan Petrişor

0:00 Telejurnal

* Sport* Meteo. Prezintă Eugen Rusu

 
Economia supraviețuirii și criza morală

Economia supraviețuirii și criza morală

publicat: miercuri, 27 mai 2026

Sâmbătă, 30 mai 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, Narcis POPESCU îi are ca invitați pe dl. Vasile BĂNESCU, teolog și analist al spațiului ...

De 1 Iunie, TVR devine „Televiziunea Copiilor” – porţi deschise, concerte şi aventuri pentru întreaga familie

Curtea şi studiourile televiziunii publice din Calea Dorobanţilor se transformă într-un univers al copilăriei, cu ateliere creative, spectacole, ...

“Povestea din ochii lor”: Ediție specială cu iz de copilărie, “Copiii și animalele”

Sâmbătă, 30 mai, de la ora 09:15, la rubrica “Povestea din ochii lor” din cadrul Matinalului de weekend v-am pregătit o ediție specială cu iz ...

 

#tvr1