loader
Foto

Violența în familie - realitatea zilelor noastre

Peste 100.000 de fapte de violență domestică au fost sesizate în 2023. Sunt mulți copii, femei și bărbați, victime care, de frică, rușine, sau neștiind că există legi care îi pot proteja, nu reclamă. În ediţia de luni, 3 iunie, a emisiunii „Oamenii si legea” am discutat despre acest subiect.

 

Oamenii și Legea

De la ora 13:00, invitata Mihaelei OLARU a fost Corina VOICU, judecător.

(w882) oamenii si

Potrivit prevederilor legale, ordinul de protectie provizoriu se emite pe loc de polițist, la cererea scrisă a victimei, dacă din evaluarea situației rezultă că există un risc iminent de săvârșire a unui alt act de violență asupra acesteia. Ordinul de protecție provizoriu se va putea aplica pe o perioadă de cel mult cinci zile și va putea conține următoarele măsuri: evacuarea temporară a agresorului din locuința comună; reintegrarea victimei și, după caz, a membrilor familiei acesteia, în locuința comună; obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute.

(w882) oamenii si

Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor violenței domestice o linie telefonică gratuită, 0800.500.333, apelabil din orice rețea cu acoperire națională, pentru a semnala situații de violență domestică, trafic de persoane, discriminare de gen sau dicriminare multiplă. Acest serviciu este disponibil 24/24 ore, 7/7 zile. Experții Agenției asigură asistență și consiliere pentru depășirea situațiilor de urgență din domeniu. Aceștia identifică soluții adecvate cazurilor expuse sau semnalate, oferind informații cu privire la demersurile pe care le poate iniția victima pentru a ieși din situația de criză, în funcţie de tipologia faptelor de violență domestică semnalate, precum și servicii adecvate nevoilor lor.

(w882) oamenii si

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numarul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

MODERATOR

  • av. Mihaela OLARU
JURNALIST TV
  • Raluca AMZĂR

REALIZATOR

  • Ileana GAIŢĂ

PRODUCĂTOR

  • Mihaela GRECU

20:00 Dezacorduri de pace

* Prezintă Monica Ghiurco şi Dana Chera

Într-o lume a dezacordurilor sociale, politice si economice, 6 jurnalişti de opinie analizează, într-o notă relaxată, cele mai importante evenimente.

Producător Oana Cucuruzeanu

Transmisiune directă

Premieră

21:00 Vii sau preferabil morţi

Telecinemateca * (VIVI O PREFERIBILMENTE MORTI-Italia, 1969)

Regia Duccio Tessari

Cu: Giuliano Gemma, Nino Benvenuti, Sydne Rome

Film de aventuri, comedie. La moartea bunicului lor, Ted și Monty Mulligan au ocazia de a moșteni o avere uriașă, dar numai dacă locuiesc împreună cel puțin șase luni. Deși cei doi au obiceiuri și personalități foarte diferite, ceva îi uneşte: amândoi sunt săraci lipiţi. În timp ce așteaptă să primească moștenirea, Ted şi Monty se lansează în aventuri criminale cu rezultate neașteptate: mai întâi, răpesc fiica unui bancher pentru o răscumpărare, dar bancherul e fericit să nu-și mai vadă fata ! Apoi, cei doi încearcă să jefuiască un transport de aur, dar dau peste o altă bandă cu același obiectiv.

Redactor Anca Radu

 
 Carmen Tănase, invitată la Povestea din ochii lor

Pe TVR1, rubrica „Povestea din ochii lor”din cadrul emisiunii „Week-end Matinal” de sâmbătă 25 iulie, vă propune să urmăriţi, de la ora 9.15, un ...

Moștenirea – ce trebuie să știm

Moștenirea – ce trebuie să știm

publicat: marţi, 21 iulie 2026

Rubrica „Oamenii și legea” este difuzată și poate fi urmărită în cadrul emisiunii „Weekend matinal”, la TVR1, sâmbătă, 25 iulie , de la ora 09.00.

Actorii Lambert Wilson şi Audrey Tautou, în „Odiseea“ lui J.Y. Cousteau

La TVR 1 vedem filmul biografic dedicat lui Jaques-Yves Cousteau, faimosul cercetător, om de ştiinţă, inventator, a cărui mare realizare a fost ...

 

#tvr1