loader
Foto

Arta lui Henri Rousseau, într-o nouă întâlnire cu „Teleenciclopedia" | VIDEO

Noi lecții despre artă plastică, ecosisteme, istoria instrumentelor muzicale, dar și cea a Europei, la  „ Teleenciclopedia" din 9 martie, la TVR1, de la ora 19:0o (în reluare luni, 11 martie, ora 01:30).

 

Teleenciclopedia

HENRI ROUSSEAU (ep.1)

Întreaga viață, Pablo Picasso a păstrat în atelier patru tablouri, toate aparţinând aceluiaşi pictor: Henri Rousseau. Îi adora lucrările, considerându-le un etalon pentru propria sa operă. În 1868, la 24 de ani, provincialul Henri se muta la Paris şi, patru ani mai târziu, se angaja ca funcționar la Oficiul Vamal. Scriitorul Alfred Jarry a fost primul care l-a numit, cu afecțiune și amuzament,  Le Douanier (Vameșul). Dar,  nesatisfăcut de această meserie ingrată, Henri Rousseau avea să se dedice curând artei. În 1890, finaliza primul său autoportret, intitulat Eu însumi. Portret-peisaj, care îi înglobează personalitatea, talentul și visurile de glorie.

REZISTENŢĂ ŞI COLABORAŢIONISM ÎN FRANŢA (ep.4)

După trei ani de ocupație, „mariajul” dintre germani și guvernul de la Vichy merge ca uns, represiunea inamicilor interni continuând sistematic. După ce, în 3 ianuarie 1943, membrii Alianței distrug cu grenade un hotel și un bordel frecventate de soldații Wehrmacht-lui, secretarul general al poliției guvernului de la Vichy, René Bousquet, reacționează prompt și anunță una dintre cele mai ample acțiuni represive din Franța: operațiunea Sultan. Bousquet cere o săptămână răgaz și permisiunea ca subordonații lui să preia „curățenia”, marcând astfel o nouă etapă în colaborarea dintre ocupanți și gazdele excesiv de binevoitoare.

INSTRUMENTE MUZICALE (ep. 1)

Nu trece zi fără să auzim instrumente: mici, alteori mari, simple, sofisticate, moderne ori străvechi, familiare sau bizare. Ajunge să tai o bucată de lemn ori să bați într-un fier. Nu există  limite, nici reguli, deci ne este greu să le definim și clasificăm. Unele nu cântă, iar sunetele celor care o fac nu ne farmecă întotdeauna. Muzică se poate face chiar și fără instrumente.

(w882) pantan

ECOSISTEME: PANTANAL (ep.2)

Mlaștina Pantanal, cea mai vastă din lume, acoperă zone întinse din Brazilia, Bolivia și Paraguay. Din octombrie până în martie, ploile abundente inundă gradual, dinspre nord spre sud, cei 400.000 km2. Când vine seceta, doar speciile „băștinașe” „sedentare”, precum berzele jabirú și tantál, încă dibuie câte ceva „interesant”. Adăpătorile, oricât de mici, prilejuiesc o veritabilă „vânătoare de comori”. Tânărul caiman, „ghidul” nostru în acest documentar, își încearcă și el norocul.

***

Producător:  Oana Hașegan

Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca

20:00 Festivalul Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, 2026

Gala laureaţilor Prezintă: Anca Ţurcaşiu, Ramona Bădescu Producător Elena Ştirbescu Transmisiune directă TBD durata/pauze

0:40 Croaziera

(România, 1981)

Regia Mircea Daneliuc

Cu: Tora Vasilescu, Nicolae Albani, Paul Lavric

Comedie.

(Reluare)
 
„Dune Colorate” – trofeele Festivalului Mamaia 2026, inspirate de mare, lumină și memorie

Trei seri dedicate muzicii ușoare românești, între 21 și 23 august, vor fi transmise în direct, de la ora 20.00, de TVR 1, TVR Internațional și ...

„Croaziera”, lui Mircea Daneliuc, „o radiografie a societăţii totalitare” - pe 23 august, la TVR 1

Un grup de tineri, câştigători ai diverselor întreceri socialiste, sunt recompensaţi cu o croazieră pe Dunăre... Comedia „Croaziera” e plină de ...

Concertul de deschidere a Concursului Internațional George Enescu – un eveniment de gală, în exclusivitate la TVR

Unul dintre marile evenimente ale vieții muzicale internaționale, din nou în lumina reflectoarelor la TVR! Concertul de deschidere a Concursului ...

 

#tvr1