loader

Bucureşti, piciorul de pod al Chinei în Europa

TVR 1 a continuat noua serie de documentare „Adevăruri despre trecut”, iar pe 19 aprilie, de la ora 14:30, am aflat despre cum România a preferat să se apropie de China în timpul regimului comunist.

 

Adevăruri despre trecut

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

După cel de-Al doilea Război Mondial, încet şi cu mare diplomaţie, România şi-a câştigat independenţa faţă de influenţa Uniunii Sovietice, cultivând o prietenie reciproc constructivă cu Republica Populară Chineză.

În anii 60, Uniunea Sovietică era o mare putere nucleară şi liderul aliantei militare numite Tratatul de la Varşovia. China se apropia de 800 milioane de cetăteni şi avea la rându-i aliaţi. În această atmosferă tensionată, România a început să se apropie de China.

În vara lui 1964, un alt eveniment a complicat relaţiile internaţionale. Vietnamul de Nord a fost bombardat de trupele americane. Problema Vietnamului a fost câmp de dispută şi în­tre China şi Uniunea Sovietică, fiecare scontând pe he­gemonia în zonă. La vedere şi pe ascuns, România contracara politi­cile sovietice de izolare a Chinei.

Poziţia României a mărit interesul Statelor Unite faţă de Bucureşti. În 1969, Richard Nixon vine în vizită la Bucureşti. Era prima vizită a unui preşedinte american într-o ţară comunistă. În convorbirile purtate în cel mai mare secret, preşedintele american le-a cerut lui Nicolae Ceausescu şi lui Gheorghe Maurer oficii de mediator în relaţiile cu China. Statele Unite voiau să pună capăt, cât mai elegant, războiului din Vietnam.

 

Documentarul este realizat de Radu Dănilă, după un scenariu al prof. univ. Lavinia Betea si face parte din seria produsă şi coordonată de Raluca Rogojină. Printre persoanele intervievate pentru realizarea acestui material se numără: Lavinia Betea, Romulus Ioan Budura- ambasador şi  dr. Vasile Buga - fost diplomat, cercetător ştiinţific.

***
Despre „Adevăruri despre trecut”

Noua serie lansată de Televiziunea Română – „Adevăruri despre trecut” - dezvăluie cele mai bine păzite secrete ale epocii de aur. Realizatorii seriei pornesc la drum din budoarul „Ilenuţei tractorista” şi de la cele mai picante secrete ale „faraoanei” Elena Ceauşescu, apoi continuă cu poveşti adevărate despre munca patriotică şi blestemul repartiţiilor, dar vor arăta telespectatorilor şi culisele fascinante ale prieteniei romano-chineze. Seria va mai pune pe tapet viaţa „prinţişorului Nicu” şi va căuta să demonstreze, cu argumente valide, cum a reuşit Ceauşescu să plătească datoria externă a ţării.

Pe scenariile scrise de prof. univ. Lavinia Betea, realizatorii Irina Luca, Sorana Stănescu, Roxana Tarhon, Raluca Rogojină şi Radu Dănilă vor îmbina imagini de arhivă, prezentate pentru prima dată în 26 de ani, cu imagini din prezent şi interviuri în exclusivitate cu oameni politici, foşti miniştri, foşti apropiaţi ai cuplului Ceauşescu, personaje care au acceptat pentru prima dată să apară public de la Revoluţie încoace.

7:00 Universul credinţei

* Prezintă Andrei-Victor Dochia

​Producător Andrei-Victor Dochia

Sezon nou

8:00 Bucuria credinţei

Prezintă părintele Constantin Necula şi Andrei-Victor Dochia

CETATEA DE SCAUN A SUCEVEI (PARTEA 1)

În anul 1388, voievodul Petru al II-lea, mai cunoscut ca Petru Mușat (1375-1391), a mutat capitala Principatului Moldovei din orașul Siret la Suceava. Avand nevoie de o resedinta, a zidit un castel fortificat.

Vreme de 200 de ani, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost principala resedinta a domnilor Moldovei si a facut parte din sistemul de fortificatii creat la sfarsitul veacului al XIV-lea, in momentul aparitiei pericolului otoman.

Ansamblul arhitectonic cuprinde castelul fortificat, ziduri de aparare groase de 2 metri, intarite cu bastioane, santul cu o adancime variabila de aprox. 10 metri, dar si o biserica.

Cetatea a fost asediata in mai multe randuri. Asa s-a intamplat la 1476, atunci cand ostasii Hatmanului Sendrea au rezistat eroic atacului armatei otomane conduse de catre sultanul Mahomed al II-lea.

In decursul timpului, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost refacuta, consolidata si intarita. In anii din urma este supusa unui vast proiect de restaurare pentru a fi repusa in valoare.

Astazi este unul dintre cele mai importantante monumente istorice medievale ale Romaniei.

Realizator: Estela Dinca. Producator: Victor Andrei Dochia

Sezon nou

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1