loader
Foto

Galerie foto

Datorită lui, şi străinii prind drag de folclorul nostru | VIDEO

Tânărul doctorand în contabilitate a concurat la „Vedeta populară” alături de alţi patru doritori să urce pe scena care arată ţării întregi talentul din muzica populară românească. Iuliana Tudor ne-a aşteaptat la TVR 1 duminică, de la ora 21.00.

 

Iuliana Tudor
Vedeta populară

Un tânăr din Alba, doctorand în contabilitate, are grijă ca toți străinii care trec pe la compania unde lucrează să prindă drag de folclorul nostru. Le închiriază costume și îi învață dansuri populare.

Chiar dacă nu exclude o carieră universitară în domeniul în care se pregăteşte, visul lui cel mare este să cânte. L-am ascultat duminică, 14 noiembrie, ora 21.00, când Iuliana Tudor ne-a dat întâlnire la a doua ediţie a sezonului 7 „Vedeta populară”.

(w882)

Şi o studentă la Facultatea de Pedagogie Muzicală din Pitești îşi doreşte un loc în semifinala „Vedeta populară”. I-ar plăcea să ajungă profesor, să poată îndruma copiii talentați din Slatina, dar a vrut să facă impresie bună şi duminică seară. Chiar dacă nu s-a hotărât, încă, dacă să devină preot, profesor sau interpret de muzică populară, concurentul care a reprezentat Dobrogea la „Vedeta populară” are toate şansele să se decidă duminică, la TVR 1.

Deşi a descoperit mai târziu folclorul, tot către o carieră didactică ar vrea să se îndrepte şi o tânără suceveancă, studentă la Facultatea de Muzică George Enescu din Iaşi. Astfel ar putea ajuta mai mulţi copii să iubească folclorul de mici. Până atunci, şi-a dovedit pasiunea pentru muzică şi talentul la „Vedeta populară”. Şi un licean din Craiova, unde studiază muzica clasică, şi-a încearcat norocul la talent show-ul de la TVR 1. Cea care a insistat ca el să urmeze cursuri de muzică a fost bunica lui, care a avut cea mai mare surpriză atunci când l-a văzut la TVR 1, în concursul „Vedeta populară”.

(w882)

Cei cinci concurenţi ai serii de duminică mai au ceva în comun, pe lângă muzica populară pe care toți o iubesc: acea normalitate, din ce în ce mai greu de găsit. „Ne-am propus ca acest sezon să fie o pledoarie pentru suflet și facem acest lucru în fiecare duminică seara prin intermediul concurenților noștri şi prin poveștile fiecăruia dintre ei”, ne invită Iuliana Tudor să-i fim alături la show-ul care intră în casele noastre cu cântece şi tradiţii ce spun istoria acestui neam, cu oameni talentaţi, plini de bucurie şi speranţă, cu muzicieni pasionaţi şi cu poveşti de suflet.

(w882)

De la pupitrul juriului, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Elise Stan, Grigore Leşe şi Bogdan Mihai Simion au analizat atent fiecare concurent care s-a prezentat în faţa lor şi a telespectatorilor TVR 1, iar la finalul ediţiei am aflat al doilea semifinalist al sezonului 7.

Pe 14 noiembrie, pentru a-i acompania şi pune în valoare pe concurenţii ediţiei, pe scena „Vedeta populară” a fost Orchestra Ansamblului Folcloric Profesionist Brâulețul al Centrului Cultural Județean Teodor Burada, dirijor Cristian Obrejan. Iar pentru a face faţă la provocarea duetului cu un interpret cunoscut din muzica populară, tinerii competitori au evoluat pe scenă alături de îndrăgiţii artişti Elena Pădure, Filuţa Bogdan, Ilie Medrea, Constantin Măgureanu şi Ionuţ Urdeş.

 

(w882)

(w882)

Cea mai populară emisiune de la TVR 1 a dat startul sezonului 7 în prima duminică de noiembrie. Aşadar, fiţi pregătiţi de noi întâlniri cu „Vedeta populară”, unde vom descoperi poveşti de viaţă emoţionante şi oameni talentaţi, dornici să ducă mai departe tradiţia românească şi muzica acestui neam.

21:00 Bărbaţi de elită

Film Bărbaţi de elită (LIFE ON THE LINE-SUA, 2016)

Regia David Hackl

Cu: John Travolta, Kate Bosworth, Devon Sawa, Sharon Stone

* Dramă. Beau Ginner (John Travolta) şi echipa lui de electricieni de pe liniile de înaltă tensiune înfruntă zilnic pericolul, pentru ca viaţa în orăşelul lor din Texas să decurgă normal. Încă marcat de moartea prin electrocutare a fratelui său, Beau a crescut-o pe fiica acestuia, încercând, fără succes, s-o convingă că viitorul ei trebuie să fie departe de locul în care s-a născut. Când o furtună puternică se îndreaptă către oraşul lor, Beau şi echipa lui îşi unesc forţele pentru a împiedica un dezastru.

23:00 Profesioniştii... cu Eugenia Vodă

...cu Eugenia Vodă * Talk-show cultural

Invitat Virgil Ogasanu

Emisiune de Eugenia Vodă

 
TVR aduce în prim-plan cea mai fierbinte campanie electorală din regiune: „Republica Moldova, vot crucial”

TVR MOLDOVA difuzează o serie de programe de informare și dezbatere electorală pentru alegerile parlamentare.  TVR 1 și TVR INFO găzduiesc o ...

Începutul anului bisericesc, marcat la 1 septembrie, reprezintă un moment de reflecție și binecuvântare în tradiția creștină ortodoxă. Urmărim o ...

Înființarea primei cooperative organice care s-a alăturat programului "Grădina Noastră" al unui retailer important are în spate o poveste de ...

 

#tvr1