loader
Foto

De 60 de ani, Madrigalul schimbă România prin muzică. Anna Ungureanu, dirijor şi Emil Pantelimon, managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, au deschis noul sezon „Nocturne”, la TVR 1

Luni, 23 octombrie, ora 23.00, Marina Constantinescu ne-a aşteptat la TVR 1 cu prima ediţie „Nocturne”. Actorii Ştefan Bănică şi Adrian Văncică, Anna Ungureanu, dirijorul şi Emil Pantelimon - managerul Madrigalului, Oana Drăgulinescu – fondator al Muzeului Abandonului se numără printre invitaţii noului sezon „Nocturne”.

 

Marina Constantinescu
Nocturne

Sărbătoarea celor 20 de ani de existenţă a emisiunii „Nocturne” a început luni, 23 octombrie, la TVR 1, printr-o ediţie cu totul specială, dedicată Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. În noul sezon, „Nocturnele” vor însemna întâlniri de suflet cu invitaţi precum actorii Ştefan Bănică, Adrian Văncică, Anna Ungureanu şi Emil Pantelimon - dirijorul şi managerul Madrigalului, Oana Drăgulinescu - fondator al Muzeului Abandonului.

În ediţia nr. 1 a noului sezon „Nocturne”, Marina Constantinescu şi primii ei invitaţi, Anna Ungureanu şi Emil Pantelimon, dirijorul şi managerul acestui fenomen, ne-au ghidat prin istoria de 60 de ani a corului, începută în 1963 din visul unui om genial, ieşit din orice tipar – maestrul Marin Constantin.

De atunci şi până în prezent, Madrigalul schimbă România prin muzică. Forţa şi puterea celor doi invitaţi duc acest nume peste tot în ţară şi în afara ei, prin spectacole, expoziţii, lansări de viniluri şi DVD-uri, ansamblul având chiar şi propriul muzeu la Aeroportul „Henri Coandă”, dar şi un salon la Palatul Parlamentului. Iar cea mai recentă întâlnire pe care o dau publicului este expoziţia de la Art Safari, unde au creat un spaţiu magic în care te laşi purtat cu plăcere, pe muzică antică, din trecut în prezent.

Anna Ungureanu şi Emil Pantelimon sunt amândoi din Sf. Gheorghe, dar s-au cunoscut la Bucureşti. El este managerul cu studii de ştiinţe politice şi diplomaţie pentru care ziua de lucru are 20 de ore şi care ghidează neobosit o moştenire uriaşă din dorinţa de a duce muzica Madrigalului peste tot în această lume. „Mi-am dat repede seama că cel mai sănătos este să mă înconjor de oameni mult mai deştepţi ca mine”, îi mărturiseşte Emil Pantelimon Marinei Constantinescu.

Discipol al maestrului Constantin, Anna Ungureanu este, de asemenea, o forţă deghizată într-o prezenţă delicată, care ţine în braţele şi privirea ei comuniunea perfectă dintre cor şi dirijor. „Pot să fac o multitudine de gesturi sau niciunul şi Madrigalul să intre perfect împreună”, descrie Anna Ungureanu această comuniune.

Despre puterea echipei şi a minunatului vers care îi călăuzeşte „Nimic pentru tine, tot pentru toţi”. Despre munca din spatele spectacolelor - repetiţii, costume, decoruri, despre amprenta pe care Madrigalul a aşternut-o în istorie, dar şi despre un viitor care nu poate ieşi decât strălucit din mâinile celor doi şi din vocile corului. Despre toate acestea, luni seară, la „Nocturne”, cu Marina Constantinescu, Anna Ungureanu şi Emil Pantelimon. De la ora 23.00, la TVR 1.

21:00 Starea naţiei

Emisiunea Starea nației își propune să folosească umorul, pentru a sancționa derapajele din spațiul public, indiferent de zona din care provin acestea. În același timp, prin modul de abordare, Starea nației cultivă spiritul critic al telespectatorilor și contribuie la creșterea rezistenței la manipulare.
​Foarte important de precizat este că umorul nu este scopul emisiunii, ci doar un mijloc prin care emisiunea Starea nației dorește să-și atingă obiectivele menționate mai sus. Atacând zilnic zona politică și pe cea socială, emisiunea pune accent pe educație, văzând în aceasta cea mai rentabilă investiție pe care societatea o poate face pentru dezvoltarea ei.
Emisiune de Dragoş Pătraru

sezon nou

22:00 Breaking fake news

* Moderator Marian Voicu

Povestea săptămânii, cu Marian Voicu

A negociat Budapesta drepturile românilor din Ucraina?

Parlamentul de la Kiev a adoptat amendamentele solicitate de Ungaria la legea educației. Budapesta e mulțumită, nu însă și organizațiile românești din Ucraina, care au cerut mai multe garanții privind păstrarea școlilor românești.

Invitat: Anatol Popescu, președintele Asociației Național-Culturale „Basarabia” a românilor din Regiunea Odesa

Dezinformarea săptămânii, cu Tatiana Țarfulea

Franța: Protestele elevilor și dezinformările

Protestele elevilor francezi au început în urmă cu 3 saptamani în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național, într-o mișcare fără precedent în ultimii 30 de ani. Care sunt revendicările protestatarilor și ce dezinformări au apărut?

Bârfe de Bruxelles, cu Gabriel Giurgiu

Operațiunea specială „Rusia nu este dușmanul meu”

Cea mai recentă operațiune specială a Kremlinului în rețelele sociale din Europa se numește „Rusia nu este dușmanul meu”. Care ar trebui să fie inamicii europenilor, în viziunea Moscovei?

Istoria și istoriile sale, cu Gabriela Avram

Afacerea Iran-Contra

În noiembrie 1986, o publicație din Liban dezvăluia că Statele Unite vânduseră în secret arme Iranului, sub președinția lui Ronald Reagan. Afacerea a primit numele „Iran-Contra”.

Spărgătorii de fake news, cu Horia Sârghi și Mihai Geamănu

Mobilizare pe TikTok

Spărgătorii de fake news ne îndeamnă să nu ne pregătim ranița pentru ordine false de încorporare primite pe TikTok și să ignorăm invitațiile imaginare de la Casa Albă pentru dacii liberi.

Producător Marian Voicu

Sezon nou

 
Teatrul Național de Televiziune, la FNT 2026: cinci spectacole memorabile, într-un maraton de teatru cu intrare liberă

În anul în care Televiziunea Română aniversează 70 de ani de existență, TVR celebrează excelența teatrului românesc printr-un eveniment organizat ...

Tom Hanks, într-o călătorie între ambiții, deziluzii și noi începuturi. „Hologramă pentru rege”, în premieră la TVR 1

Un contract în Arabia Saudită, o carieră în impas și o călătorie care ia o turnură neașteptată. Tom Hanks interpretează rolul unui om de afaceri ...

De la strugure la vinul care ajunge în pahar. Toamnă regală pe Valea Târnavelor, la „Exclusiv în România”

Duminică, împreună cu Cristi Tabără și Cristina Șoloc descoperim un Jidvei în care tradiția și tehnologia, gustul și cultura locală se împletesc ...

 

#tvr1