Duminică, 23 aprilie, de la ora 17:00, la TVR 1, Cristian Tabără a început călătoria de pe Valea Arieșului. V-am invitat printre... moți sau printre mocani? Să vedem!
Ne-am început călătoria de pe Valea Arieșului, dar nu, nu am fost în Țara Moților, ci în cea a mocanilor. Și am avut surpriza să aflăm că diferența este una semnificativă pentru locuitorii ei. Oameni molcomi față de cei din amonte, ale căror ocupații sunt mai degrabă creșterea animalelor și agricultura, decât prelucrarea lemnului.
Am pornit de la Mănăstirea Lupșa, construită în jurul celei mai vechi biserici de lemn de secol XV din Transilvania, care a scăpat ca prin minune de tunurile generalului austriac Bucow.
Cel căruia i se datorează supraviețuirea ei este episcopul greco-catolic Petru Paul Aron, născut într-un sat din zonă, care cunoștea vechimea lăcașului și a reușit să convingă autoritățile să îl păstreze, trecându-l la Biserica Greco-Catolică. Ulterior, biserica de la Lupșa a revenit la ortodoxie și este centrul unei vii activități spirituale.
După ce i-am aflat povestea, ne-am îndreptat spre Rimetea, o insulă maghiară situată la poalele Trascăului, muntele care delimitează ținutul mocanilor.
Locuitorii ei au aceeași fire blândă și așezată ca a vecinilor din satele românești, cu care trăiesc dintotdeauna în bună înțelegere.
Își primesc cu brațele deschise oaspeții de orice naționalitate și au acceptat cu bucurie transformarea comunei lor, cândva de mineri, într-un obiectiv turistic internațional.
Am admirat pitorescul caselor din sat, păstrate atât de bine încât în 1999 Rimetea a primit premiul Europa Nostra al Comisiei Europene pentru conservarea patrimoniului cultural material. Aici se află și cea mai veche moară de apă funcțională din Transilvania. Și dacă moara este un personaj de soi, nici morarul nu e mai prejos! L-am lăsat să ne conducă printre obiectele vechi adunate în camerele morii, în timp ce roata depăna apa și poveștile.
Și mai apoi, am dăt o fugă în masivul solitar de deasupra satului, numit fie Colții Trascăului, fie Piatra Secuiului, până la uimitoarea Grotă a Studenților, o formațiune a cărei vedere ne taie răsuflarea.
Masivul are altitudinea maximă de numai 1171 m, dar traseele lui sunt spectaculoase. Vara, este cunoscut și ca o destinație preferată pentru parapantă.
De la Grota Studenților am privit în zare spre Masivul Bedeleu, l-am ocolit și am poposit, înapoi, pe Arieș, la Sălciua de Jos. Am vizitat expoziția etnografică din casa Liei Rădac, a cărei dragoste pentru portul local a făcut-o nu doar să coasă costume populare identice cu cele din vechime, ci și să colecționeze obiecte specifice zonei.
Am stăt de vorbă cu ea mai pe îndelete la gura peșterii Huda lui Papară, în vizită la Alina și Claudiu, bucureșteni adoptați întru totul de comunitate. Unde am întâlnit și alți păstrători ai meșteșugurilor, portului și istoriei zonei și nu am ratat ocazia de a gusta un preparat unic: mămăliga tiopăită cu magiun.
Peștera învecinată, Huda lui Papară deține câteva recorduri, dintre care cel mai important este că adăpostește cea mai mare colonie de hibernare a liliecilor la nivel european. Vizitarea ei este permisă doar în grupuri restrânse, cu ghid specializat. Și chiar dacă gazda noastră, Claudiu Rusu este ghidul peșterii, nu am intrat în ea, pentru simplul motiv că am făcut lucrul acesta într-o altă ediție a emisiunii noastre. L-am urmat, însă, până la un alt loc de o frumusețe unică: Rezervația Vânătările Ponorului, al cărei peisaj spectaculos ne-a îndemnat să acceptăm invitația de a reveni aici la vară, pentru o tură de canyoning pe vijelioasa Cascadă Dâlbina. Iarna, pe aceeași cascadă, se organizează un sport la fel de incitant: escaladă pe gheață. Ponorul de la baza cascadei este cel din care provine cursul de apă ce traversează Huda lui Papară și totodată sursa inundațiilor care au surprins nu o dată pe cei aflați în explorarea ei. (Inundații puse cândva de localnici pe seama balaurului care ar fi sălășluit în peșteră.)
Tot în apropierea Hudei lui Papară se află și o altă bisericuță de lemn veche, cea a Mănăstirii Subpiatră, monument istoric din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, tipică pentru numeroasele (dar puțin cunoscutele) biserici de lemn din Țara Mocanilor.
Desigur că nu am putut să ne așezăm la masă cu ei fără să ne fi oprit și la lăcașul care ne-a străjuit, așa că am aflat și povestea lui. Un episod plin de o frumusețe tihnită: a oamenilor, a locurilor și a istoriilor lor.
Edițiile emisinii sunt disponibile online pe TVR+.
Emisiunea s-a difuzat duminică, 23 aprilie, de la ora 17:00, la TVR 1.
