loader
Foto

Libertatea de alegere și provocările zilei de astăzi, la "Universul Credinței"

Pe 11 noiembrie, urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Universul Credinței”, de la ora 7:30, pe TVR1 și online pe TVR+. A doua parte a emisiunii începe de la ora 8:30. Reportaje, interviuri și cugetări pentru suflet, în tihnite ceasuri de duminică dimineața.

 

Universul credinţei

În prima parte a emisiunii, Rafael Udriște va prezenta Jurnalul de știri „Universul Credinței”:

Pictura Bisericii Mănăstirii Cocoș. Pictura Bisericii cu hramul „Sfânta Treime” a Mănăstirii Cocoș din județul Tulcea a fost sfințită duminică, 4 noiembrie, de un sobor de ierarhi din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. La acest moment deosebit au participat mii de credincioși dobrogeni, dar și pelerini veniți la acest moment special, din țară și din străinătate. Toți cei prezenți la eveniment au cinstit în mod special și moaștele Sfinților Mucenici de la Niculițel aflate la această mănăstire și s-au bucurat de înnoirea unui locaș monumental care a fost readus la frumusețea începuturilor sale. Jurnalist - Adrian Bodonea Florea.

Târg de carte la Sibiu. În perioada 1-4 noiembrie, Biblioteca Județeană Astra din Sibiu a fost gazda Târgului național de carte și revistă religioasă. Aflat la cea de-a XVIII-lea ediție, evenimentul a fost organizat de Asociaţia „Scriptus” Sibiu, cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului și al Bibliotecii Judeţene „ASTRA”. Jurnalist - Ileana Gaiţă.  

Requiem pentru eroi la Cimitirul Bellu catolic. Luna noiembrie este dedicată, în biserica romano-catolică, pomenirii celor răposați. Credincioșii împreună cu preoții se adună la mormintele celor dragi pentru a-i pomeni în rugăciune. În capitală, la Cimitirul Bellu Catolic, a avut loc vineri, 2 noiembrie, un Requiem în memoria eroilor neamului nostru, precum și a celor care au contribuit la făurirea României Mari. Celebrarea, condusă de către Arhiepiscopul de București, Înalt Presfințitul Ioan Robu, a fost pusă sub semnul Centenarului Marii Uniri. Jurnalist - Ciprian Dumea. 

„Crucea Sf. Ap. Andrei” pentru Simona Halep. Numărul 1 mondial în tenisul feminin, Simona Halep, a primit marți cea mai înaltă distincție eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului pentru mireni: „Crucea Sf. Ap. Andrei”. Gestul este menit să pună în valoare personalitatea excepțională a  sportivei și să răsplătească modelul de dăruire și credință pe care Simona Halep îl aduce în atenția publicului, prin performanța deosebită în lumea sportului. Jurnalist - Adrian Bodonea Florea. 

Sinaxar. Care sunt cele mai importante repere ale calendarului ortodox din această săptămână? Vom afla de la jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu.

(w882) Vladareanu

Iconari în Otopeni. Ediția a VI-a a Simpozionului Internațional Iconari în Otopeni s-a desfășurat săptămâna trecută cu prezența a numeroși artiști din țară și din străinătate. Urmăriți duminică dimineață un reportaj semnat de Rafael Udriște.

Carte de învățătură. Duminică dimineață, vă recomandăm câteva cărți de istorie. Pagini vechi și noi din istoria lavrei Neamțului, două volume semnate de PS Părinte Timotei Prahoveanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. O lucrare dedicată tuturor acelora care iubesc istoria Bisericii, cu precădere acelora care sunt apropiați sufletește de Mănăstirea Neamț.

Poveștile Centenarului cu Georgeta Filitti. La Biserica Icoanei din București a avut loc, săptămâna trecută, conferința “Centenarul – Povestirile Unirii” susținută de profesorul și istoricul Georgeta Filitti. Manifestarea face parte dintr-un proiect cultural mai amplu dedicat Marii Uniri de la 1918, inițiat de Protoieria Sector II Capitală și intitulat “100 de ani în 100 de cuvinte”. Jurnalist - Ileana Gaiţă.

Centrul "Sfântul Nectarie". Pacienții internați la Centrul de Îngrijiri Paliative "Sfântul Nectarie" din Arhiepiscopia Bucureștilor au primit de ziua Sfântului binecuvântarea ocrotitorului lor spiritual. Cu acest prilej a fost adusă spre cinstire Racla cu fragmente din mai multe sfinte moaște, printre care și Sf. Nectarie, de la Biserica Buna Vestire – Belu din Capitală. Jurnalist - Ileana Gaiţă.

Minunea Sfântului Nectarie. În data de 9 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, un sfânt contemporan foarte iubit, făcător de minuni şi vindecător de cancer. În minutele următoare vă invităm să urmăriţi povestea unei tinere care a fost vindecată de cancer în urma rugăciunilor adresate Sfântului Nectarie. Jurnalist - Paula Tăbârcă. 

Rubrica „Cerul cu sfinți” cu Cristina Andrei. Niciodată nu ne gândim la fel de mult la sensul major al vieţii, cât ne gândim la mărunţişurile cotidiene. Libertatea de alegere o risipim în fleacuri, iar când trebuie să dăm seama de sensul existenţei noastre ne trezim cu mâinile goale în faţa Judecăţii celei din urmă, cea în urma căreia Cel ce ne-a zidit decide dacă veşnicia ne-o vom petrece alături de El sau în întunericul cel mai din afară. Doi mari duhovnici de astăzi, Părintele Serafim Man şi Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu, ne dau sfaturi din Cerul cu sfinţi. Jurnalist - Cristina Andrei.

(w882) C A

La rubrica „Semnele vremii”, Răzvan Bucuroiu și profesorul și teologul Radu Preda vorbesc despre viața nenăscută.

(w882) Razvan Buc

***

Catedrala Mea. Marius Vasileanu, cercetător în antropologia religiilor. Jurnalist - Daniel Vistorovschi.

***

În partea a doua a emisiunii „Universul Credinței”, de la ora 8:30, urmăriți un reportaj despre situația bisericilor ortodoxe românești din Mitropolia Basarabiei. “Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârşeşte astăzi un act de sfânt de adevăr şi dreptate, care reîntregeşte plinătatea comuniunii de credinţă strămoşească şi gândire românească”, se spune în Actul Patriarhal prin care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române recunoştea, la data de 19 decembrie 1992, această Mitropolie ca autonomă şi de stil vechi, făcând parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române şi având  reşedinţa la Chişinău. Duminică dimineață, vă invităm să urmăriţi un reportaj despre situaţia bisericilor ortodoxe româneşti din Mitropolia Basarabiei. Jurnalist - Paula Tăbârcă.  

Reportaj-Catedrala Românească din Munchen. Așezământul bisericesc de la Munchen va fi, fără doar și poate, cel mai important reper românesc, dacă nu din întreaga Germanie, cu siguranță din Bavaria. Este și un efort financiar deosebit al comunității, așa după cum am putut vedea. De altfel, o campanie de sprijin financiar se derulează în aceste zile pe rețelele de socializare, scopul principal fiind acela de a strânge suma necesară finanțării, în această etapă, a mansardei și acoperișului mănăstirii.  Dacă doriți să sprijiniți acest demers, puteți găsi toate informațiile pe site-ul Mitropoliei ortodoxe române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Jurnalist - Rafael Udrişte. 

La final, urmăriți „Bucuria Credinței” cu Părintele Constantin Necula. De la Palatul Mogoşoaia, Părintele Constantin Necula vorbește cu jurnalistul Andrei-Victor Dochia despre provocarile timpului actual; întrebări și răspunsuri pe marginea Evangheliei.

(w882) Parintele

***

În fiecare duminică dimineață urmăriți emisiunea „Universul Credinței”, de la ora 7:30, pe TVR1 și online pe TVR+. Prima parte a emisiunii începe la ora 7:30, iar cea de-a doua parte de la 8:30, pe TVR1 și online pe TVR+.

Contact: universul.credintei@tvr.ro; www.facebook.com/universulcredinteitvr

Foto: Mircea Mitrofan

22:00 Dosar România

* DINCOLO DE AURUL APUSENILOR

Exploatarea aurului în Apuseni este astăzi amintire. Se spune că 1% din aurul lumii a fost scos din măruntaiele acestor munți, dar prețul plătit a fost pe măsură. Ultimii 30 de ani au fost cei mai agitați. În patrulaterul aurifer Zlatna-Brad-Abrud-Roșia Montană, mineritul aurifer de subteran a fost îngropat și apoi inundat.

Acolo au pierit mulți mineri sub tone de rocă, dar au mai murit și la suprafață, cu praf în plămâni, bolnavi de silicoză, cerând mai mult aer.

Mineritul aurifer a fost închis definitiv, la începutul anilor 2000.

Absorbiți de interminabilul scandal de la Roșia Montană, puțini români au auzit de proiectul minier de la Rovina, o localitate din județul Hunedoara, aflată la numai câțiva kilometri de municipiul Brad. Acest proiect minier seamănă izbitor cu eșuatul proiect minier de la Roșia Montană prin dimensiunile sale și potențiala durata pe 30 de ani. La fel ca la Roşia Montană, exisă susţinători dar şi opozanţi ai proiectului minier.

Realizator Gabriel Geamănu

Producător Răzvan Butaru

23:45 Punctul critic (R)

Producator Florenţa Dăscălescu

Realizator Smaranda Vornicu-Shalit

(Reluare)
 
Sezonul 14 al „Anchetelor comisarului Antonescu” continuă seria ediţiilor ce reconstituie cazuri de omor

Fără păcăleală! Colonelul în retragere Dan Antonescu revine la TVR 1 pe 1 aprilie, cu noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave. Ediţiile noului ...

Partajul succesoral. Împărțirea bunurilor moștenite

Cine are dreptul la moştenire şi cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală şi care sunt moştenitorii rezervatari? Care sunt ...

Demontăm şi explicăm mituri de pe la noi, în noul sezon „Exclusiv în România”

Mitul despre locul în care s-a răsturnat căruţa cu proşti, unicatele mondiale ale Sucidavei din Corabia sau o vizită în Valea Jiului, pe Planeta ...

 

#tvr1