loader
Foto

Galerie foto

Minunile de la Maglavit şi geniul de la Băileşti, la „Exclusiv în România” | VIDEO

Ați urmărit un episod din noul sezon „Exclusiv în România” pe 1 mai, ora 17.00, la TVR 1, despre locul unde ciobanul Petrache Lupu spune că i s-a arătat şi i-a vorbit Însuşi Dumnezeu. Echipa TVR a ajuns și la Băileşti, unde a trăit Amza Pellea.

 

Cristian Tabără
Exclusiv în România

O primă oprire a echipei lui Cristian Tabără are loc la Mănăstirea Maglavit, loc de pelerinaj, rugăciune şi reculegere, ridicat acolo unde ciobanul Petrache Lupu spune că i s-a arătat şi i-a vorbit Însuşi Dumnezeu.

(w500)

Ne spune mai multe profesorul Gelu Dumitru, care a scris nu mai puţin de 10 cărţi despre fenomenul Maglavit.

 

Tot el a înfiinţat şi un muzeu în care a fost amenajată o cameră cu obiecte care au aparţinut lui Petrache Lupu, iar în faţa primăriei s-a ridicat şi o statuie care îl înfăţişează pe cioban. Profesorul Gelu Dumitru va fi interlocutorul lui Cristi Tabără, în a doua ediţie a noului sezon „Exclusiv în România”, pe 1 mai, ora 17.00, la TVR 1.

(w882)

(w500)

Fenomenul Maglavit a avut o amploare unică la noi în ţară. La vremea respectivă, aproape că nu exista român, credincios sau nu, care să nu fi auzit de Petrache Lupu şi minunile de la Maglavit. Oamenii făceau eforturi considerabile pentru a vizita aceste locuri, unii dintre ei veneau de la mare depărtare, pe jos, ca să asculte predicile ciobanului. La aproape o sută de ani de atunci, încă mai vin oameni pentru a vizita mănăstirea, salcia şi fântâna unde a avut loc a doua revelaţie, dar şi locul unde a fost cândva stâna ciobanului, acolo unde s-a întâmplat ultima dintre cele trei revelaţii.

(w882)

Nu foarte departe de Maglavit se află Domeniul Coroanei Segarcea. Una dintre cele mai valoroase şi frumoase podgorii de la noi din ţară. Refăcut aproape integral, dar pe baza regulilor de la întemeiere, Domeniul Coroanei este astăzi o poveste multiplă şi impresionantă: istorie, calitate, principii şi răspundere.

(w500)

(w882)

Domeniul Segarcea a fost gândit ca o şcoală de viţă de vie, iar după ani de zile s-a creat podgoria în care s-au plantat cele mai bune soiuri de viţă de vie cu specialişti de renume european. Teritoriul podgoriei se întinde pe o suprafaţă mare de sol calcaros, ideal pentru viţă de vie, cu 1440 de ore de soare pe parcursul ciclului vegetativ, ceea ce face din Segarcea patria cabernetului. Din păcate, în perioada comunistă a fost pus la pământ tot ce s-a realizat, în zeci de ani de muncă, la Segarcea. S-au abandonat vinurile de calitate şi au fost înlocuite cu unele de masă, care puteau fi produse în cantităţi foarte mari pentru a fi exportate. În prezent, datorită vinurilor de excepţie, investiţiilor şi muncii neîntrerupte, Segarcea a intrat în liga jucătorilor mari a producătorilor de vin din Europa.

(w882)

„Dacă aveţi drum prin Oltenia, o vizită la Domeniile Coroanei Segarcea o să vă transpună în trecut, în urmă cu 80 de ani, când lucrurile aveau valoare, erau făcute cu meşteşug şi responsabilitate, iar cei de aici chiar au reuşit să redea strălucirea pe care vinurile şi locul le-au avut cândva”, ne recomandă jurnalistul Daniel Georgescu, realizator al ediţiei „Exclusiv în România”.

(w500)

Deşi a plecat mult prea devreme dintre noi, Amza Pellea rămâne cunoscut chiar şi printre tinerele generaţii, iar personajele pe care le-a însufleţit sunt la fel de iubite acum, ca şi în urmă cu 40 de ani.

(w882)

Drumul echipei „Exclusiv în România” continuă, iar într-o zi mohorâtă, Cristi Tabără şi colegii lui au poposit în Băileşti, pe urmele unuia dintre cei mai mari şi mai iubiţi actori români, care reuşea să ne însenineze zilele chiar şi în cele mai furtunoase clipe. Vom vedea locul unde a trăit odinioară Amza Pellea şi care a fost transformat în Casă Memorială. Amenajarea acesteia s-a făcut doar într-o mică porţiune din fosta casă a actorului, dar cei care administrează locul au decorat totul cu mult suflet şi au redat atmosfera în care Amza Pellea a trăit în copilărie, la Băileşti şi la maturitate, în Bucureşti.

 

16:40 Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

17:40 Iljimae, hoţul-fantomă

(ILJIMAE-Coreea de Sud, 2008)Episodul 6
Cu: Lee Joon-gi, Park Si-hoo, Han Hyo-joo, Lee Young-ah

* Serial de aventuri. În Coreea anilor 1600, la începuturile domniei dinastiei Joseon, tânărul Yong Lee-Gyeom se comportă ca un pierde-vară amărât în timpul zilei, dar noaptea se transformă într-un adevărat Robin Hood: jefuieşte casele nobililor, împărţind apoi bani şi lucruri de preţ săracilor din oraş. De fiecare dată, el lasă în urmă imaginea unei ramuri cu flori de prun, de la care i se trage porecla "Iljimae". Dar în spatele faptelor care l-au transformat într-un erou al oamenilor de rând se află un motiv personal dureros. Yong vrea să demaşte conspiraţia la nivel înalt care i-a ucis tatăl, în urmă cu 13 ani, un eveniment traumatizant din care tânărul a rămas cu foarte puţine amintiri. Înarmat cu curaj, dorinţă de răzbunare şi cu amintirea emblemei de pe sabia ucigaşului, Yong îşi continuă misiunea de a-i ajuta pe cei sărmani, sperând să-şi recapete memoria şi locul care i se cuvine în societate.

 
Pe 15 august, sărbătorim la TVR 1 cu „Măriile Cântecului Românesc”

De Sfânta Maria Mare, TVR 1 difuzează un concert extraordinar cu cele mai cunoscute şi iubite Mării din muzica populară a românilor. Gazda ...

David Popovici atacă o performanţă istorică la Europene. În direct şi în exclusivitate la TVR

Televiziunea Română transmite ediţia centenară a Campionatelor Europene de Nataţie. TVR Sport şi TVR 1 difuzează competiţia în perioada ...

„Frații Jderi”, superproducția inspirată din opera lui Mihail Sadoveanu, la TVR 1

Duminică, 9 august, de la ora 16.00, TVR 1 îi invită pe telespectatori la o incursiune în Moldova lui Ștefan cel Mare, prin filmul „Frații ...

 

#tvr1