loader

Mircea Radu, voluntar la restaurarea unei şcoli

Reportajul jurnalistului pentru campania Ştirilor TVR „ Ajută România!” poate fi urmărit luni, în Telejurnalul TVR 1 de la ora 20.00

 

Mircea Radu
Telejurnal

Elevii şcolii din localitatea Vizureşti, judeţul Dâmboviţa, au început anul în aceleaşi condiţii în care au învăţat părinţii, poate chiar şi bunicii lor. Sau chiar mai rău, pentru că, în timp, clădirea şcolii s-a degradat până la limita rezistenţei. Mircea Radu, prezentatorul Telejurnalului de weekend de la TVR 1 a dorit ca aceşti copii să aibă şansa la educaţie şi a fost voluntar în campania Ştirilor TVR „Ajută România!”.

„A fost pentru prima dată când am luat parte la o acţiune de voluntariat, dar, cu siguranţă, nu va fi ultima. M-am bucurat foarte mult să văd că echipe din Irlanda, Statele Unite şi din... judeţul Bihor (distanţa Beiuş – Vizureşti, 506 kilometri), inclusiv ambasadorii Olandei şi Irlandei, au sărit să facă voluntariat pentru a construi o aripă nouă unei şcoli din localitatea Vizureşti”, spune Mircea Radu, după experienţa de voluntariat pe care a încercat-o. „Dezamăgitor şi iritant a fost, însă, faptul că toată această desfăşurare de forţe nu l-a convins pe primarul localităţii să pună măcar un indicator sau să pietruiască cei câţiva kilometri de drum care duc spre Vizureşti”, continuă Mircea Radu, întristat de neajunsurile locului.

Povestea renovării şcolii din Vizureşti a pornit de la trei femei din sat, care au avut curajul să încerce să schimbe situaţia deplorabilă în care învăţau copiii. Au format Grupul de Initiativă din Vizureşti şi au pornit lucrările, împreună cu alţi oameni din sat. Au reuşit să facă nu doar o toaletă demnă de secolul 21, în locul celei din curte, pe care o foloseau elevii până acum. Au renovat şi dispensarul, apoi au ridicat o casă de cultură. În demersul lor, ei au fost ajutaţi şi de voluntarii de la Habitat for Humanity.

Mircea Radu a bătut cuie, a tăiat lemne, a ridicat căpriori. Şi a cunoscut o mulţime de oameni veseli şi frumoşi, pe care şi telespectatorii TVR 1 îi pot cunoaşte, urmărind luni seară, la Telejurnalul de la ora 20.00, reportajul realizat de jurnalistul TVR.

Despre campania „Ajută România!”

Atitudinea este prima calitate prin care se distinge un om care reuşeste de altul care eşuează. Dar, până a ajunge acolo, e nevoie de gesturi simple. Unul dintre ele este acela de a oferi. Din proprie iniţiativă, dezinteresat, irevocabil şi sincer. Prin reportaje, dezbateri, opinii şi perseverenţă în susţinerea unei cauze, jurnaliştii Ştirilor TVR au demarat campania „Ajută România!”, prin care îşi propun să arate românilor că pot fi generoşi cu timpul, priceperea, experienţa şi inteligenţa lor.

Până în prezent, Mihai Constantin, Ligia Munteanu, Mihai Rădulescu, Mirela Nagâţ, Alina Stancu, Lucian Pîrvoiu, Teodora Popa şi Adrian Bucur au fost şi ei voluntari, ajutând câţiva tineri proveniţi din centre de plasament să-şi găsească locuinţe confortabile şi primitoare, împărţind alimente sinistraţilor din satele afectate de inundaţii, îndrumând artiştii la Festivalul George Enescu, ajutând medicii de pe Salvare sau mamele sociale de la SOS Satele Copiilor sau căutând copiii dispăruţi. Rând pe rând, prezentatorii TVR se vor implica personal în activităţi de voluntariat. Ei vor să se înscrie, astfel, printre cei care au înţeles că schimbarea pleacă de la fiecare dintre noi.

 

Pentru mai multe detalii despre campania „Ajută România!” accesaţi www.stiriletvr.ro, secţiunea „Campanie”.

17:45 Legendele palatului: Regele Geunchogo

Legendele palatului: Regele Geunchogo (KING OF LEGEND-Coreea de Sud, 2010) Episodul 34

Cu: Kam Woo-sung, Kim Ji-soo, Lee Jong-won

* Dramă istorică, povestea vieţii lui Geunchogo, cel de-al 13-lea rege al regatului Baekje, care şi-a lăsat amprenta asupra istoriei Coreei, domnind câteva decenii în a doua jumătate a secolului IV. Crescut departe de palatul regal, deoarece nu era primul născut şi nici moştenitorul direct al tatălui său, prinţul Buyeo-gu ajunge un comerciant de succes, cu ajutorul bunicului său. Reîntors după mulţi ani la curtea regală, el devine regele Geunchogo şi preia tronul regatului Baekje în plin război între facţiunile politice. Sub conducerea lui Geunchogo, regatul cunoaşte zile glorioase, prosperitate şi faimă, atât prin cuceririle militare, cât şi prin cultură.

19:00 Telejurnal

*Ştiri*Sport*Meteo. Prezintă Mihai Rădulescu

Producător Diana Anghel / Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
TVR difuzează Gala „Omul Anului 2025 în Forțele Navale”

Forțele Navale Române au desfășurat, în Aula Universitară „Amiral Petre Bărbuneanu” a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, cea de-a XVI-a ediție ...

Un „greu” al rockului românesc: Toni Dijmărescu, la „Rock Maniac”

Apreciat muzician live și de studio, cu nenumărate concerte și producții la activ, chitaristul bănăţean ne aşteaptă împreună cu realizatorul ...

Brăila, oraşul care ştie să râdă. Duminică, la „Exclusiv în România”

A împlinit 658 de ani și încă are povești de spus. Brăila nu e un oraș care te cucerește din prima. E un oraș care îți cere timp. Iar dacă îi ...

 

#tvr1