loader
Foto

„Vreau să fiu sănătos!" - Primul ajutor în cazul arsurilor la nivelul pielii

„Boala începe când se distrug ordinea și simetria moleculelor de apă", ne amintește lector univ. dr. Mihaela Gheorghiu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila". Sâmbătă, 18 noiembrie, de la ora 10.30 pe TVR1, am urmărit-o într-un interviu, ca invitat special al emisiunii „Vreau să fiu sănătos!" unde v-am adus informații și despre diabet, sănătate orală sau prim ajutor în caz de arsuri, în rubricile noastre permanente.

 

Vreau să fiu sănătos!

Vreau să fiu sănătos! este emisiunea care îndeamnă la un stil de viață sănătos, la prevenție, grijă față de trup și suflet, dar vă a duce în atenție și cele mai moderne tehnici de tratament. Venim cu informații noi din lumea medicală atât din România, cât și din străinătate. (Izabela Marinescu, prezentator și jurnalist)

Rubricile permanente ale emisiunii Vreau să fiu sănătos! aduc noutăți despre esofag (Dicționar medical), încercăm să înțelegem împreună cu psihologul ce reprezintă trauma de abandon și ce este de făcut când o identificăm, (De vorbă cu psih. Dorina Stamate), cum acordăm corect primul ajutor în cazul nefericit în care bebelușul suferă arsuri la nivelul pielii (Pastila de prim ajutor), iar Dr. Chioțea ne spune totul despre acnee.

(w882) Psiholog

România se află pe un loc fruntaș în Europa în topul mamelor adolescente, dar informarea corectă și prevenția ar putea schimba statistici. Aflăm împreună cu Izabela Marinescu, de la medicul ginecolog, când este momentul optim pentru prima vizită a copilelor în cabinetul specialistului. Jurnalista Beatrice Cioba ne spune totul despre diabetul tip II, iar jurnalistul Grigore Vîrsta îi ajută pe părinți să mențină sănătatea orală a micuților, arătând diferența dintre carie și demineralizare.

(w882) Prim ajuto

Invitatul ediției de sâmbăta aceasta a emisiunii Vreau să fiu sănătos! este lector univ. dr. Mihaela Gheorghiu, șef de lucrări la Disciplina de Fiziopatologie și Imunologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila", specialist în imagistică medicală: Noi suntem simultan și particule, și unde. Faptul că emitem câmpuri de diferite tipuri - electromagnetic, sonor, mecanic - face posibilă explorarea noastră prin ceea ce știm că se numește rezonanță magnetică nucleară, computer tomografie, radiografie, ecografie. Dacă nu am emite astfel de câmpuri, nu am putea fi interceptați cu  câmpurile pe care le generează tehnologiile respective imagistice. Ne ajută să înțelegem cum funcționăm în condiții normale, apoi ne ajută să înțelegem de unde începe boala, la ce nivel și, evident, și la corectare, acolo unde este posibil. Știm că boala începe când se distrug ordinea și simetria moleculelor de apă care îmbracă structurile noastre. De acolo ar începe boala.(...) Doctorul nu vindecă. Doctorul intră într-o stare de dezordine și îi spune pacientului unde este dezordinea și cam ce ar trebui să facă.

***

Emisiunea are premiera sâmbăta, de la ora 10.30, iar redifuzarea este duminica de la ora 03.00.

(w500) Izabela VS

18:00 Ţară, ţară, cine eşti?

* Moderator Mădălina Dobrovolschi

“Țară, țară, cine ești?” aduce în prim plan oameni care găsesc soluții funcționale pentru comunități şi prezintă soluții care, dacă ar fi multiplicate la nivelul întregii societăți, ar ameliora imaginea României.

Emisiunea propune o perspectivă inedită pe piața media din România, aceea a jurnalismului bazat pe soluții, pentru că, deși pornește de la statistici negative, în care România nu arată deloc bine, emisiunea aduce în studio oameni care construiesc și implementează soluții.

În România, accesul la cultură este încă un privilegiu. Milioane de români rămân în afara experiențelor culturale. Asociația de Teatru Digital încearcă să deschidă universul artei teatrale prin tehnologie.

Invitati: ​Alexandru Arama-fondator Asociația de teatru digital

Daniela Tontsch-Președinte al Consiliului national al dizabilității din România

​Producător Ioana Mureşan

Sezon nou

18:55 Teleenciclopedia

HENRI ROUSSEAU (ep.1)

Întreaga viață, Pablo Picasso a păstrat în atelier patru tablouri, toate aparținând aceluiași pictor: Henri Rousseau. Îi adora lucrările, considerându-le un etalon pentru propria sa operă. Povestea pictorului Rousseau începe spre sfârșitul secolului al XIX-lea, la Paris-efervescent epicentru unde, zilnic, artele se reinventează. În 1868, la 24 de ani, provincialul Henri se muta la Paris și, patru ani mai târziu, se angaja ca funcționar la Oficiul Vamal. Scriitorul Alfred Jarry a fost primul care l-a numit, cu afecțiune și amuzament, Le Douanier (Vameșul). Dar, după două decenii, nesatisfăcut de meseria ingrată, Henri Rousseau hotăra să se dedice artei. În 1890, finaliza primul său autoportret, intitulat Eu însumi. Portret-peisaj, care îi înglobează personalitatea, talentul și visurile de glorie.

AMORURI BOEME. AMORURI BOEME : EMILIE FLÖGE ŞI GUSTAV KLIMT (ep.2)

Sfârşitul secolului al XIX-lea aducea un suflu proaspăt în cercurile artiștilor din Europa, dar în capitala Imperiului Austro-Ungar domnea conservatorismul. Pe 3 aprilie 1897, pictorul Gustav Klimt și încă vreo 40 de avangardiști înființau Wiener Secession (Secesiunea Vieneză) punând capăt dictaturii gustului burghez, sub motto-ul Der Zeit ihre Kunst. Der Kunst ihre Freiheit. (Timpurilor, arta lor. Artei -libertatea !) Emilie Flöge s-a alăturat cu entuziasm noii mișcări, ce revendica împrospătarea și... „popularizarea” curentelor artistice. Spera ca și design-ul vestimentar să se elibereze de vechile standarde și a decis că e timpul să-și pună în practică intuiția... feminină.

MITURILE GRECIEI ANTICE. PROMETHEUS: TITANUL RĂZVRĂTIT (ep.2)

Într-o zi, spune legenda, Zeus, stăpânul Olimpului, decide să schimbe ordinea în Univers. Zeus va ocupa cea mai înaltă culme. Ceilalţi confraţi vor sta pe o treaptă mai joasă, în vreme ce oamenii vor locui la poalele muntelui. La porunca suveranului, va fi organizat un mare ospăţ pe vastele câmpii din Mekone. Acolo, un bou sacrificat va fi împărţit între muritori şi divinităţi. Partea cea mai bună va reveni, desigur, zeilor. Numai că Prometheus, titanul însărcinat cu delicata misiune, are de gând să-l păcălească pe Zeus.

Producător Oana Haşegan

 
Programe In Memoriam Cristina Deleanu la TVR

Programe In Memoriam Cristina Deleanu la TVR

publicat: vineri, 16 mai 2025

Televiziunea Română regretă dispariţia actriţei Cristina Deleanu, care a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani, şi îşi modifică programele, ...

Sfânta Liturghie de inaugurare solemnă a pontificatului Papei Leon al XIV-lea, în direct la TVR

Duminică, 18 mai, la ora 11.00, în Piața Sfântul Petru, papa Leon al XIV-lea va prezida Sfânta Liturghie pentru inaugurarea solemnă a ...

„Zlatna, Abrud, Brad - Tot ce-a fost şi ce va fi”, un film despre oraşele din patrulaterul aurifer al Munţilor Apuseni

La „Dosar România”, Gabriel Geamănu ne propune un documentar despre viaţa a trei dintre localităţile din Apuseni unde se exploata minereu. ...

 

#tvr1